De multe ori discuția pleacă de la afirmația candidatului american la prezidențiale Barry Goldwater: „Extremism in defense of liberty is no vice. Moderation in the pursuit of justice is no virtue”.
Există două obiecții la adresa libertarianismului:
-extremismul libertarian este nazist. Apare la stânga.
-extremismul libertarian este comunist. Apare la dreapta.
Există două sensuri ale termenului extremism:
-abatere mare față de medie într-o variabilă,
-abatere față de opinia mainstream.
O teorie descrie o situație ideală, tactica este despre pașii prin care ajungem la acea situație ideală. Stânga critică teoria libertariană, dreapta tactica. Pentru ambele însă, extremismul e ceva rău.
Extremismul e rău
Ideea că a fi extrem e în sine ceva rău e criticată de Ayn Rand. Pentru aceasta, termenul „extremism” e ceva distanțat de medie sau ceva mare în grad. Aceasta este utilizarea de dicționar a termenului[1]. Moderat și extremist nu sunt decât niște gradații. Calitatea gradului depinde de lucrul gradat. Dacă avem un lucru bun, mai mult din acel ceva va fi un lucru și mai bun. Dacă e un lucru rău, mai mult din acel ceva e și mai rău. Pentru Ayn Rand, e eronat să spui că extrem din orice e rău, indiferent de natura acelui ceva[2]. Este un punct de vedere împărtășit de icoana stângii contemporane Martin Luther King jr. Acesta distinge între extremism bun și extremism rău și crede că problema relevantă e să alegem extremismul bun. Există extremism al urii și extremism al iubirii sau extremism al dreptății și extremism al nedreptății. De exemplu, Isus e considerat extremist în sens bun, pentru iubire, adevăr etc[3]. Interesant e că și atunci era la modă această acuzație de extremism.
Dacă extremismul e mereu ceva rău, atunci sunt la fel de bune o boală extremă și o sănătate extremă, prostia extremă și inteligența extremă, onestitatea desăvârșită și lipsa ei[4]. E bine atunci când ești moderat politicos sau moderat inteligent etc? Înțelegem exagerarea acestei utilizări când punem „moderat” lângă lucruri rele sau „extrem” lângă lucruri bune. E o poziție extremistă să vezi orice formă de extremism ca rău[5].
Extremismul libertarian e nazist
Pentru stânga contemporană extremism înseamnă intoleranță, ură, rasism, bigotism, teorii dubioase, instigarea la violență[6]. Opinia leftistă mainstream e că liberalismul e un fel de nazism. Dacă ești extremist cu privire la libertate, vei cere reguli naziste, discriminatorii, vei fi extremist cu privire la agresiunea împotriva minorităților.
Un argument pentru poziția de stânga ar putea fi existența sclaviei sau a legilor Jim Crow din SUA, într-o țară capitalistă. Să ne gândim la regulile segregaționiste din Sud care interziceau căsătoriile între rase. Răspunsul aici e că astfel de instituții nu sunt liberale. Ele încalcă libertatea și egalitatea în fața legii, valori fundamentale ale liberalismului. America nu era atât de liberală, dacă avea astfel de instituții, chiar dacă era mai liberală decât alte țări, nu că liberalismul e prin natura sa extremism nazist.
Un alt argument ar fi că regulile liberale în sine permit acțiuni rasiste. De exemplu, capitalismul nu incriminează acțiuni rasiste ca atunci când refuzi să servești anumite persoane minoritare într-un bar sau să le iei într-un taxi. Răspunsul aici e că acest refuz nu e agresiune, darmite una extremistă, chiar dacă refuzul e motivat rasial. Altfel, cum ar trebui să procedăm cu cineva care nu vrea să se căsătorească cu o persoană romă? E ca și în situația cu taxiul. Refuzi un schimb voluntar.
Nu orice extremism e nazism. Atât nazismul, cât și libertarianismul sunt extreme, însă din motive diferite. Într-o parte e preferată libertatea într-un grad mare, în nazism e preferată absența ei. Inferența mainstream e că fiind extreme, sunt la fel, omițând faptul că sunt extreme diferite.
Agresiune e inițierea violenței împotriva persoanei sau proprietății unui individ. Faptul că o filosofie e extremistă cu privire la libertate, nu înseamnă că e extremistă cu privire la agresiunea împotriva unor minorități. Pe această echivocație se construiește mare parte din critica mainstream la capitalism. Naziștii și comuniștii sunt într-adevăr extremiști, însă cu privire la gradul de agresiune folosită, care e foarte mare, dar și la absența libertății, fiind sisteme totalitare. Libertarienii sunt extremi cu privire la un lucru bun, libertatea, naziștii sunt extremi cu privire la un lucru rău, agresiunea, inițierea violenței asupra unor oameni nevinovați. În mod curios, libertarianul e considerat agresiv deși are ca principiu NAP, principiul non-agresiunii.
Pentru stânga contemporană, dacă ceva e extrem, e în mod necesar agresiv, violent. Soluția va fi calea de mijloc. Să alegem un grad moderat de libertate și unul moderat de sclavie, unul moderat de dreptate și unul moderat de nedreptate etc. Alegerea căii de mijloc e încurajată și de punerea nazismului și comunismului drept capete ale spectrului politic[7]. În realitate, alegerea reală e între libertarianism și totalitarism. Care e meritul că suntem doar la jumătatea drumului de fascism și că nu suntem la celălalt capăt?
Libertarianismul ar fi nazist pentru că absolutizează libertatea. Strict vorbind, nu o absolutizează pentru că nu toate acțiunile sunt permise. Nu ești liber să ucizi, furi, încalci contracte etc. Există câteva obligații minimale, chiar dacă nu mii de obligații ca în socialism.
Social-democrația spune despre sine că nu e extremă. În realitate egalitatea de șanse e aplicată peste tot. Să ne gândim la programele finanțate prin fondurile europene. La fiecare aplicație există precizarea că acțiunile desfășurate trebuie să fie conforme cu egalitatea de șanse. Iar situația e valabilă despre valorile fundamentale ale oricărei ideologii politice, inclusiv despre moderație.
Extremismul libertarian e comunist
E o critică care apare mai degrabă la conservatori și aici extremismul libertarian seamănă mai degrabă cu comunismul. Dacă stânga asocia extremismul cu nazismul, dreapta îl asociază cu comunismul. Acesta e revoluționar, extremist prin contrast cu schimbările pașnice, graduale, democratice. Libertarienii fiind extremiști vor apela la tactici violente. Valoarea moderației apare la conservatori și prin aceasta se opune extremismului comunist, schimbărilor revoluționare.
Raționamentul conservator este un non-sequitur. Idei extreme nu necesită tactici extreme. E adevărat că opinii ca privatizarea drumurilor sau a tribunalelor sunt extreme în raport establishmentul reprezentat de social-democrație sau socialismul soft, care e ideologia dominantă de azi. Ideile extreme pot fi promovate prin tactici moderate, convenționale[8]. Tacticile recomandate în general de autorii libertarieni sunt răspândirea ideilor libertariene și votul. Niciuna dintre acestea nu este nici extremă, nici agresivă. Goldwater era extremist pentru că avea convingeri libertariene, nepopulare nu pentru că cerea susținătorilor să folosească violența. Din acest motiv a și pierdut alegerile din 1964[9]. Inclusiv nazismul ajunge la putere prin alegeri, prin mijloace democratice.
În al doilea rând, nu toate tacticile extreme sunt agresive. Să ne gândim la greva foamei sau nesupunerea civică.
Invers, poți avea valori mainstream, iar tacticile tale să fie agresive, extreme. Ideile Occupy Wallstreet, Black Lives Matter nu sunt extreme, sunt locurile comune ale stângii contemporane – combaterea rasismului, mai multă redistribuție, un mediu mai curat etc – însă unele din tacticile lor sunt. Așa se întâmplă când sunt incendiate spitale și pizzerii[10].
O altă critică adusă de conservatori e irelevanța politică a libertarianismului. E o critică de real politic. Extremismul împiedică schimbări graduale, incrementale. Ceilalți nu-ți vor mai lua poziția în serios dacă ești etichetat ca „extremist”. Publicul va fi mai puțin tentat să asculte pe cineva care e împotriva split TVA dacă acesta susține opinii extreme ca privatizarea serviciilor de poliție sau a tribunalelor. Ideile extreme vor fi mai puțin digerate de public. Uneori e dat ca exemplu de moderație Milton Friedman[11]. Soluția voucherelor a lui Friedman pare relevantă pentru acest gradualism. El nu cere privatizarea educației, ci încearcă să scoată școala treptat de sub controlul statului prin vouchere. Totuși, în politici precum armata obligatorie[12] sau a controlului chiriilor[13], Friedman a fost radical, nu moderat.
Establishmentul variază. Acum nazismul este extrem, însă în Germania anului 1933 nu era. Ca atare, mainstream-ul nu poate fi un benchmark al unei ideologii din moment ce idei toxice au fost și ele mainstream la un moment dat.
Altă critică e că extremismul îngreunează colaborarea cu alte grupuri. În realitate, libertarienii au colaborat cu succes cu oameni din tabere diferite. De exemplu, au fost alături de conservatori în teme ca reducerea taxelor și dereglementarea și alături de stânga pe teme ca legalizarea drogurilor, imigrație etc[14].
E ceva adevărat în obiecția conservatoare că sunt greu de implementat idei nepopulare. Însă orice progres al răspândirii ideilor a avut de înfruntat o majoritate ostilă. Și ideile mainstream de azi, de exemplu, ideea Uniunii Europene, au fost minoritare cândva.
Apoi, uneori o poziție extremă a inspirat și mișcat oamenii mai mult decât una moderată. De exemplu, a avut mai mult succes ideea extremă că sclavii sunt oameni ca și noi decât argumentul moderat și pragmatic că trebuie să îmbunătățim condiția sclavilor sau că munca forțată nu e eficientă[15].
[1] Rand, Ayn. 1986, „Extremism”, or the Art of Smearing în Ayn Rand, Nathaniel Branden, Alan Greenspan, Robert Hessen, 1986. Capitalism: The Unknown Ideal, Signet, pp.205-206.
[2] Ibidem, pp.205-206.
[3] King, Jr., Martin Luther. 2014, Letter from a Birmingham Jail: https://fee.org/articles/letter-from-a-birmingham-jail/, accesat 29.12.2017.
[4] Rand, Ayn. 1986, op.cit., p.206.
[5] Doris, Andrew. 2016, Extremism in the Defense of Moderation is No Virtue http://the-thought-that-counts.blogspot.ro/2016/01/extremism-in-defense-of-moderation-is.html, accesat 24.12.2017.
[6] Rand, Ayn. 1986, op.cit., p.203.
[7] Smith, George. 2016, Ayn Rand on Fascism: https://fee.org/articles/ayn-rand-predicted-an-american-slide-toward-fascism/, 28.12.2017.
[8] Doris, Andrew. 2016, op.cit.
[9] Somin, Ilya. 2016, A moderate defense of extremism in defense of liberty: https://www.washingtonpost.com/news/volokh-conspiracy/wp/2016/01/21/a-moderate-defense-of-extremism-in-defense-of-liberty/, accesat 23.12.2017.
[10] Doris, Andrew. 2016, op.cit.
[11] Block, Walter, 2006, Fanatical, Not Reasonable: A Short Correspondence between Walter Block and Milton Friedman în Journal of Libertarian Studies, Volume 20, NO. 3 (Summer 2006): 61–80 61 J LS: https://mises.org/system/tdf/20_3_4.pdf?file=1&type=document, accesat 26.12.2017.
[12] Somin, Ilya. 2016, op.cit.
[13] Block, Walter, 2006, op.cit.
[14] Somin, Ilya. 2016, op.cit.
[15] Ibidem.
Articol preluat de pe indodii.ro
