Un pahar cu gheață, de Crăciun.

De ce Stînga dăunează grav sănătății.

Periodic, aud si eu, ca omul, faimoasa mantra: “Pentru echilibru, armonie, pace sociala, avem nevoie deopotriva de dreapta si de stinga”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. N-avem.

Pentru sanatate, n-avem nevoie de ciuma. Ea exista, dar nu ne este de folos.

Mai rar, ce-i drept, o aud si pe-aia, buna de tot, cu: “De fapt, se poate spune ca primul comunist a fost Iisus”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. N-a fost.

Iisus n-a recomandat niciodata minciuna, furtul si crima, ci dimpotriva.

Si, evident, hitul evergreen: “Omul e masura tuturor lucrurilor”.

Ba nu, doamna. Ba nu, domnule. Nu e.

Omul e supus greselii, iar masura tuturor lucrurilor nu poate fi greseala.

Acum, mai mult ca oricind. Fiindca, iata, vine Craciunul. Au trecut 20 de ani.

Iar eu unul, tot nu pot fi de acord. Am incercat, am facut eforturi, dar degeaba. Zero. Nada. Zilch.Iata si de ce.

ice_cubes

Luati un pahar. Umpleti-l cu cuburi de gheatza. Turnati apa, pina la buza paharului – cu grija, sa nu dea pe dinafara. Asa. Lasati-l pe masa, la vedere. Cititi mai departe.

Cea mai mare frauda stiintifica din istorie este Sfirsitul Lumii prin Incalzire Globala Antropogena (provocata de om, prin industrializare).

Ea este consecinta fireasca, ba chiar obligatorie, a celei mai mari fraude intelectuale din istorie : Lumea Perfecta. Paradisul, aici, pe Pamint.

Adica, Ideologia.

Adica, Stinga.

Ideologiile, fara exceptie, sint retete ale lumii perfecte. Deci, aberatii. Lumea perfecta cere oameni perfecti. Daca observati, natura umana e, prin definitie, imperfecta. Lume perfecta n-are cum sa existe. Drepta e anti-ideologica pentru ca a inteles acest marunt detaliu. Stinga n-are DE CE ce sa o faca : fiind imperfect, adica supus greselii, omul e mereu gata sa creada aberatii. Si sa comita orice aberatie, in numele perfectiunii. Trebuie doar motivat, cu Mesajul Corect.

Aberatiile respective se numesc: minciuna, furtul si crima, in numele Binelui Public.

Minciuna este propaganda. Gen : “Murim cu totii de la Incalzirea Globala”.

Furtul este confiscarea proprietatii – inclusiv prin impozitare. (Proprietate inseamna detinerea legala a oricarei valori, iar banii cistigati cinstit sint, deh, o valoare. Mai insist un pic, in beneficiul partizanilor “impozitarii progresive” – adica impozite mai mari pentru cine cistiga mai mult. Democratia se bazeaza pe ideea egalitatii in fata legii. Nu si la impozite? Nu, raspunde inca din 1848 Manifestul Partidului Comunist. Va mai dau si un scurt citat din George W. Bush, intr-un discurs despre Starea Natiunii: “Celor ce vor sa plateasca impozite mai mari, le reamintesc ca Fiscul primeste oricind donatii sub forma de cecuri, carti de credit si bani gheata”).

In fine, Crima. Ea e Incununarea Operei – si e inevitabila. E vorba, pe de o parte, de eliminarea adversarilor. Se recurge la Gulag, Canal, Aiud, sau direct la executii. Pe de alta parte, e vorba de rasplatirea maselor largi de oameni ai muncii, recompensate cu saracie, foame, frig, boli, fenomene care scurteaza simtitor speranta de viata. Si nu ne referim doar la dictatura. In social-democratiile occidentale, pensionarii care mor de frig si de foame in casele lor, caci nu le ajunge pensia, sau crapa parasiti in aziluri (modelul Britanic e plin de invataminte) nu pot avea, evident, decit motive de satisfactie.

Acum 20 de ani, Stinga s-a speriat rau. Credea ca i-a sunat ceasul. Apoi a revenit la uneltele care au consacrat-o, continuindu-si magnific drumul: din marxista, a devenit Social-Democrata si, mai ales, Ecologista. In continuare, minte, fura si omoara linistita. In urale, aplauze, fanfare si premii, fie Oscar, fie Nobel.

Dupa cum stiti, sintem pe duca din cauza emisiilor industriale de bioxid de carbon. Nu li se zice asa, ci “emisii de carbon”, fiindca suna mai dramatic. Murim sufocati de carbuni! Ca pe vremea lui Dickens!

Va mai uitati la paharul cu gheata? Observati ceva? Parca, parca ? In regula, continuam.

De combaterea Incalzirii Globale Antropogene se ocupa un organism ONU numit IPCC ( Comisia Inter-guvernamentala privind Schimbarea Climei). IPCC publica rapoarte despre Sfirsitul Lumii. Concluzia e ca daca temperatura globala creste cu mai mult de 2 grade Celsius, gata!

Problema IPCC e simpla : minte de ingheata apele. La propriu.

Temperatura atmosferica globala n-a mai crescut din 1998, iar de doi ani este in scadere. Nu si in rapoartele IPCC, unde temperatura e in crestere. Trucul e simplu: se aleg doar masuratori din zone cu temperaturi mai ridicate. Cel mai recent exemplu : din datele culese in Rusia, au fost retinute doar un sfert din masuratori. Ati ghicit, restul de 75% aratau ca temperatura e in scadere.

Asta e insa floare la ureche.

Datele stiintifice folosite chiar de IPCC arata ca NICIODATA in istoria masurabila a Pamintului, cresterea bioxidului de carbon in atmosfera n-a provocat cresterea temperaturii. Si au existat perioade cu concentratii mai mari decit azi. Este exact INVERS : cresterea temperaturii este urmata de cresterea bioxidului de carbon. Transferata in medicina, teza ecologista a incalzirii globale ar suna cam asa : Infarctul de miocard provoaca obezitate! Un fenomen des intilnit, altfel.

Si ajungem si la partea cea mai emotionanta. Cea cu ursii polari care mor inecati, pentru ca se topeste gheata. Ursii respectivi au fost filmati in perioada cind, in mod normal, ca in fiecare an, gheata se topeste. Regretabil, dar citiva s-au inecat. Un exemplu clasic de manipulare emotionala a publicului. In realitate, ursuletii polari nu dispar, ci se inmultesc, bine-mersi. Iar la poli, gheata nu scade, ci creste. Cu exceptia citorva zone, unde se topeste. Probabil, din cauza temperaturilor ridicate din stincile de sub gheatza. Cauza exacta nu se cunoaste, n-au fost bani decit pentru studierea atmosferei, nu si a fenomenelor geologice.

Dar daca, totusi, gheata se topeste? Nu acum, neaparat. In cincinalul viitor, sa zicem. Nu e bine sa fim pregatiti? Sa reducem “emisiile de carbon”, ca sa salvam planeta de Potop?

Ei, a venit momentul sa va uitati bine la pahar. Conform IPCC, daca temperatura creste cu mai mult de 2 grade Celsius, incep inundantiile catastrofale, din cauza topirii calotelor polare. Daca temperatura creste cu 6 grade, adio! O sa fie ca pe vremea lui Noe.

Cu alte cuvinte, pina acum apa din pahar ar fi trebuit sa se reverse pe masa, caci cuburile de gheata s-au topit.

Se remarca in schimb ca masa a ramas uscata, iar nivelul apei in pahar a scazut vizibil. Deh, prin topire, apa inghetata pierde din volum. Se invata la fizica, in scoala generala. Dar cu toata panica asta, cu tot tambalaul de la Copenhaga, ce sa-i faci, lumea uita.

Data viitoare cind va intilniti cu adeptii apocalipsei climatice, umpleti un pahar cu gheata, completati cu apa pina la margine, si asteptati pina se topeste gheata. Veti afla, cu siguranta, ca in natura, lucrurile sint mult mai complicate. Iar in numele Ideologiei, prin topire, gheata poate chiar sa se dilate.

De aceea, ar trebui sa acceptam impozite cit malul, care sa sugrume economia. Ar trebui sa fim de acord sa ne dez-industrializam. Ar trebui sa le refuzam napastuitilor lumii sansa prosperitatii, la care se ajunge prin industrializare. Omenirea ar trebui sa arunce trilioane de dolari pe cai verzi pe pereti, pe tehnologii “verzi” care fie nu sint bune de nimic, fie polueaza si mai mult, in loc sa cheltuie acum, pe loc, trilioane de dolari ca sa lupte cu saracia, cu mizeria, cu foametea, cu bolile care ucid pe capete. Pe scurt, cu dictatura.

Toate ideologiile duc la dictatura. Ecologismul e o Ideologie. Un model de lume perfecta. O aberatie, ca toate ideologiile. Iar daca n-ati retinut, toate ideologiile sint de stinga. Nu exista “ideologie de Dreapta”. Dreapta e anti-ideologica, pentru ca a inteles ca lumea perfecta exista numai in Ceruri. (Daca nazismul si fascismul vi se par de dreapta, mai reflectati).

Poate sa vi se para o gluma, ecologeala asta, dar lucrurile inainteaza metodic. Copenhaga n-a adus rezultatele dorite? Nu-i nimic, urmeaza Mexico City. Si tot asa, pina cind emisia de bioxid de carbon va fi pedepsita prin impuscare, conform legii.

Sau, poate nu. Un om mai de demult, Lincoln pe numele lui, zicea ca nimeni nu poate prosti mereu, pe toata lumea.

Corect. Eu trag speranta ca, mai devreme decit mai tirziu, gogorita Incalzirii Globale Antropogene o sa se spulbere. Stiintific, asa ar fi normal.

Mda. Stiintific, comunismul ar fi trebuit incercat intii pe soareci, nu pe oameni. Din pacate, n-a fost sa fie.

Deocamdata, peste gheata din paharul meu, o sa torn niste whisky, pina la margine, si o sa va doresc Sanatate si La Multi Ani!

Desigur, cu Dreapta, caci Stinga nu face deloc bine la sanatate.

Alexandru Hancu.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Editorial

De Alexandru Hâncu

A lucrat ani de zile la BBC în Marea Britanie, unde a stat 16 ani, între 1992 și 2008. Revenit în țară, a lucrat la televiziunea online Happy Fish, Serviciul Român de Comedie și la Kamikaze, unde este și fondator. Este membru fondator al Blogary.

25 de comentarii

  1. am incurcat, tastele..continuu…

    este hilara demonstratia cu paharul cu cuburi, dar foarte utila, spune multe desprece intelege din lume si viata autorul…sau despre ce crede el despre inteligenta noastra.

    Ia sa fac si eu un sofism stupid:

    Antideologia este tot o ideologie, o ideologie e o chestie de stanga, antiecologismul e de stanga…deci Ducu Hancu, care se chinuie sa puna bazele unei antiecologii…e de stanga…si am incalecat pe o sa si am baut din pahar apa.

  2. Articolul asta imi aduce aminte de un banc a lui Isaac Asimov, din ciclul robotilor.

    Cantarul care prin simpla masurare a greutatii iti comunica, nivelul mineralelor, al grasimii, bolilele spre care esti aplecat, varsta, performantele sexuale…etc

    Fisa de iesire era minunata, dar cantarul, din cauza sofisticarii sale…nu reusea sa masaoare corect greutatea 😉

  3. Demonstrația cu paharul cu gheață e corectă, dar nu are nicio legătură cu creșterea nivelului mărilor. Problema încălzirii globale nu e topirea banchizei arctice, dacă citești mai atent despre subiect, tocmai pentru că 9/10 din volumul ei se află deja în mare și oricum apa are un volum mai mic decât gheața/ Problema e topirea ghețarilor aflați pe uscat. Groenlanda și Antarctica au calote de gheață de 2,5-3Km (!!) grosime. Un calcul sumar și la îndemână îți arată că topirea ghețarilor Groenlandei singură ar genera creșteri ale nivelului mărilor de ordinul a 6-7m (!!).

  4. @nemo: articolul e trecut la strainatate (deci un fel de externe), iar articolul e relevant pt. toata lumea (adica tot globul) fiindca minciunica incalzirii globale (sau, mai nou, schimbarilor climaterice) generate de om nu afecteaza numai america… 😀

  5. @ Imperialistu

    o fi, habar n-am. singura geometrie care mi se pare relevantă este cea din matematică. în rest, coloraturile si orientările politice sunt mult prea vagi și volatile pentru a încadra oamenii și valorile lor (atât cât există) în ele. m-aș considera mai degrabă liberal decât socialist, dar cu măsură.

  6. Camil, te inseli., dreapta este a-ideologica. Tot ce e la dreapta, dar are ideologie nu e nimic altceva decat o alta aripa a stangii – a se vedea liberalismul, vitelul de aur al dreptacilor din Romania.

  7. ideologia există atât la dreapta, cât și la stângă. fiecare o alege pe cea care i se potrivește mai bine. cât despre încălzirea globală – habar n-am dacă este un fenomen real sau nu. sunt inginer, dar nu mă hazardez în afirmații despre noțiuni ale căror date nu le posed. un singur lucru e cert, în opinia mea: poluarea și distrugerea mediului nu au cum să fie fenomene pozitive, din orice perspectivă le-am privi, oricât de liberală ar fi ea. putem la fel de bine să ne răcim, cât timp vom continua să defrișăm și să ne batem joc de ce a mai ramas din natură, tot tâmpenie se cheamă că facem

  8. @merechene, nu era o discutie, era un monolog, iar eu nu prea stau spectator la monologuri.

    Nu sunt cu Obama, dar in nici un caz nu sunt nici de "de dreapta aia republicana", a la madam Ann Coulter. stiu, risc sa mi-o iau din toate partile 😆

    Cred insa ca daca vor sa faca un ziar "citibil", ar trebui sa faca un continut important pt Europa de Est, nu pt America. Discutia e lunga, prb ar trebui sa ia exemplu de la "dreapta poloneza", etc. Chestiile americanesti importate si transplantate in Romania sunt "fake". Insa, daca oamenii vor dori sa-si traga la gioale, si-o pot trage pe chestii de orice fel. Iar un articol "controversat" despre mediu e numai bun pt un pic de reclama :mrgreen:

  9. Mumulea are ceva dreptate, dar nu total. Nu intru acum in detalii, dar mai este un alt aspect de care nu am auzit sa se vorbeasca:

    Sa presupunem ca temperatura globala creste cu cateva grade. Asta inseamna ca toate apa din oceane si alte ape de suprafata se incalzeste. Asta duce la o vaporizare crescuta. Asta duce la reducerea nivelului marii. Si, ca bonus, apa vaporizata in plus se ridica sub forma de nori. Mai multi nori inseamna mai putina radiatie solara ajunsa pe suprafata pamantului. Asta inseamna mai putina incalzire globala. (Bibliografie: Circuitul apei in natura, Manualul de clasa a 4-a. Are si poze, asa ca poate fi inteles chiar si de politicieni, analisti si jurnalisti)

  10. Nemo, ma bag si eu in discutia voastra…mie, drept sa-ti spun, mi se pare OK polarizarea asta a presei in State. Cand stii ce tip de stire apare pe fox, pe cnn sau msnbc, nu vad cum ai putea fi manipulat…

    daca ma uit la Foxnews stiu exact la ce sa ma astept. nu ma simt manipulata, asta pentru ca vreau sa vad stiri, altele decat…madam obama a mancat usturoi azi, dar incredibil…respiratia ei mirosea a frezie… sau ce cantaret si actor a mai fost invitat la casa alba pentru a performa serenade familiei prezidentiale…

    imediat ce aparea un scandal, dadeam si pe cnn sa vad si povestea lor. f interesant ca doar Lou Dobbs amintea cate ceva in emisiunea lui, in rest, nimic. au scapat si de el pana la urma, ca sa fie tacamul complet…

  11. Alexandru, sint de acord cu articolul, dar exemplul cu paharul pune o problema. poate nu am inteles eu exact, argumentul nu ar tine pentru ca la poli, ghiata nu este acoperita de apa ci are citeva mile deasupra ei. daca paharul ar avea 4 cuburi de gheata care ar sta peste apa, deasupra buzei paharului, gata sa cada, cind aceastea se vor topi, nivelul apei va creste iar apa se va revarsa din pahar. cit despre cantitatea de gheata la nivel global, gogoneaua este clarificata de Lordul Monckton, printre altii, destul de clar:
    http://www.youtube.com/watch?v=OzkB5DuveDE&fe

  12. Poate, dar prin diversitate de opinii nu inteleg a spune cu alte cuvinte ce zic adversarii tai. In sfarsit, ma tem ca nu faci distinctie intre opozitie si manipulare. Sunt doua lucruri destul de diferite, draga Nemo. 😀

  13. @Imperialistu: 😀

    sure, no problem 😆

    am totusi o mica observatie: oamenii astia vor sa faca aici un "ziar", tocmai ca sa nu fie un blog pt dezvoltarea monomaniilor 😀 in care se citesc 10 insi intre ei, unii pe altii 🙂 pt asta mai trebuie diversitate de opinii.

    Repet: ma enerveaza "manipularea" de orice fel ar fi ea, de dreapta sau de stanga.

    ps1.abordarea "cu mediul" nu mi se pare o idee buna.

    ps2. aia cu "adevarul este la centru" e mai complicata 🙂

  14. Chiar trebuie dezvoltata, prietene Pataphyl, defetismul dreptei fiind cel mai important element al luptei stanga – dreapta din ultima jumatate de secol. M-am saturat sa vad cum toti dreptacii se „modereaza” si „evolueaza” spre „centru” pentru ca nu cred pana la capat in ceea ce chipurile reprezinta, sprijina economii „sociale”, sustin „diversitatea” si federatii continentale si, in general, gandesc ca adversarii lor politici.

    Is satul de tradatori si lasi, impaciutoristi (vorba tov. Lenin) si defetisti care nu sunt in stare sa faca fata mizeriilor stangii. Adica stangistii incomozi sunt aruncati mereu in ograda dreptei, dreapta este etern vinovata pentru pacatele si ratacirile vremelnicilor sfinti ai stangii, politicile socialiste sunt ascunse sub chipul economiei de piata, capitalismul este responsabil pentru esecurilor diverselor social-isme si dreptacii o dau din colt in colt, murmurand scuze penibile si neinteligibile… Stam prost de tot. Am si scris tangential pe subiectul asta.

    Non-problemele stangii: islamofobia extremei drepte

    Cateva randuri despre dreapta

    Nemo > Daca poti sa compari Fox News cu CNN si sa te plangi atata despre Sarah Palin si Bush, chiar nu pricep cum indraznesti acuzi manipularea: esti un produs direct al manipularii media. In caz ca nu ai observat pana acum, toate marile posturi tv americane sunt de stanga si s-au implicat masiv – si dezgustator – in campaniile politice in favoarea Partidului Democrat.

    Campaniile ecologiste nu cauta „trezirea”, ci adormirea oricarei minti prin inducerea unui anumit tip de somn – un somn vinovat care ar permite ideologilor verzi sa faca bani si sa isi promoveze ideologia antiumana. In ceea ce priveste legatura ecologiei cu economicului, metafora pepenelui e perfecta: verde pe dinafara, rosu pe dinauntru. 😉

    Cat despre „adevarul se afla intotdeauna la centru”, afirmatia este atat de dubioasa, incat nici nu cred ca are rost sa o comentez pe larg. As spuen atat: cu un astfel de panseu relativist, am respinge marturia evreilor din lagarele germane si am considera-o de acelasi nivel cu cea a administratiei care se ocupa cu exterminarea lor metodica.

  15. am sa folosesc singularul, ca vorba aia, internauti suntem.

    pe mine, ma enerveaza mai mult decat stanga, manipularea, fie ea de dreapta sau de stanga.

    Mai exact, vad "manipularea" si la FoxNews si la CNN.

    sunt de acord cu asertiunile sociale din textul de mai sus-foarte bine scris de altfel-, dar nu cred ca referintele la mediu sunt corecte.

    Chiar daca nu o sa fie inundatiile de pe pamant, pt ca este "debatable", daca e, cata e gheata "afara" in Groenlanda/ Antarctica, cata e la suprafata, cata este flotanta, etc, tra-la-la, oricum, faptul ca se topeste inseamna disparita unei intregi faune-pinguinii Imperiali, de exemplu, etc, etc.

    Inseamna fara ghetari in munti, fara alta fauna, fara izvoare, etc. Topirea ghetii inseamna inevitabil cresterea temperaturii.

    Pana una alta, din satelit sunt imagini cu topirea ghetii de la Polul Nord si cu noi cai maritime in nordul Canadei. So, it's a fact!

    In concluzie, nu mi se pare foarte inteligent ca o "manipulare" sa fie contracarata tot printr-o "alta manipulare".

    Manipularea cu "mediul" mi se pare insa corecta si am s-o sustin oricand, nu ma intereseaza ca e sustinuta de Obama, McCain, sau Iliescu, Coti Rogozanu, etc.

    Ma enerveaza nesimtirea consumerista.

    Prin campaniile astea cu "incalzirea" se incearca mai degraba trezirea "nesimtirii". Omul cand ajunge la cascaval, gata, s-a terminat.

    Nu, nu e chiar asa. Populatia creste, ma tem ca nu creste populatia aia mai educata de pe planeta, as putea spune ca este o crestere exponentiala.

    Cineva trebuie sa se gandeasca si la ce o sa fie "maine".

    Asa incat, pe astea cu "mediul" le-as manevra mai incet, n-as prelua citate din Pallin 100%.

    Inclusiv McCain avea politici "de mediu", cercetare cu celule Stem, etc.

    eu personal ma definesc "de centru".

    si ma tem ca am alta parere: trebuie sa existe si stanga si dreapta.

    inevitabil, "adevarul se afla la centru" 🙂

    ps. aplicata la Romania, problema este ca stanga e de fapt comunism iar dreapta e de fapt un fel de centru.

    Cred ca dreapta romaneasca ar trebui sa preia teme precum comunismul, ar trebui sa fie mai "inteligenta" si sa preia inclusiv tema "mediului", nu sa o contracareze cu argumente de ale lui Sarah Pallin.

    ps2. iar maretul Bush a facut niste prostii imense, sa ne lamurim; n-as da citate din el, ca sunt mult mai memorabile alea "hilare".

  16. @mumulea

    Calotele polare sunt in marea lor parte flotante (cea nordica aproape integral). Deci teoria "paharului de Craciun" se poate aplica…

    Pana sa se topeasca gheturile continentale astfel incat in Groenlanda sa devina din nou paradis agricol (cum a mai fost dealtfel in trecut, cand nu eram atat de multi si umpleam cu nesimtire lumea de amprente de carbon) cred ca va mai trece doar un foarte natural ciclu climatic, insensibil la activitatile noastre egocentrice.

  17. Din nou o delectare, Ducu Hâncu!

    @Imperialistu' : corect, ultima parte merită chiar dezvoltată, dreptacii s-au molipsit de cancerul political-correctness-ului, cel mai recent tabu e Măria-Sa Încălzirea Globală – s-a ajuns să fii considerat vicios, imoral și antiuman dacă îndrăznești să cîrtești. Lălăiala asta indecisă i-a cășunat și lui McCain anul trecut, sînt tare curios dacă apare cineva să rupă mîța-n două! 🙂

  18. Va salut, domnule Hancu!

    Stanga dauneaza sanatatii omului de sute de ani, de cand a aparut in vremea Revolutiei Franceze, dar continua sa exercite o atractie uluitoare, in ciuda dosarului plin de crime si erori cu consecinte catastrofale. Ce o face atat de interesanta? Apelul la fuga de responsabilitate, victimism si ura, adica la tot ce este mai intunecat si mai primitiv in natura umana. Stanga este mama ranitilor, ratatilor si inadaptatilor: nu e vina ta, Popescule, ci a altora!

    Bogatii, crestinismul, religia, evreii, americanii, omul alb, colonialismul, cruciatii – acestia sunt adevaratii responsabili de starea actuala a lucrurilor. Ai cumparat pe credit si nu iti poti plati ratele? De vina e capitalismul, prietene, capitalismul inuman si mancator de oameni! Maretul Marx a fost cel mai bun analist al capitalismului, citeste-l si vei intelege! Iti da in cap minoritarul atunci cand te duci dupa paine? De vina sunt parintii tai, neamul, religia si rasa careia ii apartii si care l-au discriminat pe minoritar si ai lui. Asta ca sa nu iti mai spun de imperialism, stadiul cel mai inalt al capitalismului.

    Da' sa stiti, domnule Hancu, adevaratul vinovat pentru actuala stare de lucruri nu este stanga cvasi-terorista, ci DREAPTA, mai precis dreptacii complexati care se tem sa spuna lucrurilor pe nume, fraierii care promoveaza economii "sociale" de piata, "multiculturalismul" si "diversitatea" (de orice tip: etnica, rasiala, religioasa, sexuala), nu mai vor sa-si spuna crestini si sunt la un pas de internationalism.

  19. Cu tot respectul, dar apei din pahar nu-i va scadea si nici nu-i va creste nivelul (vizibil). Infima diferenta de nivel va fi data de scaderea temperaturii apei, ceea ce poate inseamna contractie dar si dilatare in functie de temperatura finala (daca e mai mare de 4 grade -> contractie, iar daca e mai mica -> dilatare = vezi anomalia apei)

    Fara a fi adeptul incalzirii globale, trebuie totusi sa va reamintesc ca ridicarea nivelului oceanului planetar nu era corelata cu topirea gheturilor marine ci cu cea a gheturilor continentale, vezi Groenlanda si Antarctica, ceea ce transforma testul dvs. de "Fizica distractiva" intr-o magie fara obiect si subiect. Ai acuza de lipsa cunostintelor elementare de fizica pe niste oameni de stiinta, fie ei si manipulatori interesati, este cel putin … o naivitate.

    Pe de alta parte, pare destul de cert ca disponibilitatile planetare de gheata scad, asa ca, sarind peste fizica de scoala generala direct la cea de liceu, mai exact la caldura latenta asociata tansformarilor de faza, va atrag atentia ca gheata polara are un incontestabil rol in controlul varfurilor de temperatura in emisfera nordica. Cu cat va fi mai putina gheata, cu atat varfurile temperaturilor de vara vor fi mai ridicate (iar fenomenele meteo extreme, mai numeroase), chiar daca temperatura medie anuala nu se schimba. La extrema, in vara cand gheturile arctice se vor fi topit , probabil ca nu vom fi ca pestii in apa, ci ca pestii pe uscat.

  20. Nu cred ca e asa de simplu. Daca dezinformarea exista si la nivele atat de sofisticate, e de rau. Revenirea la natural propusa de ecologie este sanatoasa. Dreapta este conservatoare, si ar trebui sa fie incantata de asta.

    Totusi, stanga-ciuma e un pic cam prea tare, va recomand s-o Cola la wiskey.

  21. Bravo. Bine scris si cu argument. Lumea se trezeste si au aparut suficiente voci care denunta tampenia Global Warming. E atata incalzire globala la Galati, ca eu unul m-am cam saturat de sufocantul -10 grade cu viscol si nameti. Cat sunt acum in zona Moskovei? Doar -27? Dupa cate stiu la ONU sunt 20 000 de oameni care "lupta" cu incalzirea. Miliarde de dolarei aruncati pe geam.

    Pana la urma cel mai nasol gaz de sera e metanul. Metanul vine in proportie de 80% din procese naturale ca besinile si putrefactia.

    Haios ca in ultimii 10 milioane de ani, frigul a fost regula si nu caldura. De fapt sunt o civilizatie pentru ca avem parte de "incalzire".

    Sa traiesti, si lasa viskeanul sa inoate in cuburi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *