„Pentru şedinţa de astăzi în care se citeşte decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului nu e nevoie de cvorum nici pentru prezenţă, nici pentru citire.
În plus, în această şedinţă nu se poate lua nicio decizie de către Parlament cu privire la referendum. Doar se citeşte dispozitivul hotărârii Curţii Constituţionale.
Situaţiile în care e nevoie de cvorum sunt menţionate în art. 39 din Regulamentul sedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului:
„Art. 39. – În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adoptă legi, hotărâri sau moţiuni, trebuie să fie prezenţi cel putin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului…”
Niciuna dintre situaţiile menţionate în Regulament nu se aplică în cazul citirii deciziei CCR.
Imediat dupa citire în plenul Camerelor reunite, decizia Curtii Constitutionale trebuie publicata în Monitorul Oficial. Se închide astfel o primă etapă a crizei politice.”
Facebook Comments
eu cred ca vor sa amane azi publicarea in MO, de citit se va citi. 🙂
Şi atunci de ce o are PDL pe Monica Macovei, dacă Blaga spune „Sperăm că va fi cvorum în plen”?
Bravo, Vasile, felicitări! Măcar acum ştim cum stăm, fără să ne mai dea unul sau altul în cap.
Mihai Poliţeanu, Facebook:
Pentru toti, indiferent unde sunt: nu e nevoie de corum nici pentru inceputul sedintei, nici pentru citire. Situatatiile in care e nevoie de cvorum sunt definite in art. 39 al Regulamentului camerelor reunite: adoptarea de legi, hotarari sau motiuni. Pur si simplu sedinta trebuie deschisa, iar presedintele de sedinta trebuie sa constate ca nu se aplica conditia cvorumului daca vreun presedinte de grup parlamentar o cere (art. 22 din Regulament). Apoi se trece la citirea deciziei CCR.
@Florina Bine, dar presedintele de sedinta refuza pur si simplu sa faca asta si invoca faptul ca nu e cvorum. Daca astia o tin langa cu cvorumul, ce poate face PDL?
@abis
În momentul de faţă şi Blaga spune că e nevoie de cvorum, aşa că ce să facă PDL?
În afară de Monica Macovei, numai kelemen Hunor a spus că nu-i nevoie de cvorum.
Amin to that! Mi-era deja clar de mult ca dupa toata mascarada asta ca pentru USL se aplica „There’s only one law: there is no law! ”
Da cat de mult poti sa persisti in prostie, cat de mult sa lungesti o situatie care nu-ti mai aduce nici un avantaj? Deja e masochism!
Sa citeasca odata decizia aia sa auzim si noi discursul unui Presedinte adevarat!