Nicio democraţie nu rezistă fără încrederea cetăţenilor în instituţiile sale. Niciun alt regim politic nu se bazează mai mult pe încrederea şi participarea cetăţenilor la viaţa publică, de la cel mai de jos nivel până la cel mai înalt. În România de astăzi, însă, distanţa dintre cetăţeni şi instituţiile politice a ajuns mai mare ca niciodată. În cele două decenii care au trecut de la căderea regimului ceauşist, abisul n-a fost niciodată mai adânc şi mai periculos!
Despre Parlament, Curtea Constituţională, CSM, Guvern, Preşedinţie sau despre alegerile naţionale, autorităţile electorale şi despre conducerile centrale ale partidelor politice s-a scris, s-a vorbit şi se va discuta mai departe. Când vine vorba de nivelul local al politicii românești, chiar şi în analizele jurnaliştilor şi ale specialiştilor, totul se blochează. Limita o reprezintă baronii locali, cu dimensiunea lor cvasi-feudală. Atractivi şi puternici peste măsură, zbirii oraşelor şi judeţelor patriei captează uneori ca nişte antene, alteori ca nişte paratrăsnete! Ei ademenesc, servesc, pedepsesc, distribuind puterea celor care le servesc interesele!
Ne interesează oare cum îşi fac averile, cum îşi aservesc oamenii, cum îşi construiesc reţele de interese şi cum îşi promovează structura de lobby până la cel mai înalt nivel, împânzind instituţiile cele mai importante cu oameni aproape nevăzuţi, tăcuţi, discreţi şi supuşi? Ne enervează indivizii aceştia, cu agresivitatea şi impunitatea lor? Sau decidem că ei sunt o fatalitate mioritică – un rău necesar pentru o democraţie în perpetuă tranziţie?
Chiar dacă ştim sau intuim cu toţii răspunsul, nimic nu ne mai mişcă. Asta pentru că, în fond şi la urma urmei, toata puterea rămâne în mâna lor. Pentru că atâta timp cât nimeni şi nimic nu se atinge de sistemul care îi crează şi îi servește, aproape nimic nu li se poate întâmpla. Sistemul oferă nişte stimulente atât de puternice, încât nimeni nu îi poate rezista, nici cei mai educaţi şi nici cei mai idealişti, nici cei mai proşti şi nici cei mai naivi!
Adevarata miză, dar şi premisă, a reformei sistemului politic stă în reforma sistemului local, a alegerilor şi a relaţiilor dintre structurile administrative şi politice de la nivel local. De acolo pleacă totul!
Mă întreb şi întreb la nimereală, de ce nu ne preocupă faptul că de 20 de ani nimeni nu s-a atins de alegerile şi de structurile locale, decât pe alocuri, pe ici, pe colo, eventual cu efectul consolidării puterii şi al uşurării alegerii baronilor locali? Iată câteva observaţii punctuale.
1. Din 2004 încoace, prin 2006, 2008 și 2009, a tot fost născocită şi primenită legea statutului aleşilor locali (393/ 2004), lege care îi leagă pe consilierii locali de partid ca pe nişte ocnaşi fără drepturi. Fără nicio legătură cu alegătorii!
2. În 2008, legea alegerilor locale este modificată pentru a permite alegerea uninominală, ca a primarului, şi pentru preşedinţii de consilii judeţene, pentru a le consolida puterea şi a nu-i mai lăsa la mâna consilierilor.
3. În 2011, de curând, legea alegerilor locale este din nou modificată pentru a permite alegerea primarilor din primul tur de scrutin, măsură care favorizează din start primarii în exerciţiu, în speţă baronii locali, aşa cum le-a ajuns faima!
Atât şi nimic mai mult. Nicio modificare în sens invers, nicio preocupare pentru întărirea consiliilor locale şi, pe cale de consecinţă, a organizațiilor de partid de unde provin, de regulă, consilierii locali.
Oare de ce?!
Vom căuta să răspundem la toate aceste întrebări într-o serie de articole despre democraţia românească la firul ierbii. Sugestiile şi comentariile cititorilor sunt binevenite.
acu'…nici cu matale nu mi-o fi rusine, daciane
@ hongse 22:34
Pai…noi (asumandu-ne sa fim "eu", in primul rand si stradundu-ne sa devenim cat mai multi "noi")! Cine altcineva sa faca?
Si daca trecem de la "cine" la "cum", facem deja un pas.
Multumesc pentru postarile pe subiect. Am plecat pe la pranz din Bucuresti si am condus pana seara tarziu, asa ca nu am putut intra pe net. Sorry. Dezbaterea e abia la inceput, dar din pacate suntem prea orientati pe persoane si pe coruptie, neglijand teme si solutii esentiale. La ora aceasta aproape ca nu mai conteaza ce si cati baroni avem, cine sunt ei, cum isi fac averi, ce averi au deja, cum isi conduc feudele s.a.md. Toate aceste teme au fost deja epuizate de presa si blogosfera. Problema e ca nimieni nu se concentreaza pe solutii, care, chiar daca au mai fost lansate, fie de specialisti, fie de politicieni cu vizibilitate redusa, s-au pierdut in zgomotul infernal creat de nesfarsitele apeluri la justitie si partide. Degeaba! Daca nu se intervine la legea alegerilor locale si la statutul alesului local, dezrobind consilierii si structurile deliberative locale, vom ramane in aceeasi situatie, daca nu ajungem in alta mai grava! Singura solutie este de a crea un sistem de contraputeri la nivel local, care sa se controleze si echilibreze reciproc. Doar asa, dand putere si legitimitate tuturor alesilor si apropiindu-i de cetateni, pot fi create si premisele unor reforme interne in partide, prin crearea mai multor centre de putere si influenta la nivel local, care sa limiteze sau chiar sa impiedice, atat in administratia publica locala, cat si in partide, concentrarea monopolista a puterii! Dar despre asta in materiale care urmeaza…
Mih, cred că ţi-ai răspuns singur la întrebarea legată de toleranţa şi complicitatea la corupţie a populaţiei. 😉 Nu sunt de acord cu Boonierat că este într-un fel sau altul o intervenţie regulatoare a pieţei, însă. Sau cel puţin nu mai este.
Ne place sau nu, trăim în Balcani. Bacşişul şi ciubucul fac parte din "cultură şi istorie" şi, mai ales varianta balcanică a şpăgii, sunt rezultatul direct al birocraţiei excesive. Nu este invenţia otomanilor sau fanarioţilor. Chinezii şi Romanii care, independent unii de alţii, au inventat birocraţia acum fro' două milenii cunoşteau prea bine fenomenul. Turcii au ridicat corupţia la rang de artă însă. Şi noi am importat-o pe plaiurile mioritice.
Lovitura de graţie pe care noi, ca popor aşezat la întretăiera drumurilor ş.a.m.d. ne-a dat-o însă "perioada de odioasă amintire şi sinistra ei soţie". Nu numai că sămânţa era adânc plantată şi solul bine fertilizat de câteva sute de ani (nici cocoşul n-avea chef să cânte dimineaţa dacă nu-i băgai un peşcheş în cotineaţă) dar într-adevăr în comunism şpaga chiar era element regulator al pieţei. Şi iată că după ce turcii au ridicat corupţia/traficul de influenţă la rang de artă comuniştii pe care-i tot plânge Ernu au ridicat ştacheta încă un pic şi le-au făcut-o mod de viaţă. Încă mai sunt adânc înrădăcinate în mentalitate. Iar în momentul în care Ponta pichetează parchete iar Mazăre declară că ce dacă Constantin Nicolescu a furat şi el, ce, a dat şi la alţii, nu? (ca să dau un exemplu la îndemână) ne dăm seama că avem probleme mult mai mari până să ne gândim la "Educaţie şi Sancţiune"… Cine face educaţia şi cine aplică sancţiunile?
Io zic ca despre asta este vorba: http://www.blogulparlamentarului.ro/afaceri-cu-st…
Menţinerea administrațiilor locale în zona clar-obscură a democraţiei orijinale e parcă desprinsă din manualul NKVD adnotat zâmbitor de Ion Ilici Iliescu şi aplicat creativ-asupritor de O. Cozmâncă. O dată fixată geneza să vedem ce se întâmplă. Se întâmplă că de exemplu Ghe. Pluă, primare de muncipiu ori preş. de judeţ o dată ales are toate şansele să părăsească postul doar rece şi cu picioarele-nainte. Legea alegerilor electorale locale, statutul aleşiilor locali, permit naşterea şi menţinerea baronilor locali ad eternum – baron, totuși o denumire mult prea nobilă, eu unul aş opta pentru strap sau gauleiter. Să revenim cu răspunsul la întrebarea ”ce este acela un baron local?” Este un cetăţean care conduce atât administraţia cât şi filiala locală a unui partid şi care ajunge să concentreze o putere uriaşă, controlând structuri de stat şi de partid. Cosilierii locali şi judeţeni au, legal vorbind, statut de iobagi şi funcţie de maşină de vot. Nu reprezintă nici măcar interesele partidului de pe a căror listă au fost aleşi, ci cu precădere pe cele ale jupanului local.
La nivel local democraţia e doar mimată iar cetăţenii sunt descurajaţi să participe și să se implice în guvernarea locală. Siesta micilor ceauşeşti de provincie nu-i tulburată decât arareori de DNA sau OLAF. Şi chiar dacă, Doamne ferește, li se întâmplă pocinogul unei vizite prelungite la un stabiliment cu zăbrele, urbea le ridică statuie iar prosta aia oarbă și cu balanța-n mână îi privește neputincioasă cum își acoperă vilele, terenurile, mașinile, yahturile, cățeii și purceii sub scutul prezumției dobândirii licite a averii. Deschide-ți listele tovarăși!
Observ ca discutia deviaza de la subiectul articolului!Una din problemele de fond ale societatii noastre este tocmai dezvoltarea acestor micro- si macro-feude…unde statul nu poate interveni in forta fiindca a devenit efectiv captivul baronilor!
Ce poate fi interesant este reactia noastra ca cetateni si atitudinea civica potrivita pentru a schimba cadrul legislativ necesar in a intari democratizarea sanatoasa a societatii noastre!
@Ivan Zubeldian
Ai dreptate. Dealtfel, dacă ţii minte, asta au făcut Chiuariu cu Alistar, după plecarea lui Macovei de la MJ. A fost programul ăla anticorupţie de mare succes: nu da şpagă punctro. În care principala ţintă a fost mica şpagă şi micii şpăgari (profesori, medici, asistente, funcţionari de ghişeu).
E o repetiţie pentru concert jos, acilişea, în Piaţa Revoluţiei. Nu îţi poţi auzi nici gîndurile. Sună cînd a indie-alternativ cu sintetizatoare şi iz de Pink Floyd, cînd a pop MTV golden times. Iată că nu numai Dumitru Costin – voce, Bogdan Hossu – tobe şi Marius Petcu – lanţuri cu bile susţin concerte în faţa ministerului. Gata, vă las, mă întorc la felix-securitate ….ăăăă…flexi-securitate adică flexicurity. Aşa, deci să recapitulăm… două linguriţe de cafea…in France, a new type of "specified-purpose" contract (contrat à objet défini) or "mission contract"(contrat de mission)lasting not more than 36 months has been created to take account of situations ….cîte linguriţe de zahăr, Şefu'?
for fun, just for fun:
http://baricada.wordpress.com/2011/06/21/emil-boc…
S-a gândit cineva la corupţie ca la intervenţie regulatoare a pieţei? Meditaţiile şi şpaga la doctor asta sunt. Ar mai fi şi “celeritatea contra-cost”, adică şpaga dată pentru o grăbi mersul legal al lucrurilor, nu pentru o ilegalitate. Ar mai fi, deasemenea, şpaga dată pentru a face chestii ilegale dar care n-ar trebui să fie ilegale.
Şpaga, deşi imorală şi ilegală, spune o poveste adevărată despre nişte nevoi reale.
@Boonierat: există două categorii de șpagă. 1. "atenția". De obicei materială, nu financiară, și de valoare relativ mică- cu rădăcini puternice în comunism, când lipsa era reală iar șpaga regla într-adevăr o piață schiloadă. Eu bănuiesc că de aici vine toleranța la corupție, e greu să te gândești că a da unui profesor o găină pentru două ore de meditații, în condițiile în care cu bani nu găsești nicăieri o găină, e corupție. E o formă de a mulțumi sau de a plăti servicii într-o "monedă" care valorează ceva. Acum poți cumpăra lucruri cu bani și e greu să crezi că un chirurg care face o operație complicată de 4-5 ore și care salvează o viață, nu merită câteva mii de euro pentru asta și ar trebui în schimb să trăiască din cele câteva sute plătite de stat. "Atenția" reglează o piață distorsionată de intervenția statului.
2. "vama" (la care intră și taxele de protecție). Aici vorbim de trafic de influență pe bani serioși. Asta e corupția care trebuie ținută în frâu și adevăratul cancer al clasei noastre politice. Departe de a regla o piață, "vama" o distruge prin introducerea de asimetrii puternice între competitori.
Amestecarea celor două nu e decât o stratagemă eficace de a ascunde marii hoți sub o culpabilitate colectivă, difuză. La fel cum ne spunea Iliescu că toți am fost comuniști. E o diferență uriașă între "răsplată" și "condiționare". În fond, dacă eu vreau să donez 5.000 de euro medicului care m-a operat, care e problema? (Problema e dacă nu mă primește în operație fără banii ăștia dar fiscuția e mult mai lungă decât un comentariu)
Ma intriga de multa vreme toleranta si complicitatea la coruptie a populatiei.
Desi multa lume se plange de prezenta coruptiei in viata cotidiana si recunoaste ca aceasta se manifesta de sus pana jos (dar se critica, sau se comenteaza mai mult cea de sus), multi accepta sa contribuie la acest flagel social sub pretextul ca altfel nu isi pot rezolva problemele. In rezolvarea unor probleme administrative, in invatamant, in sanatate, pt ocuparea unui loc de munca (de obicei, e cazul celor “caldute si/sau bine platite,mergand la problemele cu justitia, politia etc., “plicurile” si diversele “atentii” isi fac “treaba”…
In aceste conditii,cum sa apara si sa se dezvolte o atitudine corecta, capabila sa sanctioneze abuzurile si coruptia “stapanilor” locali?
Eu cred ca exista doua cai: EDUCATIA si SANCTIUNEA. Totul este sa ai legi bune, sanctiuni ferme si oameni capabili sa le aplice. (:P)