25-30 ianuarie 2018

A murit, la 101 ani, Neagu Djuvara.

Iar acesta este un eveniment care bate toate guvernările comuniste cărora, într-un fel sau altul, le-a supraviețuit pînă în clipa morții. Un articol emoționant găsiți aici, scris de Mihaela Bărbuș, fiica lui Ioan Bărbuș, cel care a supraviețuit 17 ani în iadul pușcăriilor comuniste.

Și avem guvern! Guvernul ăsta, Program de guvernare no III, are o singură calitate: are toate defectele.

Cred că sînt cele mai multe femei într-un guvern al României, pe lîngă faptul că această Marilyn Drăcilă este prima femeie premier din istoria țării.

Feministe! Ori acum chiar performează, mă scuzați, domn’ președinte, ori o dau de gard di granda. Cale de mijloc nu există.

La rotația cadrelor care se practică acum în PSD, dacă mă înscriu mîine în partid, poate prind ultima lună de prim-ministeriat și trec la statul minimal.
Mă linșează pe urmă, ei și? Să-i văd cum se descurcă, aia e problema.

Pentru că statul minimal este SINGURA soluție ca să diminuăm furtul la o dimensiune acceptabilă (adică să-i prindă pe toți), pentru că NU vor mai avea de unde să fure. Le tai accesul la bani, care nu mai există pentru stat, nimic mai simplu.

Ce s-a întîmplat ieri, la comisii și învestirea guvernului, a fost o farsă sinistră. ”PSD este inapt pentru guvernare” – Băsescu

Îmi este deja teamă că la prima ședință de guvern, ăștia abrogă proprietatea intelectuală. Cînd încep cursurile de dezalfabetizare și realfabetizare în pesedeză? 

Și totuși, nu sînt, teoretic măcar, singurul partid din România. Dar eu nu am văzut opoziția ieri, în afară de PMP. Pentru că trebuie să știm cum ne-au încălecat ăștia, cu concursul cui.

Tot atîtea subiecte de dezbătut în periada următoare. Să trecem la externe, unde nu stăm mai bine, din păcate.

Pe 27 ianuarie a fost International Holocaust Remembrance Day, și în cinstea ei Europa occidentală s-a umplut de arabi. Dar vinovatul de serviciu este altul. Polonia, acum, și legea care nu mai permite asocierea ei cu nazismul.

În Polonia este vorba, de fapt, despre ”Polish death camps”, dar stînga (inclusiv cea de la evrei) a găsit prilejul să mai dea o dată în țara asta. Te și întrebi, ce le-au făcut polonezii de sînt așa înverșunați împotriva lor?

Polonezii au guvern conservator, asta au făcut, asta au ales. Adică nu vor să se lase în mîna noii stîngi, iar asta se pedepsește (mai ales online) grav.

Ce sînt ”Polish death camps”? Lagărele de concentrare construite și înființate de germani pe teritoriul cucerit atunci, în WWII, al Poloniei. Ca să vizitezi azi Auschwitz-Birkenau, de exemplu, te duci în Polonia, nu în Germania. Asta înseamnă că Auschwitz a fost polonez?!?

Observați, vă rog, că ”știrile” pe tema noii legislații poloneze provin numai din surse de stînga. Haaretz, NYT șa.
Pe ei nu îi îngrijorează mutarea conflictului arabo-israelian pe teritoriul european, nu îi îngrijorează diminuarea semnificativă, prin părăsirea zonelor problematice, a populației evreiești europene, ca urmare a valului invadator de arabi primiți cu brațele deschise, pe ei îi îngrijorează cînd se face dreptate. Halal susținere pentru Israel, și nu au urmă de rușine.

Pînă la urmă, ”lidera lumii libere”, doamna Merkel, tot nu reușește să încropească un guvern, următorul termen este 6 februarie.

Mai nou, tineretul SPD i se opune. Stînga veche vs stînga nouă, parcă sună cunoscut. 

La cehi a cîștigat Zeman al doilea mandat la președinție. Un bețiv notoriu, cade din picioare la propriu, uneori în fața camerelor.

Praga nu l-a votat. Dar restul Cehiei, da. Ce înseamnă asta? Că au încredere într-un pro-rus, zice-se, care abia se duce (dacă se mai duce pînă la sfrșitul mandatului)? Nu, au încredere în politica ”nu imigrației ilegale”.

Atît a speriat UE statele cărora le mai funcționează instinctul de conservare, că ajung să voteze, de nevoie, un Zeman. Dacă nu supraviețuiește el mandatului, măcar Cehia va supraviețui.

Nu e deloc de mirare că statele est și central europene au memoria răului suprem, comunismul, încă foarte vie. Ele ȘTIU din experiență proprie, nemijlocită, ce înseamnă strămutări de populație, crime și cenzură, impuse acum de la centru tocmai de către UE. De la, mai nou, garantul socialismului european, în cîrdășie cu Kremlinul.

Intermarium de asta se va face. Ca zonă sanitară, sănătoasă la cap, care să împiedice unirea Europei occidentale cu Rusia. Ca Polonia să nu mai fie sfîrtecată în două de Rusia și Germania. Ca cele două mari rele să nu se mai poată conecta cu ușurință. Ca să se evite cele mai mari nenorociri ale secolului trecut.

Și CE mai are o problemă. Destul de mare.

Nu e bine nici ca polonezii, care fac acum schimbările făcute la noi în justiție de Macovei, nu e bine nici ca noi, care le sucim de nu mai știm de ele.

Cum e la ei, la occidentali, vedeți aici.

PS: Eu am o povestioară personală, de familie, cu Neagu Djuvara.

De cîte ori tata ”nu se simțea prea bine” (așa spunea el, indiferent de gravitatea situației, a scăpat de două cancere și de la 35 de ani nu mai avea jumătate de plămîn), îl îmbărbătam cu ”Hai, fii serios, Neagu Djuvara, 10 ani peste tine, e bine mersi. Ne vedem mîine dimineață”.

Și cîțiva ani a funcționat așa. Mureau toți în familia lui, eu încercam să-l feresc de șoc și nu-i spuneam că s-a mai dus X sau Y, ca să aflu de la el! Nu știu nici azi cum afla.

Azi nu sînt deloc sigură că ar fi zis: acum pot să mă duc și eu, s-a dus Neagu înaintea mea. Mai avea planuri, voia să vadă copilul meu la casa lui. Ceea ce, dacă ținem cont de matematică… Dar asta dorea el. 

Numai în noaptea în care a murit nu i-am zis de Neagu Djuvara. N-am să știu niciodată de ce.

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *