Seria despre democraţia la firul ierbii a încercat să arate că problema alegerilor locale nu este deloc marginală. Discutând modul de funcționare a partidelor la nivelul comunelor și al orașelor nu ne pierdem timpul şi energia cu mărunţişuri. Vorbind despre baroni nu atingem doar chestiuni de formă, legate eventual de niște persoane antipatice și grosolane. Trebuie să pătrundem în miezul problemei, dincolo de suprafaţa aparent cunoscută a lucrurilor. De altfel, Madame Blogary este una dintre generoasele platforme ale dreptei unde schimbarea și reforma reprezintă specialitatea casei.
În ceea ce mă privește, experiența de organizare a partidelor şi de acțiune administrativă la nivel local m-a convins, mai mult decât orice lectură de manual, că singura cale de a reforma cu adevărat sistemul politic ține de schimbarea „firul ierbii”.
La ora actuală sistemele politice locale se prezintă ca nişte piramide inversate, cu vârful în jos. Reforma înseamnă mutarea centrului de greutate și, implicit, răsturnarea situaţiei. Normalizarea presupune așezarea lucrurile pe o bază democratică reală, în cetățenii informați și responsabili determină soarta consilierului sau a parlamentarului, a directorului sau a ministrului, iar nu invers!
Să ne uităm pe nişte cifre orientative. Dacă atunci când vorbim de baroni ne referim la maximum 20-30 de persoane, binecunoscute și temute în toată țara. Sunt jupânii marilor județe și regiuni, beneficiarii contractelor cu statul.
Să ne gândim acum la numărul aleșilor locali: cifra explodează undeva peste 30.000. Baronii cu familiile lor compun poate un total de 100-200 de cetăţeni. Când vorbim de aleşii locali și de familiile acestora, vorbim despre soarta a peste 100.000 de cetăţeni. La aceștia se adaugă milioanele de cetățeni reprezentaţi la nivelul fiecărei decizii politice locale. Iată o asimetrie scandaloasă care vorbeşte despre captivitatea unei majorităţi neputincioase în mâinile unei minorităţi perverse.
Mutarea centrului de greutate către cetăţean şi, implicit, către aleşii locali imuni la ameninţarea baronului – aceasta trebuie să fie prioritatea dreptei pentru următorii ani. Dreapta politică trebuie să propună crearea unui sistem efectiv de contraputeri la abuzurile baronilor actuali. Este condiţia sine qua non a libertăţii şi a moderaţiei politice – singura modalitate de slăbire a omnipotenţei executive ori legislative.
În interiorul partidelor, apariţia unui sistem real de checks and balances la nivelul administraţiei publice locale este de o importanţă vitală!
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional condusă de profesorul Ioan Stanomir a arătat de ce reforma sistemului electoral local se impunea înaintea reformei sistemului electoral naţional. Doar prin crearea unei arhitecturi a libertăţii politice, prin instituţii apropiate de cetăţean, echilibrul jocului democratic este garantat. Altminteri, constatăm riscul bipolarismului viciat de alternanţa monopolistă la putere a aceloraşi structuri (partide diferite, candidaţi uneori identici, spălaţi prin apele traseismului).
Noua arhitectură instituţională a dreptei pleacă de la următoarele observații principiale:
1) orice abordare reformistă trebuie orientată pe analiza şi schimbarea sistemului
2) instituţionalizarea demersului (program, analize şi studii comparate, atragerea de resurse strategice, proiecte de legi)
3) raportarea la un indice de descentralizare democratică (în antiteză cu centralismul democratic), calculat prin agregarea datelor referitoare la raporturile dintre aleşi şi alegători, respectiv între legislativ şi executiv, dar şi la modul în care se iau deciziile în interiorul structurilor administraţiei publice locale sau al partidelor.
Iată câteva cifre:
În România, păcatul originar îl reprezintă aranjamentele „democraţiei originale” patronată de Ion Iliescu. Acest sistemul politic al democraţiei locale a permis furtul legal, din bunul public, timp de aproape douăzeci de ani.
La antipozi, un gânditor sud-american de talia lui Hernando de Soto arăta (în Cealaltă cărare) calea spre o democraţie autentică: în locul dominaţiei unei nomenclaturi (care îşi hrăneşte reţeaua clientelară şi sinecuristică), idealul libertăţii descătuşează energiile populare ale comunităţii şi promite un plus de participare civică şi cetăţenească.
În România, statul creat de Ion Iliescu suferă de-o puternică inerţie. Să remarcăm, de altfel, cum într-un moment de exuberanță debilă, Victor Ponta a propus interzicerea migrației la nivel parlamnetar, exact după modelul statutului aleșilor locali. O altă falsă atitudine „principială” care mută decizia nu către cetăţean (chemarea la vatră), ci către structurile osificat-mafiote ale unui partid închis şi parazitat!
Întoarcerea către simpla democraţie, către democraţie pur şi simplu, cum am putea spune, ar reprezenta în primul rând schimbarea orientării, dinspre nomenclatură înspre cetăţean, către familie şi către comunitate. Prin această revoluţie politică ar putea veni nu doar un plus de prosperitate, ci ar putea renaşte valorile clasice ale creştin-democraţiei şi ale liberalismului.
Sistemul creat de Ion Iliescu a tăiat la rădăcină interesul comunităţii pentru soarta politicilor locale. S-a ajuns astăzi ca o duzină de oameni să controleze mii şi zeci de mii de destine, într-un mod tăcut şi viciat, alterând echilibrul social, controlul politic şi discernământul individual.
Pentru a regăsi temeliile democraţiei locale se impun următoarele măsuri:
· o nouă lege a alegerilor locale;
· un nou statut al aleşilor;
· o nouă lege a administraţiei publice locale;
· propuneri constituţionale specifice;
· un ghid al alegătorului inteligent;
· un ghid al contractelor dintre cetăţeni (familia, vecinii, aleşi şi alegători, angajatori şi angajaţi, producători şi consumatori ş.a.m.d.).
Sunt absolut convins că această schimbare, prin mutarea centrului de greutate către baza partidului şi a cetăţii, va conduce la o altă abordare şi la o altă selecţie, la o altă opţiune pentru reforma sistemului politic şi constituţional, pentru democratizarea şi modernizarea reală a societăţii româneşti.
Totul este să ne orientăm, cât mai mulți, către cele ce contează cu adevărat în izvorul și în economia acestui imperativ!
Dacian, daca un lucru este bine facut atunci reduce multe lucruri prost facute. Sunt in domeniul internetului de multi ani si stiu ce inseamna sa iti bati joc de banii contribuabililor spunind ca ai facut nu stiu ce mare rahat informatic.
La ora actuala , ca fost membru de partid, liber de contract / adeziune politica, pot sa iti spun ca sunt convins ca Romaniei i se potriveste de minune statul minimalist. Sunt impotrica oricarui invatamint de stat si sanatate de stat.
Prefer monopolul privat si nu achizitii /privatizari facute catre alte societati de stat, fie ele state asiatice sau occidentale.
Nu exista nici un argument la ora actuala pentru existenta judetelor si nici chiar al prefecturilor.
Cred că echilibrul poate fi stabilit şi din fixarea surselor de finanţare.
În Japonia, cam toate proiectele de infrastructură au surse multiple de finanţare. Proporţiile sunt stabilite prin lege. Mi-e mai uşor să descriu prin exemple.
De exemplu, pentru un drum agricol, bugetul central participă cu 50%, cel prefectural cu 30% iar restul de la bugetul local. La drumurile de interes agricol foarte local, chiar şi beneficiarii direcţi (ţăranii) participă cu 10-15%.
Condiţia de participare la finanţarea drumului atrage comportamentul cooperativ. Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tîrziu, agricultorii ajung la concluzia că e mai bine să se asocieze în cooperative (persoane juridice*), să plătească un reprezentant legal pentru a scăpa de subdezvoltare. Pentru o ţară UE, finanţarea din banii UE acoperă contribuţia celui mai slab, iar dacă cota admisibilă de participare a UE este mai mare, atunci, în ordine, localitatea, plasa, regiunea vor fi scutite total sau parţial de cota de contribuţie.
Aţi zice că bugetul central ar trebui primul scutit. Nu. Pentru că bugetul central oricum va fi degrevat de proiectele sociale. Micropoliticile sociale vor fi de la bun început în sarcina regiunilor şi a localităţilor. De pildă, ajutoarele sociale la Hiroşima, nu depind de bugetul central. Cuantumul lor poate fi diferit, în comparaţie cu oraşul vecin Kure, care, la rîndul său, face socoteli sociale din cît încasează. Fiecare oraş se întinde cît îi e plapuma. Apropo, dacă limita constituţională de îndatorare a statului va fi de 60%, ea trebuie să fie regăsită şi în bugetele locale.
Despre modul de constituire a bugetelor, într-un comentariu viitor. (mi se termină literele)
––––––
* Cooperativa agricolă nu poate fi limitată teritorial. Poate fi o cooperativă şi de dimensiuni naţionale. JA este un colos agricol, rezultat din asocierea a milioane de agricultori. Are propriile acumulări de apă, propriile reţele de colectare-distribuţie, ferme de seminţe, bănci etc.
Spinule, e vorba despre atitudinea politicienilor faţă de voinţa reală a cetăţenilor, exprimată în cadru organizat. Nu doar o vorbă, aşa, ci concret, numărat bob cu bob. Pâna acum s-a văzut că nu o iau în considerare. Traian Basescu a spus că renunţă la parlamentul unicameral (cerut la referendum şi aprobat de catăţeni) dacă USL ar susţine în parlament regionalizarea (adică, fără referendum).
Nu mai întreb de legătura dintre primarii de comune şi Tratatul de la Lisabona, fie-i numele lăudat.
Ce are a face refrednumul din 2003 cu reforma administrativă şi cu reforma electorală?
Treaba asta sună bine, aşa, la difuzor, pe ecran sau pe pagina de ziar : "vocea cetăţeanului", doar ca politicienii (de toate culorile) fug ca dracu' de tămâie de vocea cetăţeanului. Tratatul de la Lisabona s-a ratificat fără referendum (Croaţia a anunţat organizarea unui referendum pt. aderarea la UE, deci implicit şi pt. Lisbon Treaty). PDL ar vrea să treacă regionalizarea prin parlament, şmechereşte, fără referendum. USL vrea referendumuri locale împotriva desfiinţării judeţelor (iar prefecţii caută să le blocheze; teama de cetăţean, iar!). Varianta de regionalizare a USL ar presupune un referendum constituţional, dar se ştie că pe vremea lui Năstase şi Cosmâncă s-a falsificat unul (cel din 2003)- participare totală (ziua 1 + ziua 2), a doua zi la ora 15 – anunţată: 34%, iar cifra finală de participare (BEC): anunţată 54,2%.
Mesaj la moderare. 😀
Cred că prefectura ca instituţie nu este inutilă, ci doar trebuie trasate domeniile ei de competenţă. În linii mari, prefectura este utilă în gestionarea bunurilor publice. Mai precis, în dezvoltarea şi întreţinerea bunurilor de utilitate publică. Bunurile ce ar intra în obligaţiile prefecturii sunt cele rezultate din legile de amenajare teritorială: legea transporturilor, legea apelor curgătoare* şi a canalelor de transport, legea electorală**, legea comerţului cu animale***, legea distribuţiei de energie, legea siguranţei cetăţeanului etc.
Ce observăm? Din punctul de vedere al bunurilor de utilitate publică, regionalizarea este gata demult (sunt 8 regionale feroviare, bazinele hidrografice sunt regionalizate "obiectiv", distribuţia de energie electrică e zonată gata). Aşadar, regionalizarea şi delimitarea competenţelor prefecturilor trebuie doar clarificate şi sfinţite.
––––––-
* apele pot fi categorisite în trei: ape de interes local, regional şi naţional. Cele de interes local sunt administrate local, fără amestecul prefecturilor în altceva decît condiţii minimale de debit şi puritate. Cele de interes regional, (sisteme de irigaţii etc.) intră în jurisdicţia prefecturilor, dar cu participarea pecuniară a localităţilor beneficiare riverane. Iar cele de interes naţional (ape transfrontaliere, rezervaţii naturale etc.) de guvernul central, cu participare prefecturală şi locală, în proporţii mai mici. Tot aşa, şi drumurile sunt categorisite în trei. Iar responsabilitatea pentru fiecare categorie, împărţită.
** deşi poate părea ciudat, alegerile sunt tot un bun public. Organizarea alegerilor este bunul de utilitate publică.
*** Mişcarea animalelor domestice trebuie reglată la nivel central, întrucît viruşii nu ţin seama de graniţele administrative. E o chestiune de sănătate publică ce excede strîmta localitate. Similar, spitalele umane pot intra în trei categorii de interes: local (proprietate privată sau orăşenească), prefectural şi universitar.
Salut Dane!
Problema noastra tine de modul in care configuram aceste entitati in asa fel ca ele sa functioneze cu adevarat ca un sistem de contraputeri. Baronii mai inteligenti, bunaoara, au achizitionat deja sisteme de e-guvernare, SAP-uri si alte tehnologii noi, dar acestea nu rezolva problemele legate de reprezentare, de reducere a coruptiei si de crestere a libertatii economice, totul fiind, cu sistem informatic cu tot, in mainile baronului. Nimic nu misca altfel decat vrea acesta si tocmai aici e problema si marele viciu al sistemului. Care sminteste, in cele din urma, si omul si democratia!
@ dan&marius
In urma cu cativa ani, la Universitatea de Vara de la Ilieni, discutam cu Cristian Parvulescu si cu Claudiu Coseriu (dir Agentiei de dezv reg de la Cluj) despre posibilele fuziuni urbane din Romania. Discutia am deschis-o chiar eu cu ideea conurbatiei Arad-Timisoara despre care am mai scris in presa locala si am propus-o candidatului la Primarie din partea PNL in 2004, care, insa, nu a avut curajul sa o lase in programul sau pe motiv ca i se arunca lumea in cap. Mai tarziu Falca a avut curajul sa o propuna si chiar a gasit deschidere din partea lui Ciuhandru, dar ulterior discutiile au fost abandonate. Intr-adevar, ceea ce spuneti este posibil si legal, din punctul meu de vedere, deciziile de acest tip trebuind sa apartina comunitatilor. Dupa planul Cozmanca din perioada 2000-2004, prin care au fost create cateva sute de noi comune, doar din considerente politicianiste (pedeseriste), electorale, e nevoie de o reducere a numarului de administratii locale. Solutia fuziunii, dupa fisiunea Cozmanca, e una imperativa la aceasta ora!
Cat despre institutia prefectului, eu am spus inca din perioada 1996-2000, cand am lucrat in prefectura, ca aceasta institutie este complet aiurea, rolul sau nefiind altul decat de a incurca lucrurile, prin introducerea unui actor in plus (statul) in negocierea intereselor si afacerilor publice ale comunitatilor locale. E o institutie care a raspuns perfect planurilor lui Ion Iliescu din prima parte a tranzitiei postdecembriste, putand bloca si submina orice actiune a autoritatilor locale.
Cu judetele sunt, de asemenea, de acord, dar aici discutia comporta mai multe nuante si paliere. Varianta propusa acum de Traian basescu si Emil Boc, la fel cu varianta propusa in urma cu 5 ani de catre Valeriu Stoica (acolo era vorba de 10 regiuni) ar fi mai potrivita la aceasta ora.
Sistemele informatice sunt obligatorii, dar ele nu pot inlocui sistemul de contraputeri de reprezentare a cetatenilor, adica executivul si legislativul.
Dan Masca, este corect ce spui. Iar din punctul de vedere al Dreptului, drept.
Comunele* sunt persoane juridice de drept public. Aşa cum orice persoană juridică are dreptul să fuzioneze/ fisioneze, tot aşa, şi comunelor li se poate recunoaşte dreptul de a se reuni. Şi aşa, 3300 de localităţi sunt prea multe pentru o ţară de 20 milioane de locuitori. Argumentele împotrivă nu pot fi decît de ordin topologic (lipsa contiguităţii, graniţele naţionale, eventual graniţele regionale, obstacolele de geografie fizică etc.)
Pe ideea asta se poate merge la Curtea Constituţională. Persoana juridică are drepturi. Dacă îi recunoşti unui partid politic sau unui guvern (ministerele), dreptul la fuziune/ fisiune, trebuie să îi acorzi acelaşi drept şi comunei. Altfel se cheamă discriminare. (Am enumerat persoane juridice de drept public, deci, persoane juridice de aceeaşi natură.) Asta e baza constituţională a reformei administrative. Şi cred că o echipă de jurişti ar putea convinge CCR de similitudine. E drept, decizia de fuziune/ fisiune poate fi aprobată, sau nu, de Legislativ. Dar dacă Legislativul refuză să recunoască o fuziune, trebuie să spună şi de ce. Nu vag, ci pe date concrete.
–––––––
* am denumit comună orice unitate administrativă de rangul comunei, oraşului, municipiului
Servus Dacian,
Cum ar arata o Romanie fara judete si prefecti si un sistem informatic bine pus la punct ?
Este suficient primarul si consilierii locali, iar comunitatile locale sa decida singure daca doresc sa se asocieze sau nu cu alte comunitati pentru a dezvolta proiecte.
Prefectura si judetul sunt unitati expirate in anul de gratie 2011.
Exista deja manageri ai orasului, administratori publici, iar secretarul are intr-adevar atributiile respective. Problema administratiei noastre publice la nivel local este ca nu exista un sistem de contraputeri, de echilibrare, intre executiv si legislativ. Asa cum am aratat in aceste materiale, alesi locali, consilierii, care ar trebui sa fie alesii cetatenilor, sunt de fapt alesii baronilor, uneltele lor si trusa lor de machiaj. Ideal pentru situatia in care se afla Romania astazi, din aceasta perspectiva, care este decisiva pentru organizarea si functionarea intregului sistem politic (chiar dc pare greu de crezut, nivelul local fiind complet ignorast si acaparat in totalitate de baroni!), ar fi ca legislativul sa fie ales prin vot pe lista deschisa (vot preferential pe lista) la niv comunelor si oraselor, respectiv prin vot uninominal la niv municipiilor resedinta si al capitalei, iar primarul sa fie ales de consilieri, ca un fel de manager al orasului. Aceasta solutie ar fi una terapeutica, de-a dreptul, iar, in completare, ar mai putea exista un personaj cheie, sa-i zicem prefect, ales direct de catre cetateni, cu atributii in ceea ce priveste respectarea aplicarii legii, ordinea publica si siguranta cetatenilor, ca un fel de serif in Statele Unite ale Americii. Un fel de guvernator. Ar fi o solutie completa de tratament pentru Romania locala (profunda), care ar genera oniste schimbari spectaculoase in interiorul partidelor si la nivelul reprezentarii cetatenilor si al stimularii implicarii in viata publica. O adevarata reforma!
La nivel de judete marea problema este la nivelul Consiliilor Judetene!Acesti oameni au puterea de a redirectiona discretionar fonduri….cheia ar fi comasarea mai multor comune, pentru a crea entitati independente financiar…doar astfel puterea celui care imparte va fi diminuata!
La nivel de orase, problemele sunt la consiliile locale, acesti alesi ca la CAP sunt responsabili de tot sau nimic!Se incearca ceva prin legea capitalei…sa vedem cum se va termina!
știu că boc, cînd era la cluj, voia să introducă un manager al orașului. nu știu ce a mai făcut pînă la urmă, dar funcția urma să fie ocupată prin concurs, să nu fie neapărat una politică, să fie subordonată primarului, managerul urmînd să se ocupe de administrarea propriu-zisă a orașului.
secretarul se ocupă strict de ce am spus eu mai sus. e obligatoriu jurist și își dă avizul asupra legalității actelor emise de primărie și de c.l. nu are atribuții administrative, este ales, dacă nu mă înșel, pe 10 ani, deci are continuitate peste mandatele politice ale primarului și consilierilor.
@ marius & nedo shokikan este un fel de city manager sau un city clerk ( secretarul municipiului la noi)?
sintetic, sintetic, să moară bucurenci de ciudă
Un articol pe cat de sintetic pe atat de consistent.
secretarul are o funcție apolitică. el este jurist și veghează la legalitatea actelor emise de primar sau de consiliul local, contrasemnează documentele emise de către primar și consiliul local, participă la ședințele consiliului local, întocmește procesele verbale de ședință, se poate opune unei hotărîri, dar nu are drept de vot.
Însă guvernatorul îl desemnează de regulă pe shokikan (secretar?) să conducă treburile capitalei. Shokikan este, ca rang, imediat sub guvernator. Tot el ţine interimatul dacă guvernatorul cade la pat sau moare.
Sunt trei prefecturi (Tokyo, Osaka şi Kyoto) ce fac excepţie* de la organigrama valabilă pentru prefecturile obişnuite. S-ar putea ca şi în Hokkaido să dăm de excepţii organice, avînd în vedere întinderea mare şi statutul de ţinut/ teritoriul-de-la-marea-dinspre-nord.
–––––––-
* prefecturile speciale se pot identifica uşor după sufix: Tokyo-to, Osaka-fu, Kyoto-fu, Hokkai-do. Toate celelalte prefecturi au sufixul -ken (Hiroshima-ken).
De fapt, întocmai ca (pînă de curînd) Londra, Tokio nu are primar. Guvernatorul* prefecturii Tokio este totodată şi principalul, în aria metropolitană (cele 23 de sectoare).
––––––––––-
* În Japonia, guvernatorii (un fel de preşedinţi de judeţ) se aleg prin vot direct.
Interesanta situatia de la Tokio, mai ales din perspectiva reformei propuse de PDL prin legea capitalei. Practic, si la Bucuresti se pune problema sa avem un primar al capitalei si sase viceprimari, la sectoare, care ar functiona mai mult ca manageri de sector. De asemenea, prin desfiintarea consiliilor de sector, capitala ar putea avea un legislativ ales pe vot uninominal (in legea capitalei sunt propuse 84 de colegii, deci 84 de cosnilieri), ceea ce ar echilibra mult raporturile cu executivul. De asemenea, forta noilor consilieri in interiorul partidelor ar creste considerabil, echilibrand, intr-o masura asemanatoare, raporturile interne. Ar fi deosebit de utila o astfel de reforma!
Multumesc mult! Voi studia materialul.
Mesaj la moderare. Mulţumesc.
Poate vă inspiră felul în care, în altă parte, o reformă administrativă pleacă de jos.