De pe: Jurnalul Soacrei Mici
Există lucruri în viaţa asta (inclusiv virtuală) pe care nu pot să le trec sub tăcere. Adică pot, dar m-aş simţi că un kkt dacă n-aş interveni. Aşa cum ai trece pe alături de o femeie pe care cineva cu mască (nu de Zoro, dar de ratat) ar strânge-o de gât suprimându-i restul de oxigen sau ai accepta ca o prăpădită cu crucea la gât şi înjurături pe plisc, să scuipe public o femeie doar pentru că i s-a năzărit ceva antibiblic la un semafor roşu (poate flăcările iadului? freacăţi ochii, fă!).
Să nu credeţi că nu-mi pot controla pornirile. Pot s-o fac mai bine decât 8 din 10 persoane care citesc acum aceste rânduri (să-mi fie iertată lauda de sine). Dar nu pun preţ de nici 2 bani pe o imagine de femeie stăpânită, deci, prin magie devenită înţeleaptă, dacă trebuie să mă prefac că nu mă jigneşte ca om un comportament pentru alt om.
Ca să fii filozof e destul să-ţi închizi leoarba la timp, nu-i aşa? Şi dacă te uiţi primprejur, fiecare al doilea e un filozof. Dacă măcar unul din zece filozofi ar fi zis la timp ceea ce trebuia să spună ca om şi n-ar încuraja prin tăcere prostia în starea ei embrionară, apoi nu eram să fim noi acuma unde suntem. În balegă bovină. Până la cravată şi cercei. Şi să ne prefacem că nu pute.
De la început îmi repetam ca pe o mantră violenţa stârneşte violenţă şi lalala şi lululu. Fii cuminte. Dar pe urmă mi-am zis: “Ia stai oleacă, de ce să negociez eu lucruri sfinte cu minţi înspăimântător de închise de ţărani iobagi? De ce să-mi pierd timpul preţios pe dădăcirea unor cretini pe care mă-sa nu i-o înţărcat la timp?” Experimentat şi concluzionat: niciun efect. Cu proştii, ca cu teroriştii, nu se negociază.
Săptămâna trecută m-am apucat să-mi curăţ lista de bloguri care generează în permanenţă balegă politică de factură moldovenească, cu intenţia să las doar pe cele în care cum zic eu de obicei se simte omul după cuvinte. Nici nu vă daţi seama cât de puţine mi-au rămas. Mare mi-a fost greaţa când am văzut comentarii de “analişti politici” pe blogurile şi aşa puţine ca ghioceii. Nu comentarii, dar boţuri de căcat lăsate pe drumul omului pe care îşi descărcă sufletul.
O venit – s-o căcat pe alb, drept în sufletul omului – o plecat, cu aere de Caesar cu lauri pe frunte.
Pe rasa asta de bloggerii, cu precădere bărbaţi, eu îi numesc simplu: Pizde de bloggeri.
Pizdele ăstea de bloggeri, nu numai că îşi umple propriile bloguri cu căcat patriotic sau alte chestii preluate şi răsuflate, care se dizolvă la prima ploaie, dar se mai pornesc în pelerinaj lung […]
