Cum spuneam, bogatul privat are, vrînd-nevrînd, grijă de banii tăi. Întîi, cumpără, ca nesimţitul, foarte multe chestii. Deci, susţine foarte multe locuri de muncă. Evident, îşi permite tot ce-i mai bun. De la firmele cele mai bune. Care sînt cele mai stabile, cu cele mai stabile locuri de muncă. Poate chiar locul de la care îţi iei tu banii. Stabil. Lucrurile cele mai bune sînt, la început, cele mai scumpe. Cu banii bogaţilor şi, mai ales, pe riscul lor de-a lua ţeapă, nu pe al tău, tehnologiile noi, care costă enorm, pot fi lansate pe piaţă. Dacă au succes, sînt introduse în producţie de masă, la preţuri scăzute. Astfel, cele mai bune lucruri, de la plasme la medicamente, telefonie mobilă, computere, călătorii cu avionul, ajung la îndemîna ta. Prin tot mai multe firme stabile, care se extind, în domenii noi, oferind tot mai multe locuri de muncă stabile.
Dar aspectul esenţial e altul. De regulă, bogatul privat nu consumă tot ce are, ca idiotul. Ce-i rămîne, investeşte. Vrea să-şi înmulţească banii, viermele. Fără să facă nimic, din dobînzi. Spre surprinderea multora, bogaţii nu-şi ţin averea la saltea, ci în bănci. Care dau împrumuturile cu care se extinde firma stabilă la care eşti angajat, sau cu care se deschid firme noi, care te scapă de şomaj. Admiţînd că nu-ţi place şomajul. Cînd lucrează cu bănet privat, nu de la stat, bancherul are o mare problemă: trebuie să muncească, nu să fure. Dacă miroase vreo ghiduşie, privatul îşi ia bănetul şi pleacă. Iar cînd e vorba de bănetul lui, privatul adulmecă ghiduşiile şi-n somn. Altfel, nu rămîne bogat multă vreme.
Pe piaţa liberă, nu controlată de stat, rezistă doar bancherii care ştiu să facă investiţii rentabile pentru clienţii lor privaţi, nu şmenuri cu statul. Creditele pe care le dau ei susţin sau lansează afaceri stabile, cu profituri stabile, care creează locuri de muncă stabile. Poate chiar creditul pentru mica ta afacere, pentru care te-au chinuit tare, pînă au hotărît că merită să rişte cu tine. Şi aici e cheia: RISCUL. Bogaţii privaţi şi cei care le înmulţesc banii ştiu că nu există garanţii. Doar riscuri, care trebuie evaluate corect şi evitate pe cît posibil. Iar asta, pentru că nu pot băga mîna în buzunarul tău, ca statul. Capitaliştii trebuie să te convingă să bagi tu mîna, dîndu-ţi, mereu, bunuri şi servicii de care ai nevoie. Şi există, mereu, riscul să nu-ţi placă marfa, şi să cumperi de la alţii.
Dacă privatul face o investiţie proastă, pierde banii lui. Dacă statul face o investiţie proastă, pierde banii tăi. Că de la tine vin banii bugetului, din taxe şi impozite. Cum statul, indiferent cîte gherle dă, poate să-ţi ia oricînd banii, n-are de ce să facă investiţii bune. Importat e să distribuie caşcavalul la flăcăii pe care trebuie să-i aranjeze. Şi la cetăţenii mituiţi cu salarii, pensii, alocaţii, ca să voteze Statul Social. Cînd dă garanţii, statul îţi garantează un singur lucru: eşecul general. Gen, Datorii Suverane. Anticapitaliştii care cer impozitarea la sînge a bogaţilor privaţi, începînd cu cei 1% din SUA, cer, de fapt, mai mulţi bani pentru bogaţii statului, ăia care sug bugetul ca să-ţi dea asfalt care se dizolvă în apă şi televiziuni cu sex oral în prime time. Şi pentru mituiţii statului, care nu produc nimic, dar votează cu cine trebuie.
Mult mai puţini bani pentru bogaţii privaţi înseamnă mult mai puţine investiţii rentabile, produse de înaltă calitate şi tehnologii noi pe piaţă, firme stabile, cu locuri de muncă stabile şi salarii omeneşti. Şi, evident, mult mai puţine şanse să iei şi tu un credit, să-ţi faci o firmă, să dai, cinstit, locuri de muncă şi produse de calitate la populaţie şi să ajungi bogat. Dar, vorba aia, ce rezolvi cu bogăţia? Zice lumea că eşti bestie. Mai bine sîntem toţi egali. Aşa, ca în comunism? De acord. Uite, observ că deşi sîntem egali, eu n-am iPad. Dă-mi-l pe-al tău, ca să fim egali, dar invers. Nu vrei? Fiindcă e al tău? Vezi, n-ai înţeles.
Dacă sîntem egali, e al nostru. Adică al meu, fiindcă eu n-aveam. Sînt de la stat, nu ştiu să produc, ştiu doar să consum. Să-l împărţim? Nu, că se strică dacă-l rupem în două. În plus, sînt mai solid ca tine, fiind de la stat. O să-ţi dăm iPad cînd îţi vine rîndul. Poftim? Nu aşa e comunismul? Înseamnă că nu l-ai apucat. Sau ţi s-a şters memoria. Bogaţii există şi în comunism. De partid şi de stat. Incomparabil mai dezgustători ca ăia privaţi. Şi eminamente nocivi. Cînd privaţii au grijă de banii lor, inevitabil, au grijă şi de ai tăi. Ăia de la stat au grijă să nu mai rămîi cu nimic. Cum banii înseamnă putere, iar puterea o au doar unii, fără bogaţi nu se poate. Întrebarea e pe mîna cui vrei să dai banii. Care management crezi că e mai bun: de stat sau privat? Pentru banii noştri, de oameni ai muncii, că despre asta vorbim, dacă n-ai înţeles.
Uite, ca un mic ajutor, am decis să te banez. Pentru puţin.
@estu
Ai mai promis o dată că nu mai calci pe aici. Hai, un pic de voinţă!
"Pe piaţa liberă, nu controlată de stat, rezistă doar bancherii care ştiu să facă investiţii rentabile pentru clienţii lor privaţi, nu şmenuri cu statul. "
halucinant, fabulos! in plina criza de sistem financiar cineva scrie bazaconiile astea! Domnu', ati vazut vreodata de unde isi iau castigurile bancherii de succes? Din investitii rentabile ptr clientii privati? Sa turbezi de ras! Ca unul care activeaza de ani buni pe pietele de capital, cu destul succes, pot sa va spun ca una din cele mai nastrusnice idei ar fi sa-ti dai banii pe mana asa numitor profesionisti din domeniul financiar.
"Cum statul, indiferent cîte gherle dă, poate să-ţi ia oricînd banii, n-are de ce să facă investiţii bune. Importat e să distribuie caşcavalul la flăcăii pe care trebuie să-i aranjeze. Şi la cetăţenii mituiţi cu salarii, pensii, alocaţii, ca să voteze Statul Social. "
Incredibil! asta e rolul statului, de la inceput, sa dea la smecherii de pensionari si bugetari!Decat, vorba cantecului!
Nu se poate comenta asa ceva, nu are rost, cred ca si la birtul din sat ideile sunt mai coerente decat insailarea asta de lozinci.
Lasati-va de promovat mesajele de dreapta, le duceti in derizoriu cu abordarea asta!
Penibili, sunteti penibili! Nu mai calc pe aici. Promovand astfel de gunoaie de articole demonstrati inca o data ca nu aveti nici o sansa sa deveniti o voce respectabila.
MULTUMESC, Alexandru Hancu!!!!! Explica-le o data si inc-odata, pana pricep! Eu, atat cat am invatat de la tine am incercat sa le explic celor cu care ma intalnesc, dar ma doare sufletul si cu-ul de cate flegme si suturi am luat! De-aia batrani nu ma mir ca sustin socialismul, atata au apucat, atata au stiut; nasol e cu majoritatea astora tineri, care sustin socialismul, sau comunismul direct. E pacat sa vezi oameni cu 3,5,8 sau chiar 10 ani de munca in Londra, dealtfel oameni harnici, gandind asa. MULTUMESC inca o data si te rog explica-le inca o data si inca o data, poate vor pricepe. Pana nu-ncepe din nou vreo epoca de aur!
barbă cot. mumu albă ca zăpada.
off topic
N-ar fi o idee rea.
http://www.hotnews.ro/stiri-ultima_ora-10811415-p…
@Bleen : eu unul locuind in Pitesti imi este destul de greu sa gasesc medici competenti si uite asa cheltuiesc o gramada de bani sa vin la Bucuresti la o serie de medici pe care ii cunosc sau la o clinica privata performanta. Sunt si in Pitesti clinic private insa medici slabuti (deja m-am intepat cu un pediatru de la Dr Luca – clinica privata cea mai laudata).
Pe piaţa liberă un medic şarlatan sau lacom va fi cunoscut şi lumea îl va evita. Adică nu cred că poţi fi atît de tîmpit încît să te duci la Ciomu.
Medicina nu e o ştiinţă exactă. Medicul nu-ţi poate oferi garanţii.
valentin.. pai ori e nedrept ori nu mai e deloc.. ce dracu.. stiu ca nu fac bine , da hai sai dam si lui ala care bea la coltul strazii..
Managementul privat are si el limitele lui si nu putine sunt cazurile in care si le arata. Exemplele sunt nenumarate iar pagubele sunt uneori de miliarde de dolari.Problema este ca managementul de stat are limite care tin de structura. Deci votez pentru management privat,cu clauze foarte precise si criterii de performanta.Imi mentin parerea ca totusi bogatii trebuie sa contribuie mai mult decat saracii la buget.Si nu printr-un impozit progresiv ci printr-un impozit pe proprietati si avere. E nedrept dar util.
dragos.. tot asa, familia cauta si cauta si da de.. mama omi da..asta_i cere sa aduca ce aur are peacasa, descanta trei carbuni, ii stinge cu apa nenceputa si bea Gabriel pe nemancate timp de trei zile .. a patra, da coltu.. tot studiu de caz..asa ca lasa_ma..
Dragoş
1. dotarea unor cabinete/clinici particulare este superioară celor de stat. semn foarte bun, nu numai iniţiativă privată în domeniul medical, dar şi de înaltă performanţă. cel puţin scuteşti drumul pînă la Viena şi cheltuielile de spitalizare/zi sînt mai mici. cu cel puţin 150 de euro. nu-s de colo;
2. nu-s de vină neapărat doctorii care cheamă pacientul la cabinetul/clinica particulară. poate fi din cauza de mai sus sau poate fi, pur şi simplu, dorinţa omului de a cîştiga conform cu ceea ce oferă. şi asta îi oferă sistemul privat, nu cel de stat. păi sîntem de dreapta sau nu mai sîntem?
3. problema sînt asigurările medicale obligatorii de stat, care îl fac pe tot românu' să creadă că are dreptul la ce-i mai bun în domeniul medical, indiferent cît cotizează. de aici şi impresia că doctorii – ai dracu' capitalişti – te fură chemîndu-te la privat.
4. în exemplul dat porneşti fix de la premisa că doctorul a vrut să-l fure pe omul acela. de ce nu de la cea că a considerat că-i poate oferi o şansă şi au intervenit pe parcurs complicaţii care nu ţineau de starea iniţială şi nici de malpraxis?
5. mi-e greu să cred – cel puţin eu, una, n-am auzit – ca în domeniul medical privat să nu-i fie prezentate pacientului şi/sau familiei riscurile unei intervenţii, tratament etc. dacă aşa ceva totuşi se întîmplă, atunci trebuie lucrat la educarea populaţiei ca să ştie precis ce trebuie să-i ceară şi privatului. adică trebuie lucrat pe partea de responsabilitate a fiecăruia şi atunci sistemul se autoreglează. un om informat e clar că nu va fi uşor păcălit. bonus: în SUA şi în vestul Europei educaţia asta face parte din elementarul oferit de familie.
update: f. multi, prea multi, mult prea multi doctori convingatori sufera de personalitate multipla – o zi se dau/ pretind dr. Saracu la STAT si-n alta zi se cred dr. Bogatu la PRIVAT.
"Capitaliştii trebuie să te convingă să bagi tu mîna, dîndu-ţi, mereu, bunuri şi servicii de care ai nevoie…pentru că nu pot băga mîna în buzunarul tău, ca statul"
Studiu de caz: un tip, Gabriel, 26 de ani, se trezeste intr-o zi cu o tumoră malignă imensă la creier (8–9 centimetri,
gen).
Domnul doctor Saracu de la STAT explica cinstit: "Dacă îl operăm, rămâne în viaţă, dar nu va fi bun decât de tăiat julienne şi de băgat în supă".
El, familia si gagica-sa disperati, normal, se apuca de cautat minuni. si cauta si cauta si cauta pana dau de domnul doctor Bogatu de la PRIVAT care CONVINGE pervers: "îl pot opera eficient şi readuce în stare funcţională, dar operaţia costă 5000 de euro, plus 200 de euro ziua de spitalizare – total vreo 9.000 de euro".
A se observa cum domnul doctor Bogatu de la PRIVAT a evitat mestesugit cuvinte tip moarte, sanse minime, dati banii degeaba, gen – a aplicat exemplar "Capitaliştii trebuie să te convingă să bagi tu mîna".
Gagica-sa a umplut netul cu apeluri disperate la mila publica, a reusit sa stranga cei 9000 de euro cu postari de stors lăcrămi şi bani.
Pe 25.10.2011 Gabriel este operat la Spitalul PRIVAT Regina Maria, 7 zile mai tarziu, pe 02.11.2011 moare asa cum era logic si normal (Doamne, iarta-ma !)
Intreb si eu: ce facem cu capitalistii astia "convingatori"?
ps: stiati ca cele mai convingatoare escrocherii la moda sunt cele cu celule stem ?
@cristi c
Incearca comentarii mai scurte, mai putine si mnai coerente.
ce poetic! mișto scris, ai talent. ai încercat la o revistă literară?
@Dragos
problema este ca deindata ce un iliescu se da (e dat) jos de pe tara apare imediat alt om de bine care salta in sa in numele romanilor si dupa ce se vede cu haturile in maini ne ia nitel la pinteni… rezolva astfel doua probleme:
1. isi elibereaza mainile ca sa le poata afunda pana la cot in coburii nationali…
2. prin praful ridicat in urma armasarului enervat de pinteni se vede mai greu ca trifoiul si ovazul din coburi se tot subtiaza – maine-poimaine vom gasi doar paiele uscate pe care le-au refuzat diversii pursange de companie vesnic adunati pe langa hergheliile mai mult sau mai putin "imperiale"…
ultimul paragraf (de fapt intregul text) este clar – nimic de comentat, nimic de obiectat, subscriu 100% – thumb up… rezervele pe care le-am enuntat se refera la ce lipseste din articol si ar trebui completat…
parerea mea of course…
"Cu banii bogaţilor şi, mai ales, pe riscul lor de-a lua ţeapă, nu pe al tău, tehnologiile noi, care costă enorm, pot fi lansate pe piaţă. Astfel, cele mai bune lucruri ajung la îndemîna ta"
nu pot sa nu ma gandesc la bogatul Irinel – a riscat enorm si a cheltuit monstruos in "tehnologii" gen Monica, le-a perfectionat si le-a lansat pe piata a.i. sa fie accesibile chiar si chinezilor.
totodata gandul imi zboara si spre saracul Iliescu – n-a investit nimic, n-a riscat nimic da' a futut o tara intreaga si pe tovarasa Nina. in privinta Ninei, n-are decat sa se spele in pizda ma-sii pe cap cu ea, baiu' e ca nu se da jos de pe tara, sa ne-o lase si noua, romanilor, sa ne bucuram de ea.
sugerez o a treia lectură, poate ajungi și la ultimul paragraf.
bun subiectul, buna abordarea, excelenta analiza, argumente solide si pertinente, condei sprintar… aproape ca am apasat pe "thumb up"… dar m-am razgandit… la o a doua lectura mi-am dat seama ca am o nelamurire… si o observatie… si mai am si vreo 2 amendamente… sa elaborez putin:
nelamurire:
abordarea este buna dar incompleta – lipseste ceva: cum ramane cu "bogaţii statului"? ce se intampla cu "…ăia care sug bugetul ca să-ţi dea…"? mi-am amintit si ca, de cele mai multe ori, impreuna cu "asfalt care se dizolvă în apă şi televiziuni…" ne mai dau si o portie buna de xxxx daca ne uitam prea atent la ei… ce (si cum sa) facem daca am vrea sa fim "mai egali" cu acestia? sa ne apucam si noi de turnat asfalt, de pus borduri, de plantat iarba la fir sau de tranzactii cu energie hidro? n-ar fi rau insa corect ar fi sa ajungem egali invers… ma rog… poate ca "episodul IV" va atinge si aspectul acesta…
observatie:
pana una'alta "banii înseamnă putere" doar la nivel neoficial… oficial (si teoretic… si din nefericire…) puterea este data de reprezentativitate (democratie = demos, popor + kratos, putere) asa ca fie redefinim notiunea fie schimbam societatea… luand in considerare atat ultimele evolutii la nivel global dar mai ales aritmetica elementara care ne spune ca 1% va fi intotdeauna mai mic decat 99%, as merge pe varianta a doua – cea cu schimbatul societatii… dar despre asta poate intr-un evenual "episodul V"?
amendamente:
"statul, indiferent cîte gherle dă, poate să-ţi ia oricînd banii"
1. "statul" poate cel mult sa dea legi, coduri…etc din care sa rezulte ca "ai de dat"… te conformezi sau nu, recunosti sau nu autoritatea statului… acestea sunt optiuni individuale (ca si eventualele raspunsuri la diversele actiuni/reactiuni posibile).
2. "statul" (chiar la nivel mondial) a fost intotdeauna nereprezentativ dar situatia a fost exacerbata in conjunctura actuala asa ca legitimitatea data de 5-10-20% sustinere REALA este cel putin discutabila…
sugerez un "episodul VI" cara sa dezbata serios acest f. important aspect al egalitatii intre minoritatea care "face" legile si majoritatea care ar trebui sa se conformeze fara sa carteasca…
Bună dimineaţa! Ce atâta încrâncenare, puţin amuzament nu strică:
http://baricada.wordpress.com/2011/11/27/radu-maz…