Dacă e weekend, e ședința comitetului de bloc. Astăzi revenim la cestiuni administrative și vorbim despre LiveFyre, ceva mai în detaliu decît am făcut-o prima oară. După cum v-am spus de luni, nu vom mai schimba sistemul de comentarii. Rămînem la LiveFyre pînă dau ei faliment sau ne retragem noi din activitatea competițională (sper să nu se întîmple prea curînd, dar nu se știe niciodată).
Cititorii și comentatorii vechi ai blogului merită cîteva explicații pentru această trecere. Pe care, trebuie să recunoaștem, nu au primit-o cu prea mult entuziasm, așa cum le stă bine unor conservatori.
Logarea și moderarea
Pentru a putea comenta pe Blogary trebuie să ai cont de LiveFyre sau Facebook sau Twitter sau Google sau Linkedin sau OpenId. Chiar dacă te loghezi cu contul de Facebook, Twitter, Google etc în momentul în care te-ai logat pe site și ai comentat, ți se face automat și cont de LiveFyre (de exemplu, acesta este contul meu de LiveFyre făcut după ce m-am logat cu OpenId: http://www.livefyre.com/profile/3429611/; acesta este contul lui Ivan Zubeldian după ce s-a logat cu Facebook: http://www.livefyre.com/profile/3446063/). IntenseDebate, de exemplu, te considera „guest” dacă te logai cu contul de Facebook sau Twitter și din acest motiv comentariile scrise de pe astfel de conturi intrau automat în moderare. Chiar dacă eliminai total moderarea, acest lucru nu era valabil decît pentru cei care comentau de pe cont de IntenseDebate sau WordPress, nu și pentru cei care comentau de pe cont de Facebook, Twitter sau OpenId. LiveFyre a rezolvat asta creînd automat conturi de LiveFyre celor care comentează de pe conturi de facebook, twitter, google, linkedin și openid. Astfel, printre comentatorii care pot posta fără să treacă prin moderare pot fi și comentatori care intră de pe cont de Facebook, Twitter etc.
Am decis ca membrii Asociației Blogary și comentatorii obișnuiți ai blogului să nu treacă prin moderare și să comenteze la liber, indiferent cu ce cont se loghează. În timp, și alți comentatori mai noi pot fi trecuți pe „lista albă”. Deocamdată, pe lista albă sînt 29 de comentatori.
Banarea
Spre deosebire de sistemul de wordpress nativ, în care banai nickname-uri, adrese de email sau ip-uri, în sistemul LiveFyre banezi conturi. WordPress-ul nu putea verifica dacă o adresă de email era sau nu validă. Chiar dacă erai banat cu un ip și o adresă de email gen lkjh@xx.xx (puteai scrie orice atîta timp cît acolo era un arond și un punct), puteai intra iar de pe un ip de proxy (sau dacă aveai ip dinamic) și cu o altă adresă de email, inventată pe loc (putea fi xxx@xxxxx.xx, putea fi lkjj@xx.xx). Moderatorul nu știa că ai fost deja banat. Ere suficient să fii cuminte la primul comentariu (atunci cînd se făcea moderarea) ca apoi s-o iei razna. Sau puteai înjura de la primul comentariu, dacă soopul tău era să înjuri moderatorul. De exemplu, cînd a fost scandalul cu revoluționarii de antenă din Piața Universității (băeții lui Felix și Boza) și explicația către boi, am moderat cîteva sute de comentarii cu înjurături și cîteva zeci cu amenințări. E timp pierdut complet aiurea. Cu atît mai mult cu cît nu ne interesează să avem mii de comentatori adunați de pe străzi sau din cine știe ce cloacă a Intact, ci o comunitate solidă și deschisă. Dar pentru a putea deschide ușa, trebuie să ne asigurăm că nu se îmbulzesc toți adunații de pe străzi, ascunși în spatele anonimatului (culmea anonimatului: ip de proxy și adresă de email falsă). Nu cerem omului cartea de identitate, cnp-ul și nici măcar numele și prenumele, îi cerem să comenteze de pe un cont făcut cu o adresă de email validă, un cont care să fie cît de cît legat cu identitatea sa reală (oamenii, cu excepția mea și a Măritului Dictator, nu obișnuiesc să aibă zeci de adrese de email valide și de conturi de Facebook – deși chiar și noi ne-am lăsat de asta, acum, la bătrînețe).
Dacă un comentator o ia razna, îl banăm. Trollii, postacii și adunații de pe străzi trebuie să depună eforturi serioase dacă vor să-și facă de cap. Ai intrat cu un cont și ai comentat ca boul o dată, pentru a comenta ca boul a doua oară trebuie să-ți schimbi IP-ul și să-ți faci un alt cont cu altă adresă de email validă (ceea ce înseamnă că trebuie să-ți faci o nouă adresă de email). Dacă vrei să bagi 7 comentarii (care îți vor fi șterse și pe care nu le vor vedea decît moderatorii) în care să înjuri, va trebui să-ți faci 7 conturi cu 7 adrese de email și 7 IP-uri. Asta înseamnă cîteva ore bune. Astfel, cei care vor să comenteze pe Blogary vor fi ceva mai atenți să nu fie banați.
Spre deosebire de sistemul nativ wordpress, în sistemul LiveFyre moderatorii blogului nu au acces la adresele de email ale comentatorilor. Acestea sînt datele la care moderatorul are acces:
click pe imagine pentru rezoluția maximă
Conversațiile
De acum încolo sînt permise ping-pong-urile între comentatori și „grupurile de discuții aproape interminabile”, datorită sistemului „rîu, rățușcă, rămurică” (sau nested, cum i se mai spune în popor). Cine e interesat de discuția aprinsă între doi comentatori, cu 74 de replici la replici la replici, intră în „conversația” respectivă și citește. Cine nu, nu. Pînă acum, vrînd nevrînd, erai obligat să citești și ping-pong-urile între 2, 3, 4 sau 5 comentatori, din care nu înțelegeai nimic. O replică la un comentariu este interesantă pentru cel căruia îi este adresată, nu pentru toți comentatorii sau cititorii. Ceilalți o citesc doar dacă vor. În vechiul sistem, clasic, comunist, toate comentariile erau la comun, în ordine cronologică. Astfel, de exemplu, la 47-lea comentariu era un răspuns adresat celui de-al 19 lea comentariu, al 48 lea era o replică la comentariul 45, iar comentariul 46 nu avea nicio legătură nici cu comentariul 45, nici cu 47, nici cu articolul, ci era un răspuns la comentariul 22, care, la rîndul lui, nu avea legătură nici cu comentariul 21, nici cu 23, nici cu articolul, ci era o replică la al 6 lea comentariu, și așa mai departe. Astfel, la un articol cu 175 de comentarii stricai 3 rotițe de scroll și cheltuiai banii de mîncare pe mauși. Pentru comentatorii obișnuiți, cu experiență, nu era foarte complicat. Însă pentru cine vrea să arunce o privire în diagonală printre comentariile care vizează articolul propriu zis și nu e extrem de interesat de cuplurile sau bisericuțele de comentatori e enervant spre descurajant. În sistemul wordpress vanilla (default, original, clasic, nud, nemodificat, pentru publicul larg – în limbaj popular de gameri) comunist, ca să vezi ce părere mai au comentatorii despre articol trebuie să treci prin zeci de perechi și triunghiuri, cvartete sau cvintete amoroase sau dimpotrivă. Acum, în noul sistem, capitalist, fiecare topic, fiecare pereche, triunghi, cvartet sau cvintet amoros sau dimpotrivă are conversația, sub-conversațiile și sub-sub conversațiile sale (sînt 4 nivele de rîu, rățușcă, rămurică), are cămăruța sa în care comentează pe un subiect anume, cu mai multe subiecțele și subiecțiciuri anume. Dacă @Hongse deschide printr-un comentariu subiectul „contracandidații lui Oprescu la primărie”, atunci toți cei care au ceva de spus pe subiect intră în conversația respectivă, cu ajutorul butonului magic „reply”. Aici se pot deschide tot felul de sub-conversații și sub-subconversații – la subiectul „contracandidații lui Oprescu” se deschide rămurica „Prigoană”, la care apare altă rămurică (sau rățușcă), numită „Cristian Preda”.
Comentariul inițial, cel care începe conversația, este întotdeauna vizibil. Comentariile-replică (sau replică la replică la replică șamd) pot fi ascunse. Astfel, la un articol cu 147 de comentarii pot fi vizibile doar 28 de comentarii („conversații”), restul fiind replici și putînd fi ascunse (sub comentariul inițial e un buton-săgeată). Răspunsurile care nu se dau acolo unde trebuie (comentarii gen „răspuns la comentariul lui @anarchix în care zice acum 3 ore că cîr că mîr”) vor fi șterse de moderatori.
Sistemul nu e nou. E folosit din timpuri imemoriale și străvechi în forumuri și există ca opțiune și în sistemul de comentarii al wordpress. Însă în sistemul LiveFyre nu e opțional, e obligatoriu. Cei care au mai comentat pe forumuri știu foarte bine despre ce e vorba (forum, thread, post).
exemplu:
click pe imagine pentru rezoluția maximă
Notificări în timp real
Comentariile noi se anunță în timp real printr-un pop up (1 new comment, 2 new comments etc). Dați click pe el și vă va duce la comentariu. Deasemenea, vă puteți seta notificările prin email din profilul de LiveFyre. Nu trebuie să dați refresh pentru a vedea noile comentarii. LiveFyre e un sistem de comentarii în timp real.
Etichetare (flag as)
Prin acest sistem comunitatea Blogary se poate auto-reglementa, auto-modera. Un comentariu care este etichetat de 5 ori ca „offensive” sau de 5 ori ca „spam” sau de 5 ori ca „off topic” sau de 20 de ori ca „disagree” va fi șters automat de sistem. Regulile le stabilește moderatorul (nu-mi dau seama dacă regula 5-5-5-20 e bună, vom vedea în timp). Dacă acest sistem funcționează, coroborat cu banarea, putem elimina complet moderarea (abia aștept să scap de corvoada asta). Pentru asta, comentatorii trebuie să dovedească spirit civic și să reacționeze ei, nu să aștepte poliția moderării. Sistemul e foarte bun pentru momentele în care niciunul dintre moderatori nu este la calculator (cînd sîntem pe plajă în Bahamas, par egzamplu). O soluție e și „avansarea” unor comentatori la grad de moderatori.
Social media și share
Comentariile pot fi share-uite direct pe facebook sau twitter sau oriunde prin intermediul unui link (prin butonul de share se deschide o fereastră pop up cu 3 tab-uri: facebook, twitter și link). Share-ul arată de genul: Twitter (Check out Yeba’s comment in „Primii martiri de drept comun ai Revoluției pe stil nou” http://fyre.it/Rx1), Facebook (Check out Yeba’s comment: „S-a rezolvat. A zis ca-ti da in cap daca nu-l instalezi? Te-a suplimatără, că te-a-nsemnat Ampotrofagu, suplima-i-ar Dumnezeu luminițile ochișorilor din cap?”), link (http://fyre.it/Rx1).
Comentariile de pe pagina de Facebook a Blogary la link-uri către articolele apărute pe Blogary apar și pe site, la comentarii.
Ceva de genul:
click pe imagine pentru rezoluția maximă
Puteți tăgui userii LiveFyre sau prietenii de pe Facebook sau Twitter (vor fi anunțați). Dar asta știți deja. Într-o conversație, LiveFyre va tăgui automat participanții la discuția respectivă, cei cărora le răspundeți. Dacă nu doriți să fie tăguiți, ștergeți tag-ul respectiv cu backspace.
Exemplu de notificare pe Facebook:
screenshot de pe wall-ul lui Dragoș Paul Aligică (click pe imagine pentru rezoluția maximă)
Link către blogul comentatorului
Fiecare comentator își poate seta în profilul de LiveFyre ca la fiecare comentariu să îi apară un link către ultimul articol de pe blogul său. Exact ca la CommentLuv.
click pe imagine pentru rezoluția maximă
Nu în ultimul rînd, trebuie să spun că un reprezentant al LiveFyre a și comentat de vreo 2 ori pe Blogary. Ne-a întrebat de sănătate, ce ne place, ce nu ne place, ce ne deranjează, ce nelămuriri avem șamd Nu vă spun cu ce nume a comentat și la ce articol, ca să nu strîngeți omul de gît.
UPDATE. Ce e frumos e că banatul nu știe că-i banat și poate comenta în continuare în lumea lui, ca un bozo, vorba platformei:
click pe imagine pentru rezoluția maximă
click pe imagine pentru rezoluția maximă
Mie-mi place casuta aia cu numarul de comentarii. Plus ca arata cine trage cu urechea. Cool.
Nah, daca e gata sistemu pot face si eu un test.
http://www.digi24.ro/stire/Pentagonul-cel-mai-mari-angajator-din-lume-cu-3-2-mil-de~4882
Pacepa, interviu acordat PJ Media
http://pjmedia.com/rogerlsimon/2012/03/24/memories-of-communist-romania/
test de banare
@Sapte Spamurai Ești un bozo.
@Sapte Spamurai
@Papa Prius – test de banane
Will The Real Mitt Romney Please Stand Up (feat. Eminem)
http://www.youtube.com/watch?v=bxch-yi14BE&feature=colike
uof-topic: astia, Prigoana, Baconschi, Preda, ala micu’ Paleo se joaca de-a „uite ‘telectualu’, nu-i ‘telectualu’! ” ca sa-i mai creasca notorietatea primului la alegeri, sa-l faca mai aproape de bobor.. in other words?!
@Nemo In other words, o să cîștige Oprescu. Nu cred că are cineva de cîștigat din cearta asta. Prigoană nu mai probleme de notorietate n-are (Bahmu, pliciu’, lamborghini lu’ ăla micu’, ROSAL, ieșirile la teve). Și nici la imaginea dă uăm din popor nu stă foarte rău. Ba stă foarte bine. Prigoană e cel mai dorel dintre politicieni.
@Bleen aham, deci numa’ se joaca.
@Nemo Eu cred că Prigoană a fost sincer enervat de ieșirile „Intelectualilor”. Și mai cred că intelectualii, dacă au un minimum de bun simț, o urmă de cojones și o umbră de coloană vertebrală, ar trebui să candideze, toți, la locale, pe vot uninominal.
@Bleen @Nemo problemele lui prigoană nu sînt lamborghini-ul, pliciul și bahmu, ci simandicoșii. și nu ăia din pnl (partid celebru pentru simandicoșenie), ci propriii simandicoși, cei din pdl.
de parcă într-un oraș ca bucureștiul ai nevoie de un simandicos ca să urle la responsabilul cu parcările, de pildă.
însă jenant e altceva – în loc să discute despre proiectul electoral, ei se ceartă care mănîncă cu furculiţa şi care nu.
@Bleen de ce să le ceri intelectualilor perfomanţele demagogilor?
ce variantă alegem: bătătorita sau riscanta?
@oglinjoara Nu le cer performanțele demagogilor. Dar politică înseamnă alegeri. Dacă vor să fie experți sau consilieri e cu totul altceva. Dar dacă vor să fie politicieni, să candideze. Un politician e validat de vot.
@Bleen Altfel spus: cine va fi noul „Mihail Boldea” pentru alegerile locale propus de Mircea Toader la Galaţi?
Dar pentru alegerile parlamentare, cine va fi „Mihail Boldea” propus de, surpriză!!!, Mircea Toader?
@Bleen Dacă ‘telectualii sunt buni de experţi sau consilieri (cum e Lăzăroiu, şi chiar tu, de pildă), cine crezi că pot fi candidaţii?
@oglinjoara N-am zis că-s buni de experți. Am spus că pot fi experți dacă refuză să candideze. Dacă vor să fie politicieni și nu experți, să candideze.
@Bleen Atunci trebuie găsit/educat/lăumurit (mai bine:))) electoratul care să voteze intelectuali.
mi ti-i gaseste antena3&dd/pp de nu ti-i vezi: unu’ si unu’, care de care mai pitagoreici. 😀
@oglinjoara @Bleen mi ti-i gaseste antena3&dd/pp de nu ti-i vezi: unu’ si unu’, care de care mai pitagoreici. 😀
Ş-apoi: dacă e să mor, măcar să mor onorabil.
Şi-n cazul ăsta – dacă pierzi – e mai onorabil e 2% pentru Monica Macovei decât 20% pentru Prigoană.
Dar dacă NU pierzi – şi singura variantă să nu pierzi nu e ceva asemănător lui Oprescu – …
Eu i-aş face de ruşine pe bucureşteni propunându-le un intelectual.
@oglinjoara Eu i-aș face de rîs pe intelectuali propunîndu-i bucureștenilor.
@Bleen @oglinjoara eu n-aş rîde de bucureşteni propunîndu-le vreun intetelectual.
@Florina @oglinjoara
Silviu, nu-l lăsa!
http://hydepark.ro/articol/articol/silviu-prigoana-lasa-ma-sa-te-sustin-734.html
da’ nescris erai, frate severe!
@nedormitul
eu ma declar simandicos neafiliat politic. 1 motiv arhisuficient: la perchezitionarea sotiei primarului tau arestat, Apostu, s-a gasit (si) un card de benzina „no limit” emis de Rosal. Rosal, alaturi de Taraf TV, Etno TV, Bahmuteanca, Taifasuri s.a. formeaza constelatia de gunoaie patronata de Prigoana.
noi, bucurestenii simandicosi, nu dorim sa inlocuim un escroc cu alt escroc.
@Dragos
din cîte știu eu, pînă în prezent nu a fost fost învinuit nici un reprezentant al rosal de către parchet.
b. nu înțeleg ce escrocherie este în a fi proprietarul unor posturi tv. nu înțeleg care e escrocheria în a fi însurat cu bahmuțeanca.
ce să-ți urez? rămîi simandicos și înghiți oprescu cu polonicul încă patru ani. inutil să-ţi aduc aminte să ții frumos degetul mic ridicat în sus.
@nedormitul
din cate stiu eu, nici Oprescu nu-i invinuit.
@Dragos @nedormitul Nu e, dar va fi.
@Dragos
la oprescu nu cred că învinuitul îl frige prea tare, ci faptul că nu face nimic. că există în imponderabilitate și face umbră pămîntului degeaba. iar buboaie există (culmea, nici nu sînt neapărat în zona justiției, nu acolo trebuie căutat). important e să le descoperi
E un sistem bun. Chiar dacă asta îl face pe Dragos să se creadă Chireac.
@Ivan Zubeldian
e aşa de bun încît ar trebui să-l implementăm şi la zoso
@nedormitul cine-i zoso?
@Ivan Zubeldian
o tipă
@nedormitul @Ivan Zubeldian imi place cum se cladeste vizual scaritza asta. poate o punem de-o „banda lui Möbius”. [sau doar o punem :D].
@nedormitul @Ivan Zubeldian livefyre nu vrea scaritza. sorry.
@Nemo@nedormitul@Ivan Zubeldian
Scăriţa e limitată la doar patru fuştei. E un abuz, un control excesiv… Viva la reveulitioun!
@Nemo@nedormitul@Ivan Zubeldian
E o bubă undeva. A doua oară când am „reply” la al patrulea fuşteu şi m-a retrogradat pe „level 3”, în loc să mă pună după Nemo pe level 4…
bleen, iti raspund propunandu-ti un joc: tu esti Ciomu, iar eu ma pun in pielea unei putze ciopartite. tu crezi ca m-ar satisface, evident metaforic vorbind, o explicatie de genu’ „Nu se mai scoala… Dar ce frumos atarna !” ?
@Dragos
m-a părăsit amanta
daca tot dai din casa 😀
da si contul meu automat de livfyre, ca io-s destul de fanarisit cu tehnica si nu stiu unde sa caut…
@Bleen vad ca nu mai sunt emoticoanele – alea doua puncte si dî-ul mare sunt semn de gluma.
@LunguVictorEugenMihai http://www.livefyre.com/profile/3426620/ (click pe numele tău). Datele de conectare cred că-s cele de la Facebook (cu Facebook te-ai conectat să comentezi, nu?)
@Bleen da. este ok. m-am vazut.
@LunguVictorEugenMihai Intră pe link și vezi dacă ești logat deja (în dreapta sus, lîngă settings).
@Bleen I’m alive!
In dreapta sus se vedea pe vremuri o rubricuta Recent Comments. Nu că as fi reusit să ajung la comentariile respective doar dand click, cred ca am calculator demodat, dar macar vedeam si eu cine mai scrise si pe la ce articole. Ca nu tin minte – dar pot incerca sa tin, e un exercitiu salutar – cand deschid Blogary, ca am lasat 103 comentarii la Crima si 58 la Aligica, iar acum gasesc 107 si 61, deci s-a mai comentat.
@Yeba L-am rebăgat acum. Însă în mare măsură e inutil în condițiile în care există notificările livefyre.
Ăștia de la LiveFyre sînt încă mici și noi, dar în timp au promis că-și fac și ei widget d-ăla cu recent comments.
Mda, daca i-or mai tinea luminițele ochișorilor… Părerea mea este keep it simple, multă lume trece și se duce, ca @nemo, la treabă. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu vreau sa deschid mailul ca să văd notificări despre ce mai e pe blogary (și nu știu despre ce pop-up 1 new comment vorbești, dar nu te pot bate la cap toată sâmbata). Când sunt in pauza, deschid si răsfoiesc și eu blogary, mai aflu câte ceva de la oameni inteligenți, mai trece Dragoș bățul prin gard, chestii de-astea. Thanks, anyway.
@Yeba ha, te-am prins! :D. [azi e una din cele 7 zile pe saptamana cand nu lucrez 😀 ].
eu propun ca o perioadă, două săptămîni, de exemplu, pînă se obişnuieşte lumea cu sistemul, să nu fie flăguite comentariile off topic. atît, nu e cazul offensivelor şi al disagreelor, că ce se consideră offensive şi/sau disagree azi, aşa ar fi considerat şi peste un an, doar sîntem conservatori, nu?!
apoi, dezbanare de către moderator există?
deci, dacă la mine vine cineva banat, cu o floare, cu o bomboană, cu mii de scuze şi promisiunea în genunchi că va fi cuminte, am cum să-l dezbanez sau îşi face alt cont livefyre? sistemul pile, cunoştinţe, relaţii, mai poate funcţiona, carevasăzică? sau mai există viaţa contului după banare? că n-am umblat prin toate butoanele încă, recunosc.
@Florina Se poate dezbana și conduce. Dezbana et impera, vorba bulgarului.
@Florina Se poate dezbana, dar regula e să nu se dezbaneze. Dacă cineva a fost banat înseamnă că a făcut-o lată. Nu merge pe pile, rugăminți și alte d-astea care relativizează orice regulă. Regula e ca un comentator odată ce a fost eliminat virtual, să nu mai învie niciodată. Poate să-l cheme și Iisus!
@Bleen perfect, eu asta voiam să aud, iar pentru cine-ar putea avea vreun gînd că poate mai merge şi dacă a comis-o, e foarte bine c-ai precizat..
@Florina
pe tine n-o să te baneze nimeni niciodată, stai liniştită.
@nedormitulce chestie, numa’ la tine nu mă gîndisem.
Domnu’ Bleen, @Nea se folosește de numele meu ca să-și facă propagandă. Ca sa ne arate cum lupta ca un chiabur cu noua oranduire. (Rugasem un binevoitor să ducă linkul la locul lui, în coada cozii postării despre Justificarea crimei, ca sa-l gaseasca andrei_p repede.)
@Yeba Am vizionat filmul, multumesc. Probabil e mai putin important ca nu are cine stie ce legatura cu ce incercam sa spun eu inainte. In completarea filmului cu observatiile mele, as spune ca multiculturalismul de fapt nu inseamna toleranta la ilegalitati, sau macar la perturbarea evenimentelor cotidiene. Multiculturalismul devine o arma sangeroasa si regretabila cand e folosita de politicieni pentru motive electorale. In acest sens mi se pare la fel de periculos un liberal care pupa arabi in cur ca si un conservator care ii freaca cu peria de sarma, de dragul unor grupuri de evanghelisti disciplinati. Spun lucrurile astea fara resentimente si declarandu-ma un om credincios, si membru constant activ al bisericii baptiste romanesti.
Şi, la rugămintea Yebei:
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=9POkP2oCFhA?feature=player_embedded&w=640&h=360%5D
@Nea
Încerc şi eu?
http://youtu.be/9POkP2oCFhA
@Hongse @Nea Ha! Liliacul ăla care a răpit sirena era român? Parcă de-aici plecase.
@Nea mijto.
Aha.
Până atunci, i-auzi ce zice Florina:
http://bestiar.blogary.ro/2012/03/23/andrew-klavan-how-to-behave-during-an-islamic-massacre/#comments
@Nea am intrat sa vad ce zice Florina, am ajuns la link-ul postat de Dragos cu decapitarea si acum ma duc sa vomit.