Locul religiei in retorica si habitudinile adeptilor noii stangi liberale

Crin Antonescu recunoștea în vara anului trecut, la școala de vară a TNL de la Mamaia, că nu e deloc bisericos. Începând de la a fi habotnic, de cele mai multe ori de ochii lumii și, până la a avea o minimă cultură religioasă, e cale lungă. Din Mamaia, liderul liberal s-a ipostaziat în rolul de președinte, la un tête-à-tête cu patriarhul. A declarat că primul lucru pe care l-ar face ca ipotetic șef de stat, ar fi să angajeze un dialog cu întâiul stătător al Bisericii Ortodoxe Române. Motivul invocat de aspirantul la cea mai înaltă demnitate este hilar: pentru că, patriarhul este liderul spiritual al națiunii. În atari circumstanțe, muntele s-ar duce la Mahomed pentru a i se prosterna la picioare. Crin Antonescu poate fi exonerat de neajunsul de a nu avea noțiuni articulate de religie sau spiritualitate, chiar cu amendamentul că a absolvit o facultate de filozofie, unde Dumnezeu era asumat până și în școala materialismului dialectic măcar ca un concept filozofic, dar îi pune sub semnul improvizației cultura civică și politică. Patriarhul este un slujitor al cultului, având cel mai înalt grad în ierarhia bisericii ortodoxe autocefale. În sens laic, este un administrator cu statut special al sistemului bugetar, regăsindu-se pe statul de funcții al Secretariatului de stat pentru culte. Niciun om politic nu l-a capacitat pe patriarh cu însușirea de lider spiritual, fapt care îl pune pe un palier sensibil egal cu ayatollahul suprem al Iranului, așa cum a făcut-o cu nonșalanță căpetenia liberalilor. Ayatollahul suprem este singurul lider spiritual  care derulează un proiect politic național, în parteneriat cu președintele laic.

În toamna anului trecut, Antonescu și-a mai nuanțat intențiile, însă a sporit confuziile cu privire la rolul patriarhului, care nu mai este liderul spiritual al întregii națiuni, ci călăuza celor “mai mulți dintre români”. Aflat în plină cataliză prezidențială, Antonescu atacă o marotă îndrăgită de politicienii fără niciun proiect pragmatic: reforma morală a poporului. Scufundată în mlaștina unei acute crize etice, ochii unsuroși ai patriei, se înalță rugători spre domn, în care identifică efigia noului mesia. Cum se va realiza acest deziderat utopic, în care corecțiile etice s-ar face după un dicteu prezidențial? Printr-un joint venture între președinte și patriarh, sub egida Academiei Române. Văduvit de cultură politică, Antonescu aduce din nou în actualitate contraproductivul model de conducere schizofrenică, inspirat din cel al republicii teocratice a Iranului, în care ayatollahul suprem își împarte sarcinile executive cu președintele laic, întru buna ocârmuire a turmei dreptcredincioșilor. Inovația în cazul de față este că în Republica Antonescu, procesul redeșteptării morale ar fi supravegheat de Academie, și nu de Gardienii Poporului, așa cum se întâmplă în Iran. Însă, indiferent cum ai pune problema, himera revirimentului moral al unui popor cu codul axiologic alterat, cu largul concurs al bisericii, nu se poate realiza decât prin instrumente contondente. Biciuirea în public, pentru fluieratul în lăcașurile de cult, ar fi cea mai blândă pedeapsă, nomenclatorul corecțiilor putând merge până la strângerea în menghină a mâinii drepte pentru furt, turtirea nasului pentru sperjur sau apostazie sau chiar câțiva pumni energici în cap pentru lobby explicit în favoarea Rusiei sau blasfemie. Pentru recidivă, pedepsele s-ar inspira din sharia, legea islamică în variantă hard, saudită: tăierea mâinii pentru efracție, a nasului pentru apostazie, lapidare pentru adulter și decapitare pentru viol sau trădare. Evul Mediu s-ar reinventa de la sine și ar găsi la curtea domnului Antonescu forme de expresie nevisate, pe care omenirea credea că le uitase în arhive.

Spre deosebire de șeful PNL, care visează să-și mântuiască neamul pe din două cu liderul spiritual al națiunii, percepția câtorva membri ai sinodului PNL cu privire la religie se reduce la o afacere de anvergură cu banii statului. Relu Fenechiu și-a făcut biserică prin Hotărâre de Guvern în cartierul de vile I.C. Brătianu din Iași. Cabinetul Tăriceanu a alocat de la bugetul de stat echivalentul sumei de 400.000 de euro, sub semnătura premierului titular, a ministrului Finanțelor și a celui al Administrației și Internelor. Afacerile spirituale ale noii stângi liberale sunt ceva mai baroce decât la o primă evaluare. Cabinetul cucernicului Cătălin a alocat din fondul său de rezervă suma de 200.000 de lei pentru înălțarea Bisericii “Sf. Iulian din Tars” și a Bisericii “Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, din campusul studențesc “Tudor Vladimirescu” din târgul Ieșilor. Ctitorii lăcașurilor sunt cuviosul Vali Sălăvăstru, fostul lider al PNL Iași, finul fericitului Relu Fenechiu, eliberat de sarcină pentru corupție și fostul președinte al Camerei Deputaților, evlaviosul Bogdan Olteanu, absorbit de vraja Băncii Naționale. În peisajul sterp și profund desacralizat al noii stângi liberale europene, care alimentează mirajul unei constituții europene, fără nicio referire explicită la creștinism, cazul Antonescu este exotic. Cu asemenea liberali mimetici, personal nu-mi fac probleme că Europa este amenințată de islam. Cel puțin, nu partea de europenitate reprezentată de România. Cu asemenea liberali, proiectul politicii corecte asumat în statutul noii stângi liberale, n-are nicio șansă să contamineze România. Liberalismul de esență antonesciană se situează în afara mainstream-ului ideologic promovat de lordul John Alderdice, președintele Internaționalei Liberale. Dacă în Vest, islamului îi este asigurată notorietatea cu acordul tacit al unor complici creștini de calibru, incluzând marile trusturi media, România rămâne, iată, o țară fundamentalist ortodoxă, grație inculturii spirituale, civice și politice de care dă dovadă liderul PNL. Avertismentul lui Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga și primat de Boemia cu privire la pericolul islamizării Europei nu se intersectează cu România. Cabinetul Tăriceanu a avut grijă să însămânțeze biserici la tot pasul, la fel ca înaintașii săi social-democrați. Fiecare lăcaș de cult este o stavilă în fața islamului. Dacă albanezii au umplut în epoca comunistă plaja Mării Adriatice de milioane de țepușe de oțel, în care să se înfigă parașutiștii americani, care ar fi vrut să le invadeze  patria, liberalii ne umplu țara de mii de biserici, țăpărui de alungat strigoii islamului. Ca și în Evul Mediu, România lui Antonescu este pregătită să rămână filtrul Europei, păzind-o la fruntare de pericolul semilunei. Chiar dacă pentru a o păzi bine, Antonescu este pregătit să preia toate obiceiurile de casă ale semilunei, pentru buna ocârmuire și îndreptare morală a turmei dreptcredincioșilor.