Lungul drum al stangii catre dreapta

Într-o argumentată analiză publicată pe hotnews.ro și preluată de blogary.ro și dreapta.net, “PDL: vești proaste pentru susținători”, Dragoș Paul Aligică deplânge maniera prin care PD-L pare pregătit să se plieze pe doctrina creștin-democrată, în detrimentul celei liberale, a cărei flacără a fost întreținută de PLD. Consecințele imediate ale acestei restrângeri doctrinare complică lucrurile: ar anula rolul de unificator al dreptei pe care și l-a asumat explicit PDL, pe care i l-ar ceda PNL, dat fiind faptul că lupta pentru unificarea dreptei nu s-a încheiat încă; ar da o lovitură fatală aripii PLD, ținută într-o nemeritată carantină în interiorul PDL, care va putea fi ispitită mai mult ca niciodată să se reîntoarcă în sânul PNL.
În decembrie 2007, Valeriu Stoica anunța că în programul viitorului PDL se vor regăsi “alături de valorile doctrinei democrate de centru și ale liberalismului de dreapta, și cele ale creștin-democrației”; o mixtură plurivalentă al cărei scop explicit este de a absorbi sub steagul PDL, întregul bazin doctrinar al dreptei. Teoretic, mesajul PDL s-a adresat PNL, PC, grupurilor de opinie de orientare liberală ale UDMR, în măsura în care acestea vor putea fi disociate vreodată de obiectivele uniunii, cât și PNG sau PN}CD.

Dreapta s-a dovedit a fi mai mult o aspirație politică, bine asumată teoretic, dar pusă prea puțin în practică de promotorii ei, PNL și mai nou PDL. Temerarul obiectiv al derulării programelor de dreapta a fost boicotat constant de agenda domestică a actului guvernării. Cheltuielile sociale ale cabinetului Tăriceanu au crescut progresiv în 2008, din rațiuni electorale și au compromis programul PNL și însăși filozofia liberalismului de dreapta. Au dat o șansă uriașă PDL, aflat pe banca opoziției, care și-a putut disemina oferta dreptei și a reunificării acesteia, departe de uzura și tribulațiile exercitării actului guvernării. În 2009, bugetul guvernului Boc I a devenit unul predominant social, pe fondul crizei mondiale, fapt care a avantajat PSD, co-actor în actul guvernării dar și PNL, și a dezavantajat net PDL, care nu și-a putut pune în practică ideile de dezvoltare și investiții. Efectele pe 2010 rămân aceleași, iar bugetul social ține guvernul Boc IV în afara ideilor de dreapta, din propriul său program politic și economic cu care a câștigat alegerile parlamentare din 2008. Orizontul de așteptare al electoratului de dreapta va migra spre partidul neuzat moral, care în acest moment conservă cel mai fidel filozofia dreptei. Reprezintă PNL acest for ideal sau, migrează PNL spre stânga liberală europeană?

Pare-se că obiectivul reunificării dreptei a fost tot timpul realizabil mai degrabă de către partidul aflat pe banca opoziției, decât cel care a exercitat actul guvernării. În 2007-2009 șansa a aparținut PDL, dar cele mai faste oportunități ale reunificării au fost ratate în același interval, de același PDL; oferta PDL nu a fost suficient de argumentată pentru a convinge PNL, de a reface în prima fază Alianța D.A. sau un cartel electoral asemănător, iar în a doua, absorbirea PNL, prin fuziune și augmentarea unei generoase platforme liberale, pe nucleul PLD. Începând din 2009, șansa reunificării dreptei s-a mutat aparent pe terenul PNL, însă această formațiune politică nu și-a asumat niciodată în mod explicit o asemenea misiune, cu care au capacitat-o mai degrabă teoreticienii liberalismului, aparținând societății civile. PNL a rupt dialogul cu PDL și a evitat să formeze împreună guvernul. Proiectul reunificării dreptei pare suspendat, iar PLD, seamănă mai mult ca oricând cu un ostatic de lux pe care nu-l mai revendică nimeni.

Dacă analiza lui Dragoș Paul Aligică va rezista și, dacă PDL a optat deja pentru doctrina creștin-democrată, înseamnă că aripa PLD va fi aruncată din trenul PDL, care se îndreaptă într-o direcție care exclude viitoarele intersecții cu liberalismul. PDL a lăsat o ușă întredeschisă electoratului liberal, prin păstrarea protezei L din sigla partidului, ca pe o garanție a faptului că este un trezorier al liberalismului. Ușa s-a închis după refuzul ferm al lui Crin Antonescu, ca PNL să formeze guvernul împreună cu PDL.
Prin proiectul Johannis, PNL a demonstat că preferă mai degrabă o alianță cu stânga social-democrată, decât cu o forță definită explicit de dreapta, cu o componentă liberală, care este PDL. Crin Antonescu a denunțat ambuscada politică în care a fost atras PNL, pentru a fi absorbit prin fuziune de PDL. Ca să se justifice, a apelat la trusoul doctrinar al partidului, la partea lui cea mai anacronică și neofertantă, referitoare la limitarea consecințelor comunismului totalitar și a tendințelor hegemonice din perioada postcomunistă, arătând cu degetul spre PDL.

Dar, nici măcar clarificările doctrinare nu pot garanta reforma unei structuri de partid îmbătrânite precum PNL sau, una a “oligarhilor”, precum cea reclamată de Cristian Preda, în cazul PDL. Ajustarea, modernizarea sau europenizarea doctrinelor nu schimbă cu nimic starea de lucuri din sânul celor doi piloni ai dreptei. PDL pare să fi atins masa critică, iar Dragoș Paul Aligică spune în punctul 10. al analizei sale, că: “Un lucru este însă cert: dacă PDL vrea să scoată din derivă și să relanseze PNL, nu există o cale mai sigură decât să ofere acestui partid șansa nesperată de a se prezenta ca adevăratul reprezentant și unificator al dreptei cu ajutorul liberalilor fuzioniști rechemați la partidul mamă”.
Opinia mea este că acest scenariu este de o îndrăzneală care i-ar face să înlemnească de groază pe toți actorii implicați în (re)construcția dreptei. Nu pot să-mi imaginez triumviratul Blaga-Videanu-Berceanu în stare să-i dezlege explicit de moșie pe fuzioniștii PLD, pentru a scoate din derivă PNL, în numele unui ideal absolut, politic și filozofic, cel al unificării dreptei; nu văd de ce această inițiativă trebuie să aparțină PDL și în ce măsură PNL va accepta să fie “relansat” de PDL, când între cele două partide nu există nici măcar un dialog formal; nu-i văd pe cei din PDL capabili să recunoască primatul PNL, cu privire la conținutul și tezaurizarea doctrinei dreptei; nu văd PDL, apt să cedeze rolul de unificator al dreptei, PNL. Nu văd cum PNL îi va ierta pe fiii risipitori (i.e. “liberalii fuzioniști”) rechemându-i la sânul partidului mumă, pentru a edifica împreună proiectul dreptei românești, eventual, cu PD-L ca anexă. Neîncrederea din partea PNL în PD-L este atât de păguboasă, încât a suprimat dialogul interpartinic.

Care ar putea fi soluția reunificării dreptei? În prima fază, modernizarea celor două partide, prin schimbarea la vârf a garniturilor de comandă; clarificarea doctrinelor de dreapta a celor doua formațiuni aflate în dispută: mai este PNL un partid de dreapta sau a alunecat deja prea mult spre liberalismul european de stânga, consecință care îl face oricând apt pentru noi proiecte gen “Johannis”, împreună cu social-democrații?; a ajuns PDL un partid de dreapta suficient de matur, pentru a selecta din tot spectrul de oferte doctrinare, doar creștin-democrația? Abia după clarificările doctrinare pot fi căutate puncte comune solide între cele două platforme, PNL și PDL, în vederea edificării unei platforme unice de dreapta, binucleară, liberală și populară. Or, tendința actuală a arătat că PNL fuge spre stânga eșichierului (de altfel, o tendință a liberalismului european), iar PD-L spre acea pseudointentitate populară cu facies creștin-democrat, de factură românească, originală, care să îl transforme într-un conglomerat greoi, precum PSD.

În acest moment, dreapta românească e doar un ideal în derivă, revendicat la două capete de un antecesor, PNL și de un pretins legatar, PDL. Dreapta nu are ideologi, ci doar strategi. Nu generează idei, ci parazitează concepte uzate moral și contraproductive; nu crează emulație, ci doar o competiție surdă în interiorul celor două partide, pentru acapararea unor posturi de comandă. Dreapta este un pacient asistat de pe tușă de câțiva ideologi neoficiali, care nu pot arbitra însă jocurile de culise din interiorul celor două formațiuni. PNL este incapabil să se autodiagnosticheze, cât de dreapta a mai rămas, iar PDL nu se poate pretinde a fi de orientare creștin-democrată, atâta timp cât nu va putea pune în practică nicio idee ordoliberală, în spiritul şcolii de la Freiburg, din care se revendică “lumea bună” a creștin-democrației europene.

Cornel Ivanciuc

Facebook Comments

141 de comentarii

  1. @admin,

    Iisus a adoptat o pozitie transanta vizavi de moneda, capital, finante, sponsori, civism, investitii, dobanda. Tema asta vreau s-o ating.

  2. Ce cred eu, la modul barbar in care sunt constient ca gandesc:

    Dreapta credinta este despre mantuire, care este personala, care mantuire cere un efort perpetuu. Dreapta incepe de la efortul individual, care da roade si in plan material: daca fiecare se straduieste, suma rezultatelor da o tara prospera.

    Theophyle sunt sigur ca rade de se cracaneaza, dar asta e, ma exprim si imi asum necunoasterea, cata vreme nu-mi spune nimeni sa tac.

    Imi cer scuze pentru tonul rastit.

    1. @Leon: Apropos de Iisus si cei care se vor grabi sa ne spuna despre renuntarea la averi si Templu, tocmai incercam sa scriu ceva despre termenul "capitalism" si faptul ca demult nu mai e vorba doar de capital financiar ci de bani + capital intelectual. Iar capitalul a devenit problema cea mai mica daca e sa-l comparam cu nevoia de idei bune. Google e un exemplu bun. Dreapta nu e o ideologie a capitalului financiar si a averilor cum gresit isi inchipuie multi. Dupa cum marii capitalisti sint deseori de stinga.

      Exista totusi o problema in afirmatia ta, daca Iisus e de dreapta inseamna ca nu e de stinga. Adica Dumnezeu e incomplet si exista ceva inafara lui. Putem spune ca Iisus a preferat dreapta, ca e placuta privirii lui. Dupa cum ii sint placute si principiile sociale ale stingii, nu?

  3. Cam incalcit Max Weber.

    Pe la jumatea cartii (The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism – acolo am ajuns), se strofoaca pa partea de interzicere a dobanzii prezenta in Scripturi, si incadreaza facerea de bani la meserii "vocationale", pe vreo sase pagini, dar neconvingator, parerea mea.

    Ca principiu, zice ca nu banii(lenevirea, luxul, exhibitionismul) sunt scopul, ci facerea lor. Munca, de orice fel, poate sa fie un mijloc de "mantuire", o vocatie in sens de har de la D-zeu, pe care fiecare e responsabil sa-l creasca.

  4. Dan MASCA

    Eu va doresc succes din toata inima, chiar daca sunteti in PNL, si asta nu pt. "binele patriei noastre" 🙂 ci pentru ca admir oamenii inteligenti oriunde ar fi ei.

    A fi destept in Romania (si mai ales in politica….) reprezinta o adevarata fapta de curaj 🙂

    Poate tu stii cel mai bine cat de putini oameni inteligenti au mai ramas prin partide.

    Cine stie, poate ca demersul lui Preda va ridica standardele mai sus pentru toti, si asa veti fi si voi, in sfarsit, pretuiti pt. initiativa voastra

    Iti doresc succes !

  5. Sarut mina Andra,

    nu cred ca se apuca de ele PNL. Nu ai cu cine. CU Rusanu, Stroe, ORban , Fenechiu ? 🙂

    Nici o sansa.

    Problema naspha a fost ca inainte cu o zi de ziua in care se discuta despre statutul PNLului din acel an, impreuna cu un liberal de dreapta din Braila de loc, Constantin Teodorescu, stateam la masa cu domnul Crin Antonescu , Adina Valean, consilierul lui Antonescu si primisem sustinerea domnului Antonescu.

    A doua zi cind trebuia sa sustina aceasta initiativa si sa ii dea oficial citire, omul a intirziat si s-a facut ca nu am povestit nimic.

    Oricum, ceea ce vrea sa faca Cristian Preda in PDL acum am incercat sa facem in PNL acum ceva ani buni.

    Acum nu stiu daca o sa o putem lua de la capat pentru congresul de la inceput de martie, dar sincer cred ca ar merita sustinute niste idei din modelul foarte simplu de statut.

    Cel mai important este alegerea prin vot direct al sefului PNL si infiintarea in mod oficial al curentelor in cadrul partidului.

    Oricum mi-am propus sa il trimit din nou comisiei de statut a PNL si cine stie …

  6. Gresesti profund.

    Politica din Romania nu are nici o legatura cu doctrinele.

    Partidul Liberal a preluat o denumire, dar prin toata politica dusa (guvernul Tariceanu) nu a facut nici o reforma liberala (veti spune cota unica – gresit, a fost teoretizata de Videanu si a fost impusa de Basescu).

    Tradarea lui Tariceanu si oprirea reformei in justitie (principalul motiv al tradarii), ar putea fi interpretat ca o greseala personala, dar (va reamintesc) la cateva luni, Tariceanu a fost reales in cadrul unui congres. Deci deciziile lui au fost aprobate (prin reprezentanti) de toti liberalii. Antonescu prin sprijinul neconditionat acordat PSD, si prin realegerea ulterioara (peste o luna) va confirma adevarata orientare a membrilor PNL – stanga.

    Nu mai teoretizati o reunire a dreptei, practic ar insemna o unire a centrului (tendinta actuala a PD-L) cu stanga.

  7. @Bleen,

    inteleg ca politica usilor deschise din partid, promovata de Boc, incepe sa faca deja primele minuni. S-a creat un curent asa de mare in PDL, ca i-a luat pe unii pe sus.

  8. @

    singur, Patapievici n-ar fi fost in stare sa nascoceasca scandalul Soare. Patapievici este produsul de marketing al unei cabale din care a facut parte, printre altii, seful unei edituri exclusiviste, unde a debutat timidul fizician specializat in laseri. Asta, apropo de "apetenta oamenilor educati pentru scandal". O idee simpla, care l-a lansat pe Pata in constiinta publica, suficient de sus, de unde sa se vada ca s-a nascut un star. Fizica-laseri-Soare-Cerul vazut prin lentila.

  9. @

    Unde incape smecheria pe traseul asta? :

    "După studii liceale la Colegiul Henri IV din Paris (1992-1994), a fost stagiar la École Normale Supérieure (Paris) (1996-2001); a obţinut o diplomă de studii aprofundate în filosofie, 1998, la Universitatea Paris I Sorbonne. În 2001, a obţinut doctoratul în ştiinţe politice la École des Hautes Études en Sciences Sociales şi de la Universitatea München.

    A fost lector la Boston College în 1999 şi 2000). A devenit apoi profesor asistent şi director de program la Colegiul European de Arte Liberale de la Berlin. A fost "post-doctoral fellow" la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002) şi la Universitatea Harvard (2002-2003), fiind şi visiting professor la Deep Springs College în SUA, în perioada mai-iunie 2003.

    Sau o fi vreun "schmeker post-doctoral fellow" sau "schmeker visiting professor"?

    1. @leon: Nu prea vad eu ce-are a face educatia, talentul si intelectul cu abilitatile sociale si politice. Dali era si el un șmecher. Genial, evident. Apropos, in aceeasi nota, dar la polul opus, iti amintesti ce era Patapievici pentru opinia publica inainte de capitanul Soare? E interesant de speculat daca Patapievici ar fi avut acelasi drum public fara scandalul Soare dat fiind ca la vremea respectiva pe linga faptul ca era invizibil era si destul de ilizibil. Poate povestim odata despre "tabloidul intelectual" si apetenta oamenilor educati pentru scandal. E in mare parte ce ar trebui sa devina Madame Blogary, tabloidul oamenilor destepti:) Smecheria lui Paleologu o admir, are stil si farmec, spre deosebire de Irinel, becali si tagma OTV-istilor.

  10. @

    oricum, omul asta cand deschide gura scoate la greu din subconstient. Am senzatia ca isi tine subconstientul pe varful limbii. Vorba Antenelor: "Mereu aproape".

  11. Emil Boc: Pentru a veni în ajutorul colegilor care ne critică, am decis să promovăm politica uşilor deschise în partid. Ca să aibă pe unde ieşi.

    1. Paleologu e un șmecher: a descoperit că în lumea știrilor de la ora 5 și a "Accesului Direct" doar scandalul te ține în centrul atenției. Asta vrea, să fie în centrul atenției ca să aibă lumea prin partid impresia că ar conta.

  12. Toader Paleologu are ceva din realizatorul ăla american de emsiuni "Dan Negru". Ăla care a declarat că a fost toată viaţa asasin plătit al CIA. Nu ştii dacă tipul e absolut ridicol sau e cel mai mare farseur autoironic din cîţi au existat.

  13. Gata, am scapat de mar. Toader Paleologu a venit cu ideea unei timone care sa inlocuiasca trandafirul: "O timonă sau o ancoră, un nod marinăresc sau o sirenă. Orice are legătură cu navigaţia".

    Ma rog, aveam o parere ceva mai buna despre sirene. Stiam ca ii innebunesc la cap pe marinari, deci ii ajuta sa piarda directia, nu sa navigheze. Probabil ca Toader Paleologu s-a gandit la o sirena gonflabila. Care zice mama.

  14. "Am devenit, brusc, bufonii planetei. Sîntem singura ţară cît de cît „civilizată“, în care un politician de vîrf, candidat la preşedinţie, se declară învins pe bază de manevre „oculte“. (ibid.)

  15. "Oricum, lucrurile nu sînt aşa de grave ca marea trădare a poneiului roz, pusă la cale de Patapievici". (A. Plesu)

  16. "Totul e să fim vigilenţi, mai ales acum, că s-a hotărît data decisivului congres al PSD. Să nu se strecoare, dumnezeului, vreun Aleodor în sala de şedinţă şi să ne trezim că Geoană pierde iarăşi…"

  17. @

    are cineva, proprietate intelectuala asupra marului? PAC si PL au fuzionat prin absorbtie cu PNL. Marul PAC s-a transformat in energie.

  18. Mar de aur sa fie, pe tipsie. Si cu tzepe de jur-imprejur, sa nu ne ia cu somn. Parca as propune kiwi, daca tot e despre "destindere si buna-dispozitie".

    Nu cred ca o sigla trebuie aleasa in graba, conjunctural.

  19. @

    nu. as propune cate un simbol de fiecare oaie, deci in total am avea 5 oi, adica o grupare. intrebarea ar fi, pe cine ar alege turma ca lider?

  20. @Theophyle, "Dreapta nu trebuie reconstruita in Romania, ea trebuie inventata". Da, de la acest punct se poate porni orice discutie pe seama unei miscari de dreapta la noi. Detest sa promovez teoria reinventarii rotii, sau a punctului zero, numai ca orice mostenire politica s-ar invoca in acest sens ar fi neproductiva.

  21. O dreapta autentica exista in Romania numai in carti, deocamdata. Exista oameni de dreapta, exista si politici de dreapta, partide de dreapta, mai putin sau de loc. Drapta nu trebuie reconstruita in Romania ea trebuie inventata.

    Cat despre liberali, ei au fost de la inceput social-liberali, numai alegatorii lor nu au fost informati. Istoria Romaniei este plina de exemple de acest fel, sau poate nu va amintiti cum au "castigat" alegerile comunistii in 46.

    Daca nu va amintiti am sa va amintesc eu dragi nostalgici ai partidelor istorice:

    Prin tradare, doua exemple:

    Partidul Naţional Ţărănesc – Anton Alexandrescu

    Partidul Naţional Liberal-Tătărăscu

  22. @gabhry_el,

    pe asta cu "viata sanatoasa si simpla", uit-o. Pavel Corut a fost liderul Partidului Vietii Sanatoase. Si ai vazut ce-a patit.

  23. admin

    "viaţă sănătoasă şi simplă" e bine pentru cel puţin jumătate din electoratul PDL, să-i spunem electoratul rur-urban 😉

    pentru cealaltă jumătate, să zicem, merg interpretările "intelectualiste"

    deci, mere şi aici mărul

    🙂

  24. mărul e prea soft.

    cu certitudine pentru targetul de care vorbeste administratorul aşa este in primul rând. la nivelul primei lecturi vezi ceva ce nu stă pe picioarele lui, care stă "în aer" şi care este sus-ţinut de altceva. de ceva mult mai puternic cum e copacul. nu cadrează.

  25. După 100 de ani, Alexandru Marghiloman şi Ionel Brătianu se împacă prin urmaşii lor de sînge doctrinar şi destin istoric: Felix Voiculescu şi Crin Antonescu.

  26. Încep să cred că unificarea dreptei este imposibilă şi chiar nu îi mai văd utilitatea. Unificare între cine şi cine? Între un partid care vrea să fie şi liberal, şi socialist, şi creştin-democrat, pe de o parte, şi partide liberale şi creştin-democrate, pe de altă parte?

    Un Pol Popular în care toate aceste partide să îşi păstreze identitatea ar fi mult mai util.

    1. @Paul-Sorin Tita: E drept, nu unificarea e problema. Problema e clarificarea doctrinara. Pentru ca e varza si la PNL si la PDL. Iar clarificarea doctrinara nu e un demers "teoretic" cum acuza unii. E singurul fel in care oportunistii-afaceristi vor fi lipsiti de camuflaj si vizibili ca ceea ce sint: oameni de afaceri si nu oameni politici. Acum intr-un pol popular intra fara probleme insusi Hrebenciuc! Daca nu ma insel Cornel asta spune, e nevoie de clarificare doctrinara interna inainte de orice unificare. Altfel unificam bisnisurile lui Videanu cu cele ale lui Tariceanu…

  27. @admin,

    marul e sublim. Dar nu unul verde, cripto-ecologist-stangist, nu unul rosu, care sa te duca, Doamne fereste, inapoi la trandafiri, ci unul fie galben, fie mai degraba auriu. Io vad un mar de aur.

  28. @

    Partidul Etno Roman (Crestin-Democrat) cu marul in ura. Sa traiasca nasul. Si nasa pe langa el. Baga mare un Florin Salam.

  29. si mie 🙂 la fel, poate nu chiar aberant, doar nepotrivit ca sigla. Ideea de a schimba sigla e buna, iar daca iubim trandafirii ca sunt un simbol al iubirii, si maru poarta-n el simboluri nepotrivite.

    Mere treaba?

    Maria isi schimba palaria.

  30. @

    Poate ii place dovleacul. E si portocaliu pe deasupra. Il scobesti pe dinauntru, intri in el si taica-tau te da de-a dura din colegiul 1, pana in Parlament. Cu conditia sa platesti gras tura.

    1. @gabhry_el: Mie marul nu mi se pare aberant insa pe aproape:) Mi se pare exemplul tipic de simbol "intelectualist" vindut la pachet cu argumentatii docte legate de simbolistica atasata. E un simbol slab intr-o tara unde unul ca Geoana e votat de jumatate din populatie…As pune pariu ca pentru majoritatea romanilor marul e un "snack", o chestie light, un mizilic. Genul de branding care arata genial intr-un PPT de strategie, pentru ca ne place sa credem ca aderam la valori "umaniste", si se dovedeste catastrofal in campanie.
      Discutiile despre doctrina, branding, comunicare etc au un risc atasat: pot deveni captivante insa rupte de realitate si lipsite de pragmatism. Povestea cu marul e un exemplu bun. Da-mi voie sa spun ca in aproape 20 de ani de marketing si comunicare am vazut scenariul asta de prea multe ori: Se discuta mult si aiurea despre "simtaminte", fara sa se inteleaga de ce si cui comunicam, ce obiective avem si care sint valorile care ne reprezinta si le vrem comunicate. Ne entuziasmam in grupuri mici si esuam lamentabil. As spune ca, daca stam un pic sa reflectam, marul e mai degraba "viata sanatoasa si simpla", adica vitorul simbol al cripto-ecologistilor stingisti din clanul Bucurenci.
      Avem de comunicat valorile dreptei unui public rudimentar politic si care admira comportamentul autoritar. Marul???
      Mai adauga aici ca orice doctrina/partid de dreapta care intelege pe ce lume traieste va trebuie sa pedaleze pe nationalism, patriotism si terapie in ce priveste complexele nationale. Trebuie regasita identitatea romaneasca fara a delira cu inventatorii si poetii si geniul national. (un lucru pe care Basescu il intuieste extraordinar) Marul??? Pina si oaia e mai buna:)
      Poate ca merita un post dedicat chestiunea asta…

  31. @gabhry_el,

    s-a facut coleg cu colegiul 1. Pana in 2012 il poate deratiza exemplar; sa facem din colegiul 1 primul colegiu eliberat definitiv de sub tirania sobolanilor si a gandacilor de bucatarie. Moarte sobolanilor! Mori gåndace de bucatarie, Blatta germanica si Blatta orientalis! Jos Gregor Samsa! Huooo!

  32. Honorius Prigoană: Preşedintele partidului m-a încurajat şi mi-a spus să merg mai departe.

    Eu rămîn pe colegiul 1, este colegiul meu şi-l voi cîştiga în 2012.

  33. Antena 3, azi, 10:40

    Realizatoare: Veţi mai candida?

    Honorius Prigoană: Evident.

    R.: La următoarele parlamentare?

    Honorius Prigoană: La următoareale parlamentare, tot în acel colegiu. Şi sunt sigur că voi şi cîştiga.

  34. cu exceptia ultimului paragraf, textul mi s-a parut confuz, greoi, indigest…

    mai interesante, comentariile

    poate am eu o zi proasta, poate totusi, autorul

    who cares

  35. În afară de scrisorica lui felix, the rat, în ultimele 48 de ore mai sunt următoarele semnale:

    1. Ponta:„Aş fi fericit dacă Antonescu ar trece la PSD” (în interviul pt evz)

    2.Morega sustine ca Ludovic Orban i-ar fi cerut intr-o convorbire telefonica sa pastreze colaborarea cu PSD pentru ca asa s-a inteles cu deputatul PSD de Gorj, Victor Ponta.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6853757-audio….

    sunt 3 deja. pare a fi ceva destul de concertat în direcţia creării macar a imaginii unei posibilităţi.

  36. @Leon

    Asta-i deja deformatie profesionala 🙂

    Mergi prea departe cu presupunerile.

    Pur si simplu eu cred ca sunt mai multi care chiar cred in proiectul asta .

  37. @Horaţiu Buzatu

    Răutăcismul cu pantofii lui Iliescu era o referire la curtea pe care i-au făcut-o şi i-o fac acestuia liderii PNL, în frunte cu Crin Antonescu.

  38. @DespinaVestea,

    inseamna ca e un vizionar. Dar cu un singur vizionar nu se poate face un partid mare si puternic, de centru-dreapta.

  39. Eu l-am auzit pe unul dintre cei care militeaza foarte mult pentru ca sa existe in Romania in partid mare si puternic de centru dreapta spunand ca are rabdare si ca stie ca nu va fi usor.

    Nu dau nume pentru ca sunt o multime care asteapta sa-l terfeleasca , sa murdareasca .

    Eu cred intr-adevar ca exista oameni care pot evolua si pot fi in pas cu timpul.

    Vom trai si vom vedea

  40. @DespinaVestea,

    nu e vorba de concluzii, ci de o forma abrupta de incheiere a articolului. M-as bucura nespus ca realitatea sa nu-mi dea dreptate.

  41. Nu sunt de acord cu concluziile articolului.

    Eu cred ca pentru a-si pastra electoratul caruia i-a promis un partid de centru dreapta PDL se va gandi bine de tot ,pe indelete cum va arata statutul sau in care vom regasi aceste idei, inclusiv cele ordoliberale

    Desigur ca nu-i usor, mai ales ca sunt numai 2 ani pana la alegeri.

    Eu sunt convinsa ca exista evolutie si modernizare in acest partid

    Cred ca trebuie sa mai avem rabdare .

    Nici nu mai este mult pana in 2012

  42. Am lipsit din birou ceva timp, aşa că am să trimit un mesaj mai lung, către Pentru Bleen:

    1. Nu aş vrea să simplificăm într-atât lucrurile încât să credem că politica se reduce la utilizarea partidelor pentru a "căpuşa" sistemul, chiar dacă există destul de mulţi care îşi doresc asta. Oricum, categoria respectivă este prezentă şi acţionează în toate partidele, sper că nu ne-am apucat să depunem un efort major pentru a-i "demasca" doar pe cei din PNL.

    2. Observaţia cu "făcutul pantofilor lui Ion Iliescu" mi se pare răutăcioasă sau în orice caz, de neînţeles.

    3. Tentativa de fuziune nu este o noutate pentru PNL, a mai încercat şi PD (aşa îl chema atunci când a încercat). Nu a reuşit, aşa că a trebuit să se mulţumească cu PLD-ul lui Stolojan. Prin urmare, mă îndoiesc că va reuşi PSD-ul. Dacă vrei, merg pănă la a face un pariu pe subiectul acesta. 10 ani nu-i un interval mare, suntem tineri şi putem aştepta.

    4. Cu tot respectul, dar dacă nu ţii minte vreo "decizie politică, atitudine publică sau măsură legislativă a PNL-ului, care să fie considerată ca fiind de dreapta" mi-e temă că nici nu pot să-ţi dau exemple.

    5. Ca principii, liberalismul ca şi libertarianismul îşi bazeză demersul politic pe proprietatea privată şi pe respectul pentru interesele individului. Dimpotrivă, comunismul se bazează pe proprietatea comună şi pe subordonarea individului de către stat. Pe aceste criterii, eu sunt liberal, deci de dreapta.

  43. @parafaragaramus

    Am intrat. N-am zis nimic. Însă am văzut postarea cu cît de proastă e Daniela Crudu, deşi din iutubul ăla reiese că ăia doi sînt ceva mai proşti decît Daniela.

    1. @Leon: personala da, dar optiune nu investitie in timp si sperante. E ca orice investitie proasta, daca nu renunti la timp te toaca in intregime.

  44. @Bleen,

    din tot ghiveciul asta calugaresc cel mai tare imi pasa de PNL. Am bagat in liberali sperante, voturi in urna, ore de mitingeala. Inca mai nadajduiesc ca partea sanatoasa a PNL, samburele lui de dreapta o s-o taie spre un sol fertil. Acolo nu mai e loc de soiuri selectionate din cauza buruianului. Crin si madam Acianuritzei au dat cu napalm.

    1. @Leon: nu sint sigur ca investitia personala poate fi un criteriu. Mai degraba o capcana. Imi amintesc cita vreme am tot sperat ca Tzapul va fi capabil sa refaca dreapta. Pina cind a reusit Ciuvica sa ma trezeasca la realitate. Liberalii sint un capitol inchis.

  45. @Leon cel Treaz

    Acum, că nu mai există miza UE şi nici miza Băsescu, partidele noastre au şansa să-şi clarifice doctrinele.

    Alianţa PSD-PNL nu este una conjuncturală, ba mai mult, eu cred că va rezista încă multe mandate şi nu exclud chiar o fuziune în următorii 10 ani.

    De fapt, partidele sînt deja poziţionate, clarificările costînd în detalii mai mult sau mai puţin tehnice din punct de vedere doctrinar. Avem socialiştii vulgari, liberalii verzi şi popularii derutaţi. Spre deosebire de socialiştii vulgari şi liberalii verzi, popularii derutaţi au de partea sau în rîndurile lor o pătură intelectuală care chiar doreşte clarificarea doctrinară a partidului.

  46. @parafaragaramus, eu nu judec pe nimeni. Din comoditate, insa, sau din obisnuinta, nu iau in calcul decat declaratiile oamenilor politici care au dovedit consecventa. Altfel, daca i-as asculta pe toti, oferindu-le acelasi grad de credibilitate, as depune un efort mult prea mare.

  47. Dacă a căpuşa sistemul e o atitudine de dreapta, libertariană* chiar, atunci PNL este un partid de dreapta.

    *Deşi mie doctrina libertariană mi se pare mai degrabă apropiată de stînga extremă (de comunism, în esenţă – nu ştiu dacă mai ţineţi minte, dar comuniştii nu sînt pentru un stat puternic, ci pentru abolirea statului) decît de dreapta. Şi, dacă vă mai aduceţi aminte, iniţial dihotomia stînga-dreapta a apărut ca raportare la tradiţie, nu la economie.

  48. @Florin, daca am gresit cu Profesorul Constantinescu, atumci sa il luam ca reper pe celalalt profesor, Petre Roman.

    Dupa principiul "stie Horatiu ce spune despre Breceanu pentru ca l-a cunoscut intr-un fel in care nu l-au cunoscut multi dintre noi", tot asa ar trebui sa-i acordam girul increderii noastre si profesorului Roman. Doamne cati profesori avem in politica, si ne mai intrebam de unde a invatat Vanghelie sa devina politician de succes.

  49. @Bleen,

    cand Nastase afirma ca, "Marea noastră problemă din ultimii ani a fost aceea că am acceptat să ne diluăm identitatea, folosind adesea gramatica politică a ideologiilor de dreapta, pentru a exprima idei de stânga", nu minte catusi de putin. Inchiderea capitolelor din aquis-ul comunitar a obligat cabinetul Nastase sa adopte masuri mai de dreapta, decat cele adoptate intr-o perioada de relaxare de catre cabinetul Tariceanu. Relaxarea a crescut in epoca post-aderare si a atins dimensiunile grotesti pe care le denunti in post.

  50. Personal, nu ţin minte vreo decizie politică, atitudine publică sau măsură legislativă a PNL-ului, care să fie considerată ca fiind de dreapta. De la umflarea aparatului de stat şi mituirea electorală a acestuia pe sute de milioane de euro pînă la mărirea pensiilor cu 50% (măsură iresponsabilă şi sinucigaşă economic), de la votul la proiectul de lege princ are se dorea depolitizarea televiziunii publice şi pînă la votul pentru Năstase, PNL, alături de PSD, a fost şi este unul dintre cei mai vehemenţi apărători ai sistemului. De ce? Fiindcă sistemul trebuie să trăiască pentru a fi căpuşat de sponsorii PNL (Patriciu, în primul rînd). Astăzi PNL se erijează în apărătorul bugetarilor şi al pensionarilor, şi nici măcar nu sîntem în campanie electorală.

    Comemorarea lui 28 ianuarie 1990 e irelevantă şi ridicolă, atîta timp cît comemoratorii îi fac astăzi pantofii lui Iliescu, răul pasiv şi binele activ care poate fi numit Noul Senior şi Fiul Adoptiv al Brătienilor, pentru că nu a adus armata în iunie 1990, în Piaţa Universităţii.

  51. @Florin, tot asemenea, precum ne indemni sa citim textele domnului Horatiu, putem judeca si despre parerile profesorului Constantinescu despre Basescu, acestea fiind, prin analogie, girate de faptul ca si el a fost presedinte precum Basescu. Asa cum, spre exemplu, putem baga mana in foc pentru Gabriel Oprea cand vorbeste despre PSD, nu?

    1. @zexe: analogia cu Constantinescu e gresita, nu de functii vorbeam ci de faptul ca l-a cunoscut pe Berceanu intr-un fel in care tu (cred) nu l-ai cunoscut. Cit despre "bagat mina in foc", cine vorbeste de asa ceva? Eu?

  52. @Horatiu Buzatu

    Ma scuzati, va rog, pentru tonul artagos.

    Inteleg ca politica trebuie aplicata la modul pragmatic, si ca, uneori, trebuie sa faci compromisuri. As dori ca ideile in numele carora se fac aceste compromisuri sa existe, si sa fie aplicate, sau macar discutate, mai ales in interiorul partidelor.

    A, si ideile sa fie de interes public, nu doar strategii de obtinere a puterii.

  53. Atunci de ce nu-i apreciază Crin Antonescu şi pe ei – BVB şi Băsescu – dacă pe Ion Iliescu l-a apreciat că nu a pus armata să împuşte oamenii din Piaţa Universităţii?

    De ce-l apreciază numai pe Ion Iliescu?

  54. Pentru parafaragaramus:

    Să nu fiu greşit înţeles: dezbaterea politică este necesară şi utilă, în general. În particular, deşi importantă, dezbaterea politică devine pălăvrăgeală atunci când încerci să utilizezi acest concept ca argument în faţa "triumviratului Blaga-Videanu-Berceanu" – ca să folosesc formula autorului.

    P.S. Astăzi serbăm – sau comemorăm – douăzeci de ani de la apariţia benzilor de susţinători ai FSN-ului care strigau mândri: "noi muncim nu gândim" şi "moarte intelectualilor". Triumviratul şi Băsescu mi se pare că erau atunci printre cei mulţumiţi de acţiune. Eu cred că şi acum mai sunt câţiva pe-acolo care serbează pe şest "dezbaterea" din 28 ianuarie, încununată de prima vizită minerească, în 29 ianuarie. În ce mă priveşte, eu sunt încă de atunci la ceilalţi, la cei care comemorează.

  55. mda, la PNL nu se pălăvrăgeşte: totul e clar – "suntem PNL, urmaşii brătienilor"

    aşa că nu ne aliem decît cu Iliescu

    că Băsescu este un dictator care vrea să ne pape

    pe noi, Dinu Patriciu

    1. Cred ca atunci cind citim ce scrie Horatiu n-ar strica sa ne amintim ca a cunoscut PDL "din interior", intr-un fel in care noi nu-l stim. Horatiu poate gresi cind judeca pe unul si pe altul, nu descrie insa lucruri cu totul imaginare. Nu-i apar ideile, cred insa ca trebuie inteles contextul. Pentru cei care nu il cunosc, Buzatu nu e un "traseist", chiar daca drumul de la PNL la PLD, apoi la PDL si inapoi la PNL ar putea fi definit astfel. E mai degraba rezultatul confruntarii cu aripa "vechilor duri" din PDL care in particular sint ceva mai "bruti" decit apar la TV. Cred ca exista multe amintiri neplacute, n-as pune insa toata critica facuta de Buzatu PDL-ului pe seama resentimentului, altfel chiar riscam sa ne mintim singuri.

  56. @Horaţiu Buzatu

    Eu, cel puţin, n-am spus că dl. Boc ar fi liberal.

    Tocmai de aceea este necesară şi binevenită limpezirea doctrinară a PDL.

    Pe cînd, la PNL lucrurile par a fi de la sine înţelese.

    Cînd, de fapt, nu sunt.

    Faptul că se numeşte "liberal" nu înseamnă automat că şi este.

    Sau este în sensul socialismului liberal european.

    Unde, de altfel, se şi găseşte.

    În grupul ALDE, grup în care i-au făcut loc şi PC-ului.

    PNL este tot atît de liberal ca PC.

    Comparînd ceea ce au făcut, nu ceea ce pretind a fi PDL şi PNL, PDL este mai la dreapta PNL.

  57. @

    Dreapta creaza valori iar stånga le redistribuie. Daca il plasezi pe Patriciu in ecuatia asta vei vedea ca n-a creat nimic, ci i s-a distribuit. Nu de dreapta reala, pura, care creaza bogatie, ci de stanga, pe care n-o preocupa decat redistribuirea.

    Iar cand vine vorba despre crearea de bogatie, stanga social-democrata nu are nicio solutie la indemana si da in bålbåiala. recent, Adrian Nastase a filozofat astfel pe tema crearii de bogatie:

    "Vorbind despre redistribuţie ajungem, în mod firesc, şi la problema creării bogăţiei. În opinia mea, Statul român trebuie să se afirme ca partener activ în acţiunea politică de promovare a unui cadru economic definit de principiile responsabilităţii economice şi sociale faţă de ceilalţi şi a responsabilităţii economice şi ecologice pentru generaţiile viitoare. Nu trebuie să ne gândim doar cum redistribuim bogăţia, ci şi cum o putem produce. Din acest punct de vedere, ca principal instrument aflat la dispoziţia statului, Politica fiscală de tip social-democrat are două obiective:

    0. asigurarea unei redistribuiri a veniturilor pentru satisfacerea nevoilor comune, fie că vorbim de asistenţa socială directă sau de investiţii în capitalul uman. De asemenea, fiscalitatea trebuie să redevină, acum mai mult ca oricând, un instrument al redistribuţiei pentru a corecta inegalităţile sociale majore;

    0. determinarea anumitor comportamente ale agenţilor economico-sociali, în sensul creşterii dinamismului şi eficienţei acestora, încurajând însă şi responsabilitatea lor socială."

    Ai inteles ceva? Singurul lucru pe care il pricepi, este ca statul social-democrat seamana cu un codru des, la umbra si la adapostul caruia indivizi precum Patriciu isi redistribuie bogatia pe rupte.

  58. @Horatiu Buzatu,

    ba, exista o frontiera intre stanga si dreapta. Nastase, unul dintre ideologii Institutului Sincai a afirmat ca, „pentru noi, stânga românească, munca trece înaintea capitalului, statul înaintea pieţei, societatea înaintea individului, solidaritatea înaintea concurenţei (ca sursă a excluderii), drepturile omului înaintea securităţii, pacea înaintea războiului, negocierea prevalează în faţa conflictului”.

    Deci, sanga promoveaza munca pausala, economia centralizata, un control desantat asupra individului, greva generala impotriva celor care vor sa ne vanda tara, lozinci care iti tin de cald si sunt trase la raspundere cand cazi de pe schele la locul de munca, o permanenta lupta pentru pace care conduce inevitabil la razboaie in numele pacii.

  59. Îmi este tare greu să înţeleg de ce Patriciu nu este liberal în timp ce Boc este. Care să fie şirul de fapte, sau care să fie acele îndeletniciri, trecute şi prezente, care să-l plaseze pe Boc şi partidul său sub steagul dreptei ? Greu de răspuns, oricâtă bunăvoinţă nepartizană am avea …
    Pe de altă parte, eu nu cred că dezbaterea despre „stânga – dreapta” are vreo semnificaţie în PDL, după cum nu cred că cineva este interesat de cum s-a numit sau se va numi partidul, cu tot efortul pe care îl face în acest sens Valeriu Stoica. Aceste chestiuni sunt mai degrabă pentru uz extern, pentru că aşa cum poporul are nevoie de manele şi de telenovele, tot aşa o parte mai restrânsă are nevoie de dezbatere politică, pe care iată, o primeşte din plin.
    Pentru uz intern sunt folosite alte proceduri în care doctrinele sunt la fel de importante ca nisipul în mecanismele fine. Una dintre aceste proceduri înseamnă grupul de susţinători. Evident, grupul poate fi alcătuit din orice: comunişti, ingineri, securişti, bătrâni, liberali, femei, foşti mascaţi sau chiar viitori conservatori. Nimic din trecutul lor nu contează, ci doar susţinerea comună pentru viitorul preşedinte de partid.
    De altfel, acesta este şi motivul pentru care nu putem vorbi despre unificarea dreptei: s-a făcut deja, mai de mult. Acum avem şi stânga şi dreapta. PDL nu este interesat nici de una nici de alta ci doar de evoluţia sa, bazată pe interesele liderilor săi.
    Aşa că îndrăznesc să dau un pronostic: cine mai pălăvrăgeşte mult despre doctrine şi alte prostii în PDL va merge acasă.

  60. @ BB,

    Care PNL, ăla dirijat de arhitectul de punți politice intre stânga și dreapta?!

    Acu doă’jde ani, când s-a pus la cale carnavalu’ cu loviluția și democrația originală, pentru mobilarea scenei politice s-au alocat trei roluri: unu mare pentru PCR fățuit în FSN si doua mai mici pentru fundal, PNL și PNT, ca să dea bine în fața lu’ Mme Evropa.
    Cu liderii a fost simplu, respectiv „Măi dragă”, Radu Spaima lupilor și Seniorii Cismigiului. Completarea cu efectiv s-a făcut prin tragerea la sorti cu bete: ăl lung la FSN, cele scurte la „istorice”.
    Timpului a destramat facatura cu fundalul democratiei originale – Gaga PNT s-a topit, PNL nu-i prieste „energia vie”. In schimb FSN, vegheat de zâmbetul bunicutei, creste si infloreste prin transfuzii vanghelioane „care este”.

    Unde ești tu, Nene Iancule, să vezi comedia?!

  61. Eu, cînd aud că clica domnului Patriciu şi adunătura extinsă: Crin, Orban, Meleşcanu, Tăriceanu, Nicolăescu, Norica, Atanasiu, Fenechiu, Adomniţei, Ruşanu, Stroe, Calimente ş.a., ar fi partid liberal sau de dreapta, îmi vine să scot… limba.

    🙂

    E cea mai nesimţită mistificare politică care se perpetuează în opinia publică.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *