Poţi să ştii dacă nu mă îmbrac militar şi candidez?, i-a întrebat retoric Radu Mazăre, pe bătrâneii din Constanța pe care-i hrănește pavlovian din coșnița primăriei, să-l voteze. Moșnege, PSD are nevoie de un lider cu sânge. Ca mine, a zis Mazăre, dându-și ochii peste cap. Cu Mazăre, niciodată nu știi dacă vorbește serios sau în dodii, dacă e extenuat sau doar în transă și vorbește cu regele Momo al Carnavalului din Rio, consilierul lui de taină pe probleme de entertainment sau dacă e doar șprițuit sau doar afumat cu cânepă indiană. Când vrea să-și arate mușchii, recurge la recuzita militară. Își scoate din garderob costumația, în funcție de rol și năvălește în stradă. În vara trecută s-a asortat cu ținuta de paradă a lui Adolf Hitler. Amândoi au purtat la ocazii uniforma de general al Wehrmacht-ului. Când costumul său a reușit să oripileze omenirea, Mazare a bâiguit că orice armată din lume mănâncă civili pe pâine, suge plasmă umană, că vampirii din fruntea armatelor sunt lideri cu sânge.
Când mai multe organisme internaționale au cerut sancționarea sa, s-a lăudat cu prietenia pe care i-o poartă unui om de afaceri cu presupusa apartenență la cultul mozaic, stratagemă iarăși tipică unor lideri cu sânge. Amenințat cu justiția pentru arborarea de însemne naziste, edilul Constanței s-a scuzat că svastica de pe cintironul uniformei sale, care este totuna cu o salopetă sau costum de protecție a unor măcelari supercalificați, era prea mică pentru a bate la ochi, un alt tertip din recuzita liderilor cu sânge. E la vedere însă, mizeria din Constanța, un oraș stingher, împresurat de răstriște, priveliștea sa tristă și abandonată, ca de coteț de păsări devastat de o familie de dihori, în timp ce primarul ei dansează samba și șușotește cu regele-consilier Momo.
L-or realege constănțenii doar pentru că și-a plasat partea incertă a agoniselii sale, într-o țară suficient de îndepărtată, precum Brazilia? Și-a expatriat cheagul pentru a descuraja posibilitățile de investigație ale oricărei redacții, curiozitățile ANI sau șicanele DNA? O fi pentru că a adus din Brazilia o trupă de samba, pe care a dat izmană pe călător aproape tot bugetul strâns din taxa pe Mamaia? Dacă ai crede tot ce scrie presa pe seama sa, Mazăre a amanetat Constanța, a pierdut-o la babaroase, dar dosarele s-au evaporat, cauzele lor s-au banalizat și cabotinul a surclasat justiția, oferind spectacolul penibil al generalului nazist, care încheie o paradă de modă, precum bufonii regali, călare pe trena mantiei regilor.
Ultimele știri despre primar nu vor avea darul să fie și ultimele despre Mazăre, un ins căruia îi place să se jure pe sângele lui Momo, că n-a fost câștigat la belciuge. Pentru a nu știu câta oară, manechinul lui Hitler riscă să rămână fără slujbă, de data asta pentru că s-a aflat în stare de incompatibilitate vreme de șapte luni, fiind concomitent primar și administrator al unei firme. Aflată în plină ofensivă de iarnă, ANI a anunțat că va lua la puricat 20 de procente din volumul de licitații de achiziții, pe anul trecut al primăriei Constanței. Ce-o să facă Mazăre în atari circumstanțe? Va scoate din garderob vreo costumație anti-ANI? Va face vreo pasă voodoo de depresurare a primejdiei? Va stropi zările cu sânge de cocoș, pentru a alunga piaza rea? Nu, frate. Mazăre va face ce fac liderii cu sânge: o vă tăia la Momo, la tac’su spiritual, se va refugia între brațele lui împodobite cu pene de papagal macaw, roșii, verzi, albastre și galbene. Deja le-a recomandat bătrâneilor pe care-i hrănește pavlovian din sufertaș, să-l caute cât mai puțin de acum înainte. Moșule, am treabă. Sunt ocupat cu anchetele, acum plecăm, ne întoarcem, plecăm. Momo m-a trimis la Sao Paolo la școala de samba Vai-Vai. La carnaval o să conduc un car alegoric. Constanța să mai aștepte. Secția braziliană a PSD are nevoie de un lider cu sânje. Așa ca mine. Momo, venha agora, espere por mim, venha, venha.
Cornel Ivanciuc
ii hraneste pavlovian :)))))))