Impozit pe taxa de prostie

„Te uiti și câștigi” le promitea sloganul unei televiziuni celor obișnuiți să-și piardă timpul fără rost în fața tubului catodic. Impecabil! Din punct de vedere marketing. Un enunț fără clauze mulat pe un ideal uman: să-ți câștigi existența făcând ce îți place. Orice bun comunicator știe că în fiecare limbă de pe Pământ există câteva cuvinte magice, pe care, dacă știi cum să le folosești, vorba lui Ted Nicolas, te fac bogat! Vezi cazul A. Sârbu. Unul dintre aceste „power words” este „caștigi”. CÂȘTIG. Sunt agenții care învârt bugete de milioane de euro (ale clienților) și habar nu au de valențele – și potențele! – acestui cuvânt. Așa cum există și o regie – culmea! – de stat care îl folosește abuziv de ani de zile fără ca Oficiul de Protecție a Consumatorilor să se sesizeze. Loteria Română (la mișto și „S.A.”). De pe cartoanele de ambalaj din gemul agențiilor, scrise cu pixul, îngroșat și până în site-ul oficial nu o să vedeți decât „Câștig: eN milioarde lei”, „Valoare Câștig”, „Fond Total de Câștiguri” etc. Mass media, normal, că trebuie să câștige și dânsa ceva de pe urma cifrelor gogonate, le ține isonul manglitorilor: „Nici azi, în urma extragerii 6 din 49, nu a câștigat nimeni cele 9 milioane de euro puse în joc bla, bla, bla…” Vă întrebați unde e mangleala?! Păi exact la… „câștig”.

Pe vremea când unii redactori de la Cațavencu încă mai visam să devenim milionari la 6 din 49 (spre deosebire de alții), venindu-mi mie rândul să duc declarațiile de impozit pe prostie biletele la agenție, am avut curiozitatea să o întreb pe vânzătorea de iluzii cât este impozitul dacă aș țmpușca eu cele 4 milioane de dolari de la categoria I. „Douășcinci la suta!” mi-a răspuns. Am fost de-a dreptul indignat! Adică cum? Să îi dau un milion lui Ciumara? Sau lui Tănăsescu? Sau lu cui o fi fost ministru de finanțe la vremea aia!? Asta era strigător la cer! Mă și vedeam cu o gaură de un milion de dolari! Rupt de la gura copilașilor mei…

Băi fraților! Atâta timp cât statul îmi ia 25% din ce îmi dă… statul, „câștigul” nu este nici pe departe cel enunțat cu surle și trâmbițe. Cele 10 milioane scrise cu pixul, îngroșat, în geamul agențiilor sunt, de fapt, 7,5. Statistic, dacă Loteria ar scrie pe bune cu câți bani pleacă acasă „fericitul care a ghicit toate cele 6 numere extrase” cu siguranță că ar pierde câteva zeci/sute de mii de guțani care joacă numai când în barletă s-au adunat sume babane. Statul ar pierde pe an miliarde! Lei noi! Pai, dacă câștigul este 7,5 milioane, eventual, cele 10 milioane de euro s-ar numi – cel mult! – „premiu”. Ca să nu-i zic „venit”. Venit impozabil. Căci și „premiu” e mult spus atâta timp cât e oferit și impozitat automat, „la sursă”. Adica de stat. Dar dacă este vorba de stat, reclama mincinoasă sau minciuna prin omisiune nu se pune. Că este minciună etatizată! Că doar OPC-ul – tot de stat si el – nu te apără de stat, ci te apără de capitaliștii veroși care îți bagă pe gât toate chinezăriile lor cu „defecte ascunse” și „care pun în pericol sănătatea omului” și de micii cârciumarilor oneroși, prezentând „vizibile modificări organoleptice” . (Ah, unde ești tu Vârgolici, doamnă!)

Nu mai are rost să amintim că doar o fracție din banii jucați ajung în fondul de premiere, pe o formulă de dânșii inventată. Și numai de dânșii știută! Deci grosul l-a luat deja tot… statul.

Deci concret, cât îi dau lu’ Sebi Vlădescu dacă iau duminică PREMIUL de 38.966.170,92 (plus ce se mai joaca)? Cââât?!!! 9.741.542?!!! Mă f*t, nu joc!

P.S. Nu sunt împotriva impozitării veniturilor din jocurile de noroc, sunt pentru schimbarea terminologiei ăi pentru inscripționarea la vedere a unor avertismente de genul celor de pe pachetele de țigări: „Atenție! Ghicirea celor 6 numere atrage dupa sine impozitarea cu 25%” sau „Completarea unui bilet la 6/49 poate crea dependență. Nu te apuca!” sau „Ai 1:13,5 milioane șanse să câștigi potul cel mare. Mai bine sparge o bancă! Ai șanse mai mari să nu fii prins…”