24-27 aprilie 2018. România, SUA, Israel

Știrile bune vin din străinătate.

I. Conform G4media.ro, care l-a intervievat pe Peter Doran, președintele CEPA (Center for European Policy Analysis), SUA ar urma să stabilească o bază permanentă în Europa de Est. Și tot conform aceleiași surse, ”România a intrat în clubul Patriot al celor mai bine pregătiți aliați ai SUA.”.

Am solicitat bază NATO permanentă în România încă din noiembrie 2015, din timpul exercițiului Trident Juncture.

Peter Doran, astăzi:

Ei bine, un element ce a lucrat în favoarea României întotdeauna este că americanii şi liderii politicii americane înţeleg că România este unul dintre cei mai pro-atlantişti aliaţi pe care îi avem în întregul NATO. Asta e bine. Cred, de asemenea, că atunci când iei în calcul intensificarea exerciţiilor comune, aşa cum s-a întâmplat cu exerciţiul Saber Guardian pe care l-am avut şi pe care îl vom avea din nou, cred, anul viitor, când priveşti detaşarea forţelor americane aici, în România, şi te uiţi la instituirea programului Aegisis Shore, ai multe motive care să te facă să ai încredere că Statele Unite, angajamentul SUA în România este, de fapt, chiar puternic şi de durată. Toate acestea sunt dovezi ale unei investiţii de durată pe care Statele Unite o fac în România şi, extrapolând, unele dintre aceste eforturi au început în administraţia trecută, dar sunt duse la capăt de Administraţia Trump. Acesta este un pas pozitiv, pentru că arată că există o continuare a lucrurilor bune din administraţia anterioară în cea prezentă şi, de asemenea, există paşi noi care sunt făcuţi pentru a-i transmite Rusiei mesajele potrivite.

(…)

Ei bine, cred că România se bucură acum de o reputaţie foarte pozitivă în Washington. Ne putem uita, evident, la investiţiile pe care România le face în propria ei apărare, să recunoaştem că angajamentele împărţirii sarcinilor făcute la Summitul NATO de la Varşovia sunt reale, iar România s-a achitat de ele. Mai mult decât alocând banii bugetului Apărării, România acum cheltuie bani, îşi cheltuie banii din bugetul apărării.

Avînd în vedere combinația aproape fatidică existentă la conducerea României în acest moment, NATO este cel mai bun lucru care ni se poate întîmpla în această perioadă. Citiți interviul integral acordat de Peter Doran G4media, aici.

II. Bavaria, landul acela veritabil creștin-democrat, a decis: toate instituțiile publice vor avea crucea fixată la intrarea în sedii.

The cross is a fundamental symbol of our Bavarian identity and way of life,”

„It stands for elemental values ​​such as charity, human dignity and tolerance.”

a spus premierul landului, Markus Söder.

Asemenea declarații și asemenea acțiune, acum, într-o Europă în plin proces de disociere moral-culturală, este capătul de pod de pe care se poate reconstrui o Europă a valorilor fondatoare și a principiilor care au adus lumea în secolul al XXI-lea, cu tot progresul la care asistăm acum.

III. Tot la vești bune putem spune cu siguranță că se încadrează nașterea celui de-al treilea copil al cuplului princiar al Marii Britanii. Ce nu știm noi este dacă avem voie să spunem, pe Facebook, că e băiat copilul lui Kate & William sau încălcăm standardele comunității? 

IV. S-a descoperit că ÎCCJ are două protocoale de colaborare cu SRI. De peste un an spun că sînteți victimele unei intoxicări și unii nu, nu, pesedisto! Ei, aceia unii, cei cu ”DNA să vină să vă ia” constituie partea cea mai bună, mai inteligentă și mai frumoasă a societății românești. Și ne mai mirăm, cîteodată, că/cum a cîștigat PSD alegerile.

V. Soții prezidențiali ai Franței, Macron, au avut parte de o primire fastuoasă la Casa Albă, în cadrul primei vizite de stat organizate de președintele Donald Trump. Vizita a fost una strict de imagine (vezi și foto) în deschiderea celei pe care o va face Merkel la Washington. Am remarcat, astfel, numai că Macronii sînt dovada vie că homeschooling-ul e sfînt.

VI. Consiliul Național Comunist Dictatorial, CNCD, a amendat site-ul Times New Roman pentru un articol despre iubita lui Liviu, în care aceasta era numită ”curvă”. Să fie desființat CNCD, statul minimal, fără o mie de comitete și comiții, este soluția.

VII. Cînd Iohannis a ieșit la plimbare cu bicicleta prin București, lumea s-a extaziat, pe punctaj, ”avem un președinte rupt din soare”. Și problemele noastre tot la distanța aceea înt pentru el, din păcate.

Ce a urmat este precum căderea cu zgomot de pe cal ori de pe șa. Întîi a declarat, ca răspuns la anunțul lui Dragnea că ambasada României se va muta la Ierusalim, că:

”Există numeroase rezoluţii ONU, există rezoluţii ale Consiliului de Securitate care toate spun foarte clar că pînă cînd nu se înţeleg cele două părţi acolo, nu se vor muta ambasade la Ierusalim. (…) Nimeni din UE nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim, pînă cînd nu se lămuresc părţile de acolo, care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină din afară să spună statului Israel sau Autorităţii Palestiniene cum să-şi împartă Ierusalimul. (…)

Apoi s-a aflat că Cehia va fi primul stat european care își mută ambasada la Ierusalim. Ce noroc cu Iohannis, altfel eram noi primii!

Au urmat declarațiie cel puțin nefericite în legătură cu ce ar face Dragnea în vizita din Israel, urmate astăzi, brusc, de solicitarea demisiei premierului Dăncilă.

Acum îi solicită demisia, cînd a refuzat să meargă la Cotroceni?! Acum? Că s-a simțit el jignit de refuz? Pînă acum nu a văzut-o, era un om de încredere, pregătit pentru funcția ocupată?! Cînd a numit-o a considerat-o calificată pentru așa o demnitate? Sau și-a zis că așa cum este el președinte, poate fi și Dăncilă premier?

Reacția președintelui dovedește nu numai că nu a jucat cu adevărat niciodată împotriva PSD, dar nici că ar fi priceput ceva din jocul lor. Acum sare la gîtul ”neconflictualei” Dăncilă, complet aiurea. Va apărea exact el confictual și cu agendă ascunsă (ha!).

PSD, din păcate, conduce jocul la mare distanță. Următoarele alegeri nu vor mai fi contra lui Ponta, vor trebui cîștigate PE CE a făcut Iohannis, nu pe cine NU este Iohannis.

Să revedem situația în ansamblu. Dăncilă este bine primită în Israel, cum vine acasă președintele îi cere demisia. Președintele care tocmai făcuse niște afirmații care puteau fi interpretate ca antisemite (“nu ştie ce înţelegeri secrete face Dragnea cu evreii”).

Cum, el antisemit? Dar cine poate bănui măcar?

”Acum, să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat şi laureat de mai multe asociaţii evreieşti şi toată lumea ştie că relaţii bilaterale între România şi Israel sunt excelente de la fondarea statului Israel modern. Nu ştiu pe ce se bazează aceste critici (…). În afirmaţia mea nu am folosit noţiuni peiorative, dar dacă totuşi cineva s-a simţit ofensat de declaraţia mea, îmi cer scuze faţă de aceştia, iar declaraţia nu a fost o declaraţie, ci a fost o întrebare retorică. (…) Eu m-am întrebat când s-a lăudat preşedintele Camerei Deputaţilor la televizor că a rezolvat problema ambasadei în ce calitate a rezolvat această chestiune şi cum s-a gândit să intre în această dezbatere tocmai de aceea şi fiindcă vizita aceluiaşi personaj nu a fost mediatizată deloc, nu a fost anunţată, mi-am pus şi eu întrebarea, cum probabil şi alţi politicieni şi-au pus întrebarea: Ok, dacă s-a dus acolo şi nu ştim nimic ce înţelegeri vor putea să facă? În absolut niciun caz acea întrebare retorică nu a fost cu iz de a jigni comunităţile evreieşti sau Statul Israel cu care avem relaţii dintre cele mai bune. Întrebarea mi-am pus-o fiindcă o persoană din România, recte preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deplasat acolo pentru nu ştim ce, se întâlneşte cu nu ştim cu cine şi nici nu ştim ce înţelegeri vor face, că dacă ar fi mers într-un mod transparent, dacă ar fi existat declaraţii politice înainte să înţelegem şi noi ce face acolo, atunci cu siguranţă am şti mai bine şi înţelegerile nu ar mai fi secrete”.

Ce tocmai ați citit mai sus este o declarație năucitoare a unui președinte, el însuși caraghios și deplasat forțat, din cîte se vede, de la Sibiu la București.

 

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *