Ieri, la nici 24 de ore de la deblocarea anterioară, am fost blocată din nou de rețeaua comunistă Facebook pentru ce vedeți mai sus. Nu știu încă dacă și Profesorului Paul Aligică i-au eliminat ce nu corespunde înaltelor ”standarde” ale comunității, la mine. Posibil nu, că nu am dat share, iar eu am un grup de fani mare și nervos, care nu se uită, sînt convinsă, la înțelesul frazei, la ideea exprimată, au văzut cuvintele pe care le au ei pe listuță, pac! – au raportat. Idioții sînt precum cîinele lui Pavlov, au văzut cuvîntul, li s-a și aprins becul a foame de raportat.
Și o fac după un algoritm – treceți peste, băieți, nu știți voi ce spun eu aici, asta e pentru cititorii mei – asta e sigur, aflu acum, de la niște prieteni, că și profesorul Baconschi a fost blocat. Și nu este prima dată nici în cazul dumnealui. Baconschi este unul din cele mai decente persoane pe care le cunosc, nu știu să aibă vreun cuvînt rău-voitor măcar, nu zic jignitor, asta se exclude. Și totuși, a încălcat înaltele și haoticele ”standarde” ale comunității.
Asta e situația, mergem înainte. Sau eu merg, am două pagini de administrat, Blogary și Florina Neghină, ultima făcută special pentru situații de acest fel.
PS: În timpul blocării anterioare i-am tocat sistematic, explicîndu-le că este o greșeală ce fac și dîndu-le lecții de semantică, deși nu sînt șefă DNA. ?
Diferența dintre Facebook și Twitter, pentru mine, constă în faptul că cu twitteriștii in charge te poți înțelege și poți rezolva problema. În timpul Maidan-ului ucrainean m-am ciocnit pe acolo cu diverși trolli moscoviți, care au reușit pînă la urmă să îmi blocheze contul. O noapte am explicat omului de la butoane, pe email, despre ce este vorba, într-un final mi-a spus că am dreptate și mă va debloca. Ceea ce a și făcut.
La Facebook, vorbești și vorbești degeaba. Sînt imuni la orice explicație rațională. Deși au secțiune dedicată ”apărării”, o au numai pentru a crea impresia că ai putea spune ceva care să conteze. Jocurile le fac ei și numai ei.
Dar nu se va termina așa.