12-16 februarie 2018. Trei, Doamne, și toți trei!

  1. Laura Codruța Kovesi

Prima conferință de presă a șefei DNA, în sediul DNA. Declarațiile date în alte circumstanțe și în alte locuri (pe scări la Ministerul  de Justiție, de exemplu) nu se pot numi conferințe de presă.

”Lăsată singură în fața hienelor din presă”, de parcă ar putea răspunde altcineva pentru departamentul pe care îl conduce, LCK nu a adus absolut nimic nou în spațiul public. Cu o cruciuliță la vedere, îmbrăcată la fel cum o știam, cu același bagaj lingvistic pe care îl știm, Kovesi nu a făcut decît să exulte susținătorii fără pretenții de prea multă judecată, și cu dor de un tătuc salvator al nației cu orice preț și, pe de altă parte, să dea apă la moară celor care o contestă.

Ideea principală a acestei conferințe de presă a fost, din cîte se pare, să arate încă o dată că este cinstită, că respectă legea și, ca atare, neavînd nimic să-și reproșeze, nu își dă demisia. Cu un început ușor sovăielnic, după părerea mea, conferința avea să dureze două ore, cu răspunsurile oferite jurnaliștilor.

A fost cinstită, nu a mințit? Sau cînd a mințit? Să vedem.

Hotnews, 15 februarie 2018: Kovesi afirmă că INEC a stabilit că înregistrarea în care ar fi dat ordine procurorilor din subordine a fost editată:

„Sunt doua expertize in dosar care constata ca nu am facut acele afirmatii. Chiar Inspectia Judiciara constata ca nu am facut acea afirmatie. Toti martorii care au fost audiati, respectiv procurorii care au fost la sedinta, au spus ca nu am facut acea afirmatie. Si nu am facut acea afirmatie. Inca din prima seara (…) cand a aparut acea inregistrare am precizat ca anumite afirmatii nu le-am facut. (…) Anumite cuvinte, n-am sa vi le spun care, daca va puneti castile si o sa ascultati atent, o sa vedeti ca nu acelea au fost rostite, redarea este gresita. Am mentionat si mentionez ca s-a stabilit, printr-o expertiza facuta de Institutul de Criminalistica, faptul ca acea inregistrare a suferit editari, modificari”.”

Mediafax, 16 ianuarie 2018: De ce este acuzată Kovesi în acțiunea disciplinară: A obținut cu mandat percheziția informatică a opt procurori, după înregistrarea audio scursă în presă:

„Una din probele administrate în dosarul penal 246/P/2017 al DNA şi în dosarul 307/P/2017 al PICCJ a fost constatarea tehnico-ştiinţifică/criminalistică şi unul din obiectivele acestor constatări a fost a se verifica dacă fragmente din discuţii au fost juxtapuse astfel încât să se verifice dacă din cuvinte izolate, scoase din context, s-au alcătuit fraze cu un alt sens decat cel intenţionat de autoarea afirmaţiilor. Nici specialistul din cadrul DNA, nici expertul INEC nu au putut confirma această ipoteză invocată de persoana cercetată disciplinar sau de către DNA. (…) Concluziile de specialitate nu confirmă ipoteza invocată în apărare de persoana cercetată, respectiv că acestea au fost modificate prin juxtapunerea unor fragmente sau prin amestecarea unor fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare.”

2. Tudorel Toader

Ministrul Justiției a fost chemat din vizita pe care o efectua în Japonia pentru că ceva, aici, ardea. Și ardea chipurile atît de tare încît omul a trebuit să-și scurteze șederea firească, plătită de Banca Mondială. Așa că a venit ca să spună că peste o săptămînă va prezenta în parlament un raport, cînd o grămadă de lume se aștepta să o sau să nu o demită pe șefa DNA.

Nu înțeleg de ce ar face demersurile necesare demiterii, din moment ce ai lor, colegii de partid ai colegilor lui de guvern, scapă pe rupte.

           3. Klaus Iohannis

A fost rîndul președintelui să încheie runda de conferințe de presă, proaspăt întors din vacanța privată (ce-o fi aceea) din Tenerife.

Și a fost rîndul nostru să ne întrebăm cum am putut să ne pricopsim cu așa ceva! Este incredibil cît de decuplat este președintele de problemele care frămîntă cel puțin  o parte a țării. Este incredibil limbajul prezidențial, bagajul lingvistic sărac, este incredibilă mimica, este incredibilă aroganță pe deplin nejustificată, este incredibil cum am putut alege așa ceva. Cum ni s-a oferit, ca unică variantă, să alegem așa ceva.

Urmăriți-l!

PS: Pentru toată lumea care folosește aiurea, penal înseamnă:

(Foto: digi24.ro)

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *